0.6 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAnchetă a polițiștilor pornită de pe Facebook

Anchetă a polițiștilor pornită de pe Facebook

botila vanatoare 2

Un tânăr din Orşova, fost consilier local în municipiu şi martor în dosarul lui Adrian Duicu, este cercetat penal după ce a postat pe contul personal de pe o reţea de socializare mai multe fotografii în care apare ţinând în mână o armă de vânătoare, despre care oamenii legii susţin că nu avea permis.

Eduard Boţilă (foto), fost consilier local în Orşova, a postat, pe 22 decembrie, pe contul personal de pe Facebook, mai multe poze în care apare cu o armă de vânătoare în mână, iar după aproximativ trei săptămâni a fost chemat la audieri de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme şi Muniţie al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi. Din informaţiile ataşate pozelor reiese că acesta s-ar fi aflat pe domeniul de vânătoare de la Balc. Surse apropiate susțin însă că fotografiile ar fi fost făcute în Serbia, unde legile româneşti nu se aplică.
„În urma monitorizării reţelelor de socializare, a fost identificată fotografia în care apare persoana respectivă. Poliţiştii Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat şi au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, persoana respectivă apărând în fotografia respectivă cu o armă de vânătoare în mână“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon.
Sursa citată anterior a mai arătat că dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova.
Fostul consilier local Eduard Boţilă este revoltat de ancheta poliţiştilor.
„Este o fotografie cu o machetă, nu cu o armă adevărată, şi deţin permis de armă de şase ani. Este o fotografie de Facebook, postată de mine, care nu are nici o relevanţă. Nu am făcut uz de armă, aşa cum sunt acuzat. Reţelele de socializare sunt pline de astfel de fotografii“, a declarat Eduard Boţilă.
Poliţiştii susţin însă că tânărul are permis de portarmă neletală, iar arma din fotografie este letală.
Pedeapsa pentru port ilegal de armă este cuprinsă între unu şi cinci ani de pușcărie.

Fostul consilier şi tatăl său sunt martori în dosarului lui Adrian Duicu

Eduard Boţilă a fost ales consilier local la Orşova pe lista USL, în anul 2012, dar ulterior şi-a dat demisia din forul local. Atât el, cât şi tatăl său, Marian Boţilă, cel care este secretarul Primăriei Orşova, sunt martori în dosarul de corupţie în care este inculpat preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.
Marian Boţilă consideră că dosarul penal al fiului său, întocmit în urma publicării fotografiilor pe Facebook, este o consecinţă a faptului că sunt martori în dosarul de corupţie.
„Eu şi fiul meu suntem martori în dosarul de corupţie în care este inculpat Adrian Duicu. Cu acest dosar penal, poliţia şi celelalte instituţii deconcentrate din judeţul Mehedinţi continuă acţiunile pe care le-au făcut în urmă cu un an, când au controlat firma fiului meu şi au aplicat amenzi în cuantum total de 800 de milioane de lei vechi (80.000 de lei – n.r.), amenzi pe care ulterior le-am câştigat în instanţă. Iată că sunt instituţii ale statului care îi sprijină în continuare pe Adrian Duicu şi ceilalţi doi inculpaţi, Constantin Popescu şi Ştefan Ponea“, a declarat Marian Boţilă.
Acesta a fost dat afară din postul de secretar al Primăriei Orşova de trei ori, reuşind ulterior să revină în funcţie, în urma a 11 sentinţe judecătoreşti.
Procurorii DNA au arătat în rechizitoriul întocmit în dosarul de corupţie că Duicu i-a convins pe membrii Consiliului Local Orşova să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o persoană din familia Ponea, la un preţ „convenabil“, a două suprafeţe de teren în suprafaţă totală de aproximativ 200 mp. Aceste terenuri ar fi fost chiar din centrul Orşovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS