2.6 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDa’ umbrela, unde-i umbrela?

Da’ umbrela, unde-i umbrela?

Umbrela din mâna statuii din fibră de sticlă amplasată în stația de autobuz de pe Calea București din Bănie a dispărut de câteva zile, iar craiovenii cred că a fost furată. Reprezentanții RAADPFL fac lumină în acest caz și spun că umbrela a fost luată ca să i se înlocuiască sistemul de prindere.

Umbrela din mâna statuii din fibră de sticlă amplasată în stația de autobuz de pe Calea București a fost luată  de RAADPFL pentru a i se înlocui sistemul de prindere FOTO: Traian Mitrache
Umbrela din mâna statuii din fibră de sticlă amplasată în stația de autobuz de pe Calea București a fost luată
de RAADPFL pentru a i se înlocui sistemul de prindere
FOTO: Traian Mitrache

Dispariția umbrelei din mâna statuii din stația de autobuz i-a făcut pe unii craioveni să creadă că aceasta a fost furată. Fără să știe că statuile din Craiova sunt confecționate din fibră de sticlă, unii localnici susțin că umbrela a fost luată pentru a fi dusă la fier vechi în schimbul unei sume de bani. „De câteva zile a dispărut umbrela de la statuie. E păcat să se fure și să se ducă la fier vechi pentru că s-au investit niște bani în statuile astea“, spune Ionică Gheorghe. De aceeași părere este și Alina Georgiana. „Probabil au furat-o ca să o vândă la fier vechi și să ia bani pe ea. Puteau să investească banii în altceva, nu în statuile astea, care încet-încet sunt furate“, susține tânăra. Craiovenii cred că numai oamenii lipsiți de educație pot vandaliza statuile din oraș. „Trec în fiecare zi pe aici cu nepoțica mea și mereu se oprea și zicea ce frumoasă e statuia și acum a văzut că i-a dispărut umbrela. Numai cineva fără minte poate să facă asemenea lucruri, să fure și să își bată joc de frumusețea orașului“, spune dezamăgită Ghina Buturoagă.
Un tânăr care se oprește în stația de autobuz face haz de necaz: „Poate l-a prins ploaia pe vreunul și n-a avut umbrelă la el“, spune Alin Oproiu.
Primăria Craiova susține că umbrela a fost dusă la sediul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) pentru a i se face alt sistem de prindere, lucru confirmat de conducerea acestei regii. „Fiind o umbrelă deschisă, la fiecare bătaie de vânt se ițează foarte repede, motiv pentru care am fost nevoiți să îi facem un alt sistem de prindere. Mâine (astăzi – n.r.) ar trebui să fie amplasată din nou la locul ei“, susține Aurelia Filip, directoare la RAADPFL Craiova.
În ceea ce privește statuia căreia, la un moment dat, i-a fost luat ziarul, apoi a dispărut în întregime, Ionuț Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, spune că aceasta a fost luată ca să fie turnată în bronz. „Statuia cu ziarul va fi montată chiar astăzi (ieri – n.r.) în fața primăriei. Toate statuile din Craiova trebuie să fie turnate în bronz, dar acest lucru se va întâmpla pe măsură ce vor fi găsiți sponsori“, afirmă Ionuț Pîrvulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS