După precipitațiile căzute în ultimele zile și înghețul care a cuprins tot orașul, trotuarele din unele zone ale Craiovei s-au transformat în patinoare. În zona Pieței Centrale, zonă aglomerată în aceste zile, oamenii reclamă lipsa împrăștierii materialelor antiderapante, dar și curățarea trotuarelor. ”Mergem greu. Nu se curăță. Ce să facem ?” a spus un craiovean în timp ce încearca cu greu să-și mențină echilibrul.
”Vai de mama noastră! Nu dau cu nimic…cu niște sare. Uitați-vă și dumneavoastră ce e! E sticlă jos. Îmi e frică să și pun piciorul jos”, a declarat revoltată Ileana Scărlătescu.
Cetățenii sunt total nemulțumiți de eficiența autorităților. ”E foarte greu. Gheață aici la Piața Centrală, unde se strânge atâta lume, unde e atâta circulație ? Să nu dea cu ceva să se topească gheața sau să fi curățat trotuarele ?” a spus Vasile Constantin.
Situația din zona Pieței Centrale nu este singulară. Se merge cu dificultate și pe străduțele dintre blocurile din mai multe cartiere, dar și pe alte artere principale sau străzi adiacente marilor bulevarde.
În aceste condiții, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Craiova au început să apară primele cazuri de fracturi. ”În jur de 20 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Craiova în ultimele 24 de ore cu fracturi atât la membrele superioare, cât și inferioare. Majoritatea sunt persoane trecute de 50 de ani”, a precizat dr. Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Craiova.
Cadrele medicale îi sfătuiesc pe craioveni să evite deplasările lungi și să-și ia încălțăminte adecvată și să se prezinte la medic imediat ce acuză dureri după o căzătură, pentru a evita complicațiile.
Autoritățile locale încearcă să facă față situației dicile, ”conform graficului”. „Ieri au fost 250 de oameni de la Salubritate și celelalte Regii din subordinea Primăriei care au acționat pe tot parcursul zilei pentru curățearea trotuarelor. Au împrăștiat și material antiderapant. Se folosește în acest caz clorura de calciu. Este mult mai eficientă. La momentul de față sunt 110 oameni de la Salubritate care lucrează pentru curățarea trotuarelor, cărora li s-au alăturat și ceilalți angajați de la celelalte Regii subordonate Primăriei. S-au curățat trotuarele din Craiovița, Bulevardul Tineretului, Bulevardul Oltenia, toată zona centrală a Craiovei, Calea București, Calea Severinului și Nicolae Titulescu. Urmează să intrăm și în celelalte zone ale orașului și apoi și în cartiere. Nu putem interveni atât de repede pe cât și-ar dori oamenii. În momentul în care avem, o sesizare intervenim imediat, în rest avem un grafic pe care îl respectăm. Nu ne putem abate de la el pentru că ne-ar da peste cap tot programul”, a precizat Cristina Ghenea, purtătorul de cuvânt al SC. Salubritate Craiova SRL.
Potrivit şefului Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu, autorităţile au atras atenţia cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari şi agenţilor economici asupra amenzilor pe care le pot lua dacă nu respecta legislaţia legată de curăţarea porţiunilor de drum din faţa proprietăţilor pe care le deţin. Sancţiunile pe care le pot primi variază între 500 şi 2.500 lei.
Cetățenii pot face sesizări la telefonul dispeceratului Salubrității la numărul de telefon: 0251. 422.733, la telefonul cetățeanului 025184 sau în scris la adresa [email protected].
Editor: Anca Dumitraşcu