4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVrei să angajezi absolvenți? Îți dă UE bani să le plătești salariul

Vrei să angajezi absolvenți? Îți dă UE bani să le plătești salariul

În cadrul programului „Educație financiară – provocări și soluții“ al FEAA, cei interesați au aflat cum pot să angajeze tineri absolvenți de liceu sau facultate pentru care le sunt plătite salariile și contribuțiile timp de un an. IMM-urile și studenți economiști craioveni au fost inițiați pe piața de capital și invitați să facă tranzacții virtuale pe Bursa de Valori București, iar în timp să treacă la cele reale.

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) a organizat, ieri, la Universitatea din Craiova, un nou seminar în cadrul programului „Educaţia financiară – provocări şi soluţii“, dedicat studenților economiști, debutanților în afaceri, dar și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) care au nevoie de finanțare și care vor să obțină ajutoare de minimis pentru angajarea de absolvenți. Coordonatorul proiectului, profesorul Cristi Spulbăr, a declarat: „Noi ne dorim de la aceste companii să prezinte bunele practici, adică acel drum de la idee la succes. Și eu, care sunt cadru didactic al facultății, le prezint masteranzilor aceste modalități de finanțare a afacerilor. Pentru a avea o imagine completă asupra acestui proiect este nevoie de ceva palpabil, iar companiile prezente astăzi aici nu reprezintă altceva decât un exemplu de bune practici“.
În prima parte a evenimentului, studenții și antreprenorii prezenți la eveniment au fost informați despre existența schemei de minimis pentru firmele care angajează absolvenți de studii medii sau de studii superioare și care pot aplica pentru a primi bani europeni care să acopere plata salariilor timp de șase luni și până la un an, inclusiv plata impozitelor aferente și a contribuțiilor salariale pentru noii angajați care au ieșit de pe băncile școlilor. „Pilonul 4 al programului «România HUB», intitulat «Parteneriat Public-Privat – creare de locuri de muncă» este un program care s-a bucurat de un real succes. Se acordă din fonduri europene bani pentru plata salariilor și a contribuțiilor pentru IMM-urile care angajează absolvenți din 2014. Microîntreprinderile trebuie să înființeze maximum trei locuri de muncă, întreprinderile mici – șapte locuri de muncă, iar întreprinderile mijlocii – 15 locuri de muncă. Obligația IMM-urilor este să păstreze acele locuri de muncă o perioadă egală cel puțin cu cea pentru care se acordă ajutorul de minimis. Cererea pentru accesarea ajutorului de minimis se depune foarte ușor, fie la noi la Oficiu, pe strada Ștefan cel Mare din Craiova, fie on-line, pe www.aippimm.ro”, a spus Radu Mihai Ghinea, șeful Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație (OTIMMC) Craiova.
O problemă spinoasă în ceea ce privește ajutorul de minimis ar fi plata primilor bani de la nivel central către firmele care accesează astfel de fonduri europene. Totuși, întârzierea decontării sumelor aferente ar fi de numai două luni, ceea ce înseamnă că antreprenorii trebuie să aibă lichidități pentru a plăti salariile noilor angajați cel puțin pe două luni. Aceste deconturi se fac mai devreme decât la alte proiecte pe POSDRU, spune șeful OTIMMC Craiova. „Nu mai durează un decont doi ani ca la alte proiecte pe POSDRU, ci va dura doar două luni, că banii există în conturile Departamentului de la București. Primele deconturi se fac mai greoi, dar după aceea lucrurile merg mai bine. Chiar zilele trecute am făcut primele deconturi pentru primele firme din Craiova care au aderat la acest program“, a mai spus Ghinea.
65 de firme din Dolj au cerut astfel de ajutoare de minimis pentru plata salariilor și au creat zeci de locuri de muncă.

