Ploile au continuat să creeze şi ieri probleme pe teritoriul judeţului Gorj. Câteva gospodării au fost inundate în localitatea Bengeşti-Ciocadia, la una dintre acestea apa pătrunzând în beci şi în camere. A fost nevoie de intervenţia pompierilor din Novaci pentru evacuarea apei. De asemenea, curţi inundate şi anexe gospodăreşti au mai fost înregistrate şi la Drăguţeşti. Totodată, în comuna Roşia de Amaradia a fost reactivată o alunecare de teren care afectează drumul comunal ce face legătura între centrul localităţii şi satul Ruget. „Din cauza precipitaţiilor căzute în această perioadă, alunecările s-au reactivat. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este la drumul comunal DC 29, drum care este tranzitat şi de unitatea minieră, este ruta prin care muncitorii ajung la locurile de muncă. De dimineaţă (miercuri – n.r.), circulaţia a fost pentru o perioadă întreruptă. Am încercat să reparăm acel tronson de drum pentru a se putea circula în condiţii normale. Cei de la unitatea minieră Berbeşti ne-au ajutat şi am intervenit la această porţiune. În prezent, se circulă în condiţii bune, dar există pericolul ca în perioada următoare acel tronson de drum să fie din nou afectat. Cu siguranţă vom avea din nou probleme. Este o porţiune de alunecare pe o lungime de circa 60 de metri. Respectiva alunecare de teren a apărut în primăvara acestui an. Nu putem interveni cu lucrări de anvergură pentru a asigura o stabilitate definitivă pentru că de la zi la zi şi de fiecare dată când plouă acolo este o diferenţă de nivel. Intervenim, nivelăm, dar după un timp apare din nou diferenţa de nivel. Ne trebuie fonduri consistente pentru o lucrare de amploare. Avem şi un proiect realizat, dar nu am primit sume suficiente, ci doar o parte din bani. Este o sumă de trei miliarde. Altă zonă cu probleme este cea de lângă Școala Rugetu, acolo unde şi în prezent drumul de acces spre biserica din sat este blocat. În funcţie de cum evoluează alunecarea de teren, riscăm ca şi şcoala să fie afectată. Am făcut demersuri şi în acest sens pentru consolidarea zonei. Există un proiect de hotărâre de guvern prin care trebuie să ni se aloce 750.000 de lei pentru refacerea zonei respective. Circa 160 de copii învaţă acolo. Am primit bani doar pentru achitarea unui împrumut făcut anul trecut pentru plata unei părţi din arierate, iar acum se lucrează la altă situaţie pentru ca în perioada următoare, primăriile care mai au probleme de decontări să le fie asigurată plata acestor datorii. Sperăm să ne regăsim şi noi în această situaţie“, a precizat Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia. Autorităţile judeţene şi locale se află în continuare în stare de alertă şi sunt pregătite să intervină în caz de nevoie.