În Craiova există o stradă care în cea mai mare parte a anului se află sub ape. Localnicii nu mai încetează să sune la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și la Compania de Apă Oltenia (CAO) pentru a-i scăpa de apa din gospodării și de pe stradă. Este vorba de strada Homer, din cartierul Romanești, ai cărei locuitori spun că, din februarie și până acum, o mare parte din stradă a fost permanent inundată. Apa de pe străzile alăturate se adună aici și nu mai are unde să se ducă deoarece, spun tot locuitorii, pe canalul de scurgere a fost ridicat un imobil. Cum canalizare nu există pe strada Homer, apa băltește luni în șir aici și se revarsă în curțile oamenilor, spre disperarea acestora. „Vine apa de pe toate străzile învecinate. Aici nu este canalizare. De astă-primăvară așa am stat. Au tras aseară cei de la Companie și acum este la loc. Noi suntem din anii pe ’ 60 aici și nu era așa, dar acum au construit case peste canal și apa nu se mai duce. Am obosit să tot dăm telefoane, vin, trag apa cu mașinile și a doua zi este plin la loc. Au venit și de la ISU. Mie mi-a intrat în curte până la casă. Am dărâmat bucătăria, că nu se mai putea. Suntem disperați!“, se plânge Doina Marica, o locuitoare pe strada Homer.
Sub ape, de primăvara până iarna
Localnicii spun că din luna februarie sunt înconjurați de apă. Merg doar în cizme, atunci când ies din curte, fiindcă apa se întinde din gard în gard. Se afundă cu mașinile în bălți și nămol. Fie vară, fie iarnă, strada Homer este o adevărată baltă, din cauza apei care se întinde pe zeci de metri. Ei cred că vinovate de această situație sunt autoritățile, fiindcă nu au luat măsurile legale față de cei care au construit abuziv și au obturat cursul apei.
„Toată lumea din jurul bălții deversează aici. Înainte era o scurgere, dar au construit pe canal și apa stă pe stradă. Nu au autorizație, nu au nimic, au construit abuziv. Primăria nu ia măsuri, iar nouă ne cad casele. Au spus că au dat amenzi, dar, dacă eu stau cu apa lângă casă, ce mă încălzește amenda lor? Să lase apa să se ducă la canalul colector, cum se ducea înainte. Eu din ’70 stau aici și nu pățeam ce pățim acum. Nu a fost săptămână în care să nu sunăm să vină să tragă apa“, se plânge Elena Bobolan, altă localnică.
Să vină ISU, să vină CAO!
Reprezentanții ISU și CAO spun că este o luptă cu morile de vânt. Atunci când plouă, zile în șir scot apa cu vidanjele și pompele de pe strada Homer, iar a doua zi este la loc. Zona este mlăștinoasă, pământul mustește de apă, iar canalizarea lipsește.
„Pe strada Homer nu avem rețea de canalizare. Când plouă, pentru că strada se inundă, tragem apa pluvială cu vidanjele. Acționăm ori de câte ori este nevoie și când localnicii ne solicită. Ultima intervenție a angajaților CAO a fost în după-amiaza zilei de 17.12.2014“, a declarat Mihaela Chirițescu, reprezentant CAO.
Singurii care pot interveni și în gospodăriile localnicilor când acestea sunt inundate sunt pompierii. În acest an, destul de ploios, ei au fost solicitați destul de des.
„Întotdeauna când plouă suntem solicitați de locuitorii de pe strada Homer, din cartierul Romanești, să scoatem apa care le intră în gospodării. În această lună am fost solicitați de cei din zonă în zilele de 8, 9 și 12 decembrie“, a spus Florin Cocoșilă, reprezentant ISU.