Dificultățile unui antreprenor tânăr

Patru firme craiovene dintre cele care au creat locuri de muncă anul acesta cu sprijinul ajutorului de minimis au fost premiate, ieri, în cadrul evenimentului organizat de FEAA. Printre cele patru societăți premiate s-a aflat și un SRL-D, adică o firmă înființată de un debutant în afaceri. „Am creat o firmă care oferă servicii de catering. Cel mai greu a fost să obțin aprobările necesare industriei alimentare. Foarte greu a fost și să găsesc angajații. În cele din urmă, am apelat la liceul cu profil alimentar din Craiova și am angajat din absolvenții de acolo“, a spus Ionuț Văduva, deținătorul unui SRL-D, întrebat fiind care a fost cea mai grea problemă întâmpinată ca tânăr antreprenor.

Importanța practicii studenților în firme

Unii dintre studenți le-au cerut firmelor ca și tinerii care fac practică să fie tratați la fel ca angajații cu experiență din firma respectivă. Întreprinzătorii prezenți ieri la evenimentul organizat de FEAA au precizat că, de multe ori, nu se poate acest lucru, fie din cauză că pregătirea unui student necesită alocarea unor resurse suplimentare din partea firmei respective, dar mai ales din cauză că mulți dintre studenți nu sunt interesați să învețe efectiv ceva în practică. „Respectul antreprenorului ți-l câștigi! Am avut studenți în practică și unii au stat la calculator două săptămâni și nu au fost interesați de nimic. Nici măcar o întrebare nu au adresat. Dacă studenții nu sunt interesați să învețe nu îi poate obliga nimeni. Unii sunt interesați să învețe. Și noi chiar am angajat trei tineri după ce au efectuat practica la noi“, a precizat Ciprian Nicolae, deținătorul unei IMM din Craiova. Coordonatorul proiectului, profesorul Cristi Spulbăr, a precizat cât de importantă este practica încă din timpul facultății, pentru a evita situația ca la absolvire să li se spună tinerior că nu au experiență. El a mai spus că 27% dintre studenții economiști care fac practică din timpul studenției s-au angajat chiar la aceleași companii la care au efectuat stagiul de practică. În ultimul an, 140 de companii și entități economice au acceptat ca studenții să facă practică în unitățile lor, în creștere față de alți ani.

Investiții virtuale și premii reale pe Bursa de Valori

În partea a doua a evenimentului, studenții economiști, masteranzii de la Finanțe-Bănci și antreprenorii craioveni care au fost în sală au fost inițiați în tainele investițiilor pe piața de capital. Reprezentantul Bursei de Valori București (BVB), Remus Stoica, a pornit explicațiile cu povestea tranzacțiilor de pe Wall-Street și a continuat cu istoria Bursei românești. Stoica a spus că tinerii se pot înscrie la un concurs inițiat de BVB în toată țara, unde fiecare investitor poate investi 30.000 de lei de persoană. La finalul acestui concurs, câștigătorul va primi un premiu în bani reali, 20.000 de lei. Concursul de tranzacţionare on-line, BVB Invest Quest (BVB IQ), reprezintă un proiect educaţional amplu, care urmăreşte pregătirea viitoarei generaţii de investitori de pe piaţa de capital.

Segmentul AeRO al Bursei, un proiect destinat finanțării IMM-urilor

Remus Stoica a vorbit și despre un posibil segment al Bursei de Valori București aflat în stadiu de proiect. Este vorba despre piața AeRO, care se vrea o componentă a sistemului alternativ de tranzacționare pe BVB și este destinat întreprinderilor mici și mijlocii și start-up-urilor. Piața AeRO ar urma să fie lansată ca platformă a finanţării IMM-urilor cu o capitalizare minimă anticipată de 250.000 de euro. Acțiunile companiilor străine tranzacționate actualmente pe Bursa românească vor fi separate pe o platformă numită ATS Internațional. Proiectul legat de platforma AeRO ar trebui finalizat până la finele anului, au anunțat recent reprezentanții Bursei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS