CEO a anunțat ieri oficial scumpirea cu 5,86% a gigacaloriei livrate către Termo Craiova SRL. Va suporta Primăria Craiova scumpirea căldurii de la bugetul local?
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a anunțat ieri că prețul de furnizare a energiei termice livrate către Termo Craiova SRL în 2015 va fi de 124,7 lei fără TVA. Noul preț de furnizare reprezintă o creștere de 5,86% față de 2014, când agentul termic era facturat la 117,81 lei/gigacalorie, exclusiv TVA. Până anul trecut, costul de livrare a energiei termice practicat de Termo Craiova SRL era de 253,72 lei/gigacalorie în punctele termice (PT) și de 335,15 lei/gigacalorie în centralele termice pe gaze (CT). Populația plătea însă un preț unitar mai mic, de 220,5 lei/gigacalorie, datorită subvenției de la bugetul local. CEO spune că prețul de furnizare „include și transportul până la punctele termice ce aparțin Termo Craiova SRL“. „Spre deosebire de București sau alte orașe, toate pierderile sunt suportate de producător. De exemplu, RADET București suportă toate pierderile și cheltuielile de transport“, se arată în răspunsul transmis către GdS. Întrebat cum se fundamentează creșterea prețului față de 2014, furnizorul de energie termică spune că Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) stabilește prețurile pentru toți producătorii. „Sunt prețuri reglementate. CEO nu are dreptul să ceară sau nu creșteri de prețuri“, a informat CEO. Scumpirea căldurii ar putea fi suportată de populație. O altă variantă ar fi ca diferența să fie suportată de la bugetul local. „Nu putem da un răspuns deocamdată, facem calcule“, a precizat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
ANRE face prețul căldurii
CEO este un producător de energie în cogenerare (electrică și termică), ce beneficiază de o schemă de sprijin din partea statului, implementată prin HG nr. 1215/2009. Sistemul urmărește acoperirea diferenței dintre costul producerii energiei în cogenerare de înaltă eficiență și prețul de vânzare al acesteia. În baza schemei de ajutor, producătorii de energie electrică și termică în cogenerare primesc lunar, pentru fiecare unitate de energie electrică (exprimată în MWh) produsă și livrată în Sistemul Energetic Național (SEN), o sumă de bani denumită „bonus“. Valoarea bonusurilor este stabilită anual de ANRE, iar aceste fonduri sunt colectate de la consumatori, prin factura de energie electrică. Schema de sprijin se aplică pentru perioada 2010 – 2023, însă fiecare producător beneficiază de schema de sprijin pe o perioadă de maximum 11 ani consecutivi, începând cu 2010. Prin Ordinul președintelui ANR nr. 3/2010 cu modificările și completările ulterioare (1/2013), a fost aprobată metodologia ajustării prețurilor pentru producătorii de energie electrică și termică ce intră în schema de sprijin. Astfel (art. 49 alin 1), „prețul reglementat pentru energia termică produsă și livrată dintr-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se stabilește pe baza prețului de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de capacitățile de producere din centrala respectivă“. Prețurile reglementate ale energiei termice pentru fiecare producător de energie electrică și termică în cogenerare se aprobă prin decizii ale președintelui ANRE până la data de 1 decembrie, pentru anul următor (art. 50). Trebuie spus că și valoarea bonusurilor acordată în fiecare an producătorilor de energie în cogenerare este în scădere pe parcursul derulării schemei de sprijin. Spre exemplu (Ordinul președintelui ANRE nr. 109/2014), pentru centralele care folosesc combustibil solid, valoarea scade de la 205,65 lei/MWh exclusiv TVA în anul I de aplicare a schemei la 119,27 lei/MWh exclusiv TVA în anul XI de aplicare a schemei.