Municipiul Târgu Jiu s-a înscris în cea de-a treia ediție a competiției Eco-Rom Ambalaje „Orașul Reciclării” adresată primăriilor municipalităților din România. Timp de 6 luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, 46 de municipii și orașe din țară „se luptă” pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje la nivel național. La cea de-a doua ediție a competiției, Târgu Jiu a câștigat premiul special în cadrul “bătăliei” pentru titlul de „Orașul Reciclării”. Criteriile care stau la baza evaluării acestora în competiție sunt: calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere), cantitatea de deșeuri colectate separat per locuitor și campaniile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor 6 luni de competiție. La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de „Orașul Reciclării” și marele premiu: un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spațiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deșeuri reciclabile. Acesta va fi dedicat tuturor locuitorilor orașului care vor să se relaxeze și, în același timp, să afle o serie de informații utile despre reciclarea deșeurilor de ambalaje.
Premii şi pentru locul al II-lea şi al III-lea
În plus, în premieră anul acesta, Eco-Rom Ambalaje va premia și municipalitățile clasate pe locul al II-lea și al III-lea. Ocupantul locului al doilea pe podiumul competiției se va bucura timp de o săptămână de vizita autocarului hich tech din cadrul programului educațional “Laboratorul Verde al Reciclării” prin care elevii claselor a III-a vor învăța, într-un mod dinamic și creativ, despre importanța colectării separate pentru protejarea mediului. Municipalitatea care va obține locul al III-lea va beneficia de o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța separării deșeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro, realizată cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje. În Târgu Jiu sistemul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje este pus la dispoziția populației din anul 2008 printr-un parteneriat încheiat între Eco-Rom Ambalaje, Primăria Municipiului Târgu Jiu și SC Polaris M Holding SRL. Competiția „Orașul Reciclării” se desfășoară sub patronajul Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților și al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România și Institutul pentru Politici Publice. Partenerii media ai proiectului sunt Administrație.ro și Ziare.com.