Conducerea Minprest Serv SA Rovinari a disponibilizat câteva zeci de salariaţi la început de an. Unii dintre aceștia au mers ieri la sediul din Rovinari al firmei care prestează lucrări pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO) pentru a sta de vorbă cu directorul Gabriel Giorgi. Oamenii sunt nemulţumiţi că le-au fost sistate contractele de muncă în plină iarnă, când facturile la întreţinere şi utilităţi sunt mai mari şi posibilităţile de angajare reduse. Muncitorii au dorit să poarte o discuţie cu Gabriel Giorgi, managerul Minprest Rovinari. Acesta se află la conducerea unităţii în baza unui mandat limitat ca durată, primit de la conducerea Complexului Energetic Oltenia. Potrivit lui Gabriel Giorgi, 31 de salariaţi ai firmei nu se vor mai prezenta la serviciu din această lună.
Nu mai au lucrări
Gabriel Giorgi a spus că toate cele 31 de persoane care au fost concediate erau angajate pentru prestarea unor contracte care s-au încheiat. În măsura în care vor fi obţinute noi contracte, muncitorii vor putea reveni la lucru. Oamenii aveau contracte încheiate pe un an. „La 31 de persoane le-a încetat contractul de muncă. Acesta era pe durată determinată. Aveam de prestat contracte care acum nu mai există şi pentru acele contracte fuseseră angajaţi la Minprest. Avem în total 650 de salariaţi încadraţi pe durată determinată. Mai exista o situaţie cu cei care acum nu mai lucrează. Unii au stat numai în concedii medicale. Când am făcut verificările, nu i-am găsit acasă. Am aplicat legea şi oricum le-au expirat contractele pe 31 decembrie 2014“, a menţionat directorul Minprest Rovinari, firmă deţinută de Complexul Energetic Oltenia. Societatea prestează în principal lucrări de curăţenie pentru CEO şi diferite servicii care impun folosirea forţei de muncă necalificată. De altfel, 90% dintre angajaţii Minprest sunt muncitori necalificaţi.
Lucrează la noul buget
Managerul Minprest a mai spus că în prezent se lucrează la fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2015. Acesta este estimat la 35 de milioane de lei. Potrivit lui Gabriel Giorgi, şi în acest an, societatea deţinută de Complexul Energetic Oltenia şi-a propus un profit de un milion de lei, la fel ca și cel realizat în 2014. „Un milion de lei este profitul din 2014. Avem un profit asemănător programat şi pentru anul acesta. Prin modul de organizare şi prin statut nu avem cum să nu obţinem profit. Acum avem 1.568 de angajați. Bugetul prognozat ne va permite să îi menţinem şi chiar să mai angajăm, dacă vom câştiga contracte suplimentare de la alţi beneficiari. Mai lucrăm pentru primării şi alte instituţii. Avem cam o mie de solicitări de angajare în prezent“, a mai spus Gabriel Giorgi. Aproape 80% dintre contractele Minprest sunt primite de la Complexul Energetic Oltenia.