2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMonografie Irinel Popescu, lansată la Craiova

Monografie Irinel Popescu, lansată la Craiova

La lansarea monografiei de la Universitatea din Craiova au participat studenți, dar și foști pacienți ai profesorului Irinel Popescu (FOTO: Claudiu Tudor)
La lansarea monografiei de la Universitatea din Craiova au participat studenți, dar și foști pacienți ai profesorului Irinel Popescu (FOTO: Claudiu Tudor)

Sala Albastră din clădirea centrală a Universității din Craiova a devenit neîncăpătoare ieri, cu ocazia lansării cărții monografice intitulate „Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România“, purtând semnătura prof. univ. dr. Dumitru Otovescu. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor personalități de elită ale vieții universitare și academice, ale lumii medicale din țara noastră şi a reprezentanţilor administrației locale și județene. Au participat şi studenți, dar și foști pacienți ai profesorului Irinel Popescu.
„Ne-am propus să lansăm o carte despre una dintre personalitățile de seamă ale societății românești actuale, care a marcat evoluția medicinei, a chirurgiei în special. Aș începe cu o definiție sintetică a profesorului Irinel Popescu. A făcut de trei ori mai multe transplanturi de ficat decât numărul persoanelor existente în sală. O definiție care exprimă anvergura profesională a doctorului Irinel Popescu. Pentru a caracteriza o asemenea personalitate ar trebui să inventăm cuvinte care să ilustreze domeniile diverse și excelența manifestată în creația științifică, în practica chirurgicală, în domeniul universitar și al activității academice“, a precizat în cuvântul de deschidere al evenimentului prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, autorul volumului.
Irinel Popescu, prezent la lansarea cărţii, a apreciat iniţiativa profesorului Otovescu. „Am acceptat cu plăcere colaborarea cu profesorul Dumitru Otovescu. Coperta acestei cărți reflectă într-un fel viziunea mea despre subiect, care este în primul rând transplantul hepatic. Ea redă o poză, în care mă regăsesc și eu, dar în care sunt și numeroși pacienți transplantați, și despre acest lucru este vorba în primul rând în monografie. Chiar dacă transplantul hepatic s-a făcut la Spitalul Fundeni din București și acolo funcționează în prezent cel mai important program din România, nu cred că era un loc mai nimerit de lansare a acestei cărți decât aici, în Oltenia, pentru că, în ceea ce mă privește, am rămas un fiu al acestor locuri. Am fost și am rămas oltean“, a precizat prof. univ. dr. Irinel Popescu.
Concepută dintr-o perspectivă monografică, lucrarea este oglinda vieții și activității prof. univ. dr. Irinel Popescu, o veritabilă celebritate a lumii medicale și a cercetării științifice europene. Volumul „Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România“ vine să completeze colecția „Personalități de seamă ale culturii românești“, inițiată de către prof. univ. dr. Dumitru Otovescu. Inaugurată prin publicarea cărții „Un miracol românesc: Gheorghe Zamfir“, o altă lucrare cu caracter monografic, închinată unui geniu al naiului și al artei muzicale din România, colecția s-a îmbogățit cu un nou volum.
Lucrarea lansată ieri la Craiova se înscrie pe aceeași linie, a recunoașterii și prețuirii personalităților de prestigiu internațional. „În atmosfera aceasta de nesiguranță, indiferență, de confuzie în care ne aflăm, m-am gândit, ca dascăl, care este soluția pentru a ieși dintr-un asemenea impas. Direcția pe care am descoperit-o a fost aceea de a ne recunoaște și promova valorile naționale, pentru că acestea conferă identitate și semnificație existenței noastre ca popor, ca societate care se dorește a fi în consonanță cu toate celelalte țări dezvoltate din Uniunea Europeană“, a precizat prof. univ. dr. Dumitru Otovescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS