În nordul judeţului Mehedinţi, la Isverna, obiceiurile româneşti de Crăciun presupun pregătirea piţărăilor, primitul copiilor cu colindul, în schimbul colacilor denumiţi piţărăi, portul costumului popular moştenit de mai multe generaţii şi servicirea mesei împreună cu familia.
Sărbătoarea Naşterii Domnului nu înseamnă, în nordul judeţului Mehedinţi, la Isverna, numai o masă îmbelşugată, ci şi unitate. Sarmalele, friptura, cârnaţii, colacii şi cozonaci au gust de dor astfel că pentru ca sărbătorile să fie împlinite, ele trebuie servite la o masă la care s-au strâns bunici, părinţi, copii, nepoţi şi chiar strănepoţi. Aşa se face că pregătirile de Crăciun încep cu câteva săptămâni înainte şi se înteţesc în Ajun, când se aşteaptă copiii cu colindul. De fapt, cei mai mici sunt cei care aduc vestea Naşterii Domnului, iar pentru strădania lor de a o împărtăşi prin colinde şi strigături, sunt răsplătiţi cu piţărăi sau colăcei. Totul începe în dimineaţa Ajunului Crăciunului, când femeile udă pâinea pentru colaci. Nu înainte însă de a-şi pune straiele de sărbătoare, care cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai frumoase.
„Ciupag, aşa se cheamă la noi! Are aproape o sută de ani, îl moştenesc de la străbunica. Opregul are cel puţin 80 de ani, ţesut manual de o bunică de-a mea, acasă, în război. Se păstrează la naftalină şi nu le rod moliile. Opincile le-am moştenit tot de la ai bătrâni. În Ajunul Crăciunului facem pâinea, colacii, şi ne pregătim de colindeţi. Copiii pleacă din casă în casă, noi stăm acasă şi îi aşteptăm, le dăm la poartă colaci, nuci, mere.”, a povestit o femeie din Isverna, hotărâtă să transmită tradiţia de Crăciun şi strănepoţilor ei. Din colindatul de Crăciun face parte şi pregătirea colacilor sau cum sunt denumiţi în localitatea mehedinţeană Isverna, piţărăi. În dimineaţa de Ajun, femeile se apucă să îi facă pentru ca aceştia să fie proaspeţi când vin colindătorii.
„În dimineaţa de Ajun, prima grijă, ne îmbrăcăm, pregătim postava cu făină, vasul unde punem drojda, facem focul şi în vatră şi în cameră unde ducem postava cu pâinea, acolo, ca să pornească la temperatura camerei că dacă e rece nu porneşte. Crăciunul vine cu bucurie, cu aşteptare, de unde sunt copiii plecaţi, copiii vin, de Naşterea Domnului, acasă. Masa este bogată şi dacă sunt bucatele pe masă, dar şi dacă sunt mulţi în jurul mesei, atunci e frumos de sărbători.”, ne-a povestit şi mamaia Iana din satul Nadanova, comuna Isverna.
După ce s-a amestecat făina cu apa călduţă, femeile de la munte pornesc frământatul pâinii. Între timp, în cuptor, jarul este gata, iar vreascurile pocnesc în foc încins pentru ca până porneşte aluatul să fie pregătit să rumenească piţărăii. „În dimineaţa de Ajun, când ne trezim, prima grijă, să udăm piţărăii. Udăm, îi coacem la cuptor. Să fie apa caldă, călduţă. Se zice că dacă-i apa rece, pâinea nu porneşte. trebuie pusă la căldură.”, ne-a explicat o altă bătrână a satului. Aluatul pentru piţărăi a fost pus la crescut. După un ceas, când coca este gata să iasă din postavă, femeile se apucă să împletească piţărăii. Nu se întâmplă niciodată ca pâinea să nu fie crescută suficient. Asta pentru că pe lângă tehnicile de frământat moştenite, căldura sufleteacă pe care o au bătrânele din Isverna când o plămădesc şi rugăciunea către Cel de Sus completează datina de Crăciun.
„Moştenitorii” duc tradiţia mai departe
Pe uliţele din Isverna, anul acesta, grupul denumit „Moştenitorii” de către profesoara de la Şcoala Gimazială care îi pregăteşte pleacă în colindat. Cel mai mic membru al grupului are doi ani şi jumătate, iar celmai mare 14. Fiecare îşi pune, însă costumul popular primit de la părinţi sau bunici, opincile în piciore şi se strâng la o răscruce de drumuri. Nici unul nu a uitat traista ţesută manual în care să strângă piţărăii de la gazdele care îi primesc. Cel mai viteaz dintre ei are în mână o torţă făcută din lemn de cireş, care le lumină drumul.
“Este torţă obţinută din cireş cu coji de cireşi uscate. Este o torţă cum se ducea demult, la colindat ca să lumineze drumul.”, a explicat tânărul.
„Dă-mi colacul şi cârnatul/ Că de nu, mă duc la altul!”
Strigăturile la colindat au un farmec aparte, în funcţie de cel care le rosteşte. În grupul „Moştenitorii” cel care duce torţa şi o elevă în clasa a VIII-a şi-au învăţat replicile, astfel că de îndată ce pornesc pe uliţele satului, odată cu lăsarea întunericului, se aud şi strigăturile lor. „Dă-mi colacul şi cârnatul/ Că de nu, mă duc la altul!; Mie dă-mi prescurea mare, de vrei să-şi fac o urare!”, strigă tinerii din Isverna.
În comuna mehedinţeană şi copiii se pregătesc de colindat din timp. Bunicii le fac colinda din lemn, înfăşurată de coji arse în foc, iar ei îşi pregătesc costumele populare. „L-am moştenit de la bunica mea şi îl păstrez pentru că îmi place foarte mult, semnifică timpurile străvechi. Îmi place să îl port şi să mergem pe oriunde putem ca să să colindăm şi ca să împărtăşim gândurile noastre frumoase cu ei”, a povestit o tânără din grup.
“Colinda mi-a făcut-o bunicul meu. În noaptea de Ajun merg pe la fiecare casă şi strig să ne dea colaci. De gazde suntem primiţi cu bucurie pentru că oamenii sunt foarte bucuroşi că încă continuăm cu tradiţia care a fost acum câţiva ani.“, a povestit un băiat, în clasa a III-a.
Colindatul începe seara şi se termină spre ziuă, când colindătorii au oboist să bată uliţele satului. Imediat ce aud strigăturile pe uliţe, femeile care au pregătit piţărăii ies în poartă şi primesc colindătorii. După ce le ascultă colindele, le dă de pomană tuturor câte un colac şi o lumânare. “Fie pentru Dumnezeu şi Maica Domnului, să ne apere de rele!”, spun bătrânele din Isverna.
Odată primită vestea Naşterii Domnului, de către colindători, gazdele din Isverna ştiu că sărbătoarea Crăciunului le va fi împlinită, la masa la care se strange toată familia.
Editor: Anca Dumitrașcu
