4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljWater Parkul Craiovei nu e gata la vară

Water Parkul Craiovei nu e gata la vară

Termenul de finalizare a lucrărilor de la Water Parkul din Craiova pare să fie o nebuloasă, cel puțin momentan. Conform contractului, Water Parkul are termen de execuție luna aprilie 2015, dar reprezentanții Delta ACM ‘93, liderul de asociere a firmelor care se ocupă de construcția complexului acvatic din Lunca Jiului, susțin că vor apărea întârzieri din cauza vremii și a faptului că DNA a ridicat toate documentele la perchezițiile din noiembrie într-un dosar pentru fapte de corupție. Întârzierea este confirmată și de primarul Craiovei, care a precizat pentru GdS că lucrările se vor termina spre sfârșitul anului. DNA dă și ea o mână de ajutor și spune că poate elibera firmei copii după documentele solicitate.

Oltenii nu se vor scălda în bazinele de la Water Park nici în vara aceasta. Lucrările la Water Parkul din Craiova nu se vor finaliza în luna aprilie a acestui an, adică în termenul legal anunțat de constructor. Problemele de pe șantier s-au acutizat în noiembrie 2014, când procurorii DNA au călcat pragul Primăriei Craiova și al șantierului de la Water Park. Atunci, DNA a efectuat percheziții într-un dosar penal privind comiterea unor infracțiuni de corupție, dar și o serie de infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost săvârșite în perioada 2013 – 2014. Procurorii notau, la acea vreme, că mai multe lucrări sau servicii fictive ar fi fost introduse pentru decontare, valoarea totală fiind de 2,3 milioane de lei. Tot atunci au fost ridicate și documentele proiectului în valoare de 65 de milioane de lei fără TVA, cu finanțare europeană.

„Nu putem să facem lucrările în totalitate din cauză că nu putem să decontăm“

În prezent, lucrările la Water Park sunt definitivate în proporție de 80%, însă constructorul susține că nu le mai poate continua pe cele din subteran din două motive: vremea nefavorabilă și lipsa documentelor ridicate de procurori. „Am avut ceva probleme din pricina anchetelor care au avut loc în șantier și a perchezițiilor DNA, iar al doilea lucru care a îngreunat cât de cât situația a fost vremea. În schimb, lucrările au decurs foarte bine. Nu știu cum o să ne încadrăm cu graficul de execuție, probabil se va prelungi cel puțin cu perioada care s-a scurs de când s-au ridicat documentele și până când le vom primi. În momentul de față lucrăm, dar nu la capacitate maximă. Nu putem să facem lucrările în totalitate din cauză că nu putem să decontăm. Nu se pot face lucrările care devin ascunse, firma de consultanță neavând după ce să verifice calitatea lucrărilor și materialele puse în operă, documentele fiind ridicate la percheziții. (…) Momentan, ne ocupăm de partea de curățenie a șantierului, de pregătire pentru lucrările viitoare. Se lucrează la partea de suprafață: instalații, clădirea acoperită la anvelopare“, a precizat inginer Aurel Goagă, șef de șantier din partea Delta ACM ‘93 București. Concret, constructorul susține că nu poate face lucrările din subteran până când nu va primi documentele ridicate de procurori.

DNA: Constructorului i se eliberează copii ale actelor solicitate

Din punctul de vedere al DNA, însă, lucrurile stau altfel. Într-un răspuns la o solicitare înaintată de GdS, reprezentanții DNA au explicat că lucrările nu au nici o legătură cu documentele și că direcția nu poate fi acuzată pentru întârzierea acestora. „Referitor la împrejurarea că documente ce reprezintă probe în cauză se află în posesia DNA precizăm că, la cerere, societăţilor comerciale angajate în executarea lucrărilor li se eliberează copii ale actelor solicitate, astfel încât nu i se poate imputa unităţii de Parchet faptul că termenul de finalizare a proiectului riscă să fie depăşit“, se arată în răspunsul primit de la Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Direcției Naționale Anticorupție. Totodată, întrebați dacă s-a început urmărirea penală împotriva cuiva în legătură cu acest proiect, reprezentanții direcției au precizat că aceste informaţii nu pot fi făcute publice în acest moment.

ADR: „Nu au mai fost înregistrate cereri de plată pentru acest proiect“

După descinderea procurorilor în noiembrie 2014, nici o lucrare nu a mai fost decontată pe proiectul Water Parkului. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a precizat că „în perioada decembrie 2014 – 20 ianuarie 2015 nu au mai fost înregistrate la instituția noastră cereri de plată/rambursare pentru acest proiect“. Totodată, reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au explicat că, în cazul în care lucrările vor fi prelungite, beneficiarul este cel care va decide dacă vor fi aplicate penalități constructorului, conform contractului. „Având în vedere faptul că proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional pot beneficia de finanțare nerambursabilă pentru lucrări executate și plătite până la data de 31 decembrie 2015, un beneficiar de finanțare poate solicita prelungirea duratei de implementare a contractului de finanțare (dacă se impune acest lucru) și poate decide în mod corespunzător prelungirea contractului de lucrări cu sau fără aplicarea de penalități constructorului (în funcție de prevederile contractuale)“, au explicat cei de la ADR. Aceștia au menționat că, în general, pe contractele încheiate în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013, în care este inclus și Water Parkul, sunt prevăzute „clauze cu privire la nereguli și restituirea finanțării. Decizia de efectuare sau de suspendare a plăților ține de situația particulară a fiecărui contract de finanțare“.
Va penaliza Primăria Craiova firmele de construcții care lucrează pe șantierul Water Park? Primarul Lia Olguța Vasilescu a precizat pentru GdS că problema este delicată. „Să vedem cum o descurcăm, pentru că nu este simplu“, a spus Vasilescu. Un lucru este însă sigur, potrivit primarului. Termenul de finalizare nu va fi respectat. „Nu o să se țină de termenul anunțat (aprilie 2015 – n.r.), însă până la finele lui 2015 se va încheia. Ei trebuie să ne solicite nouă documentele, noi le cerem mai departe de la DNA și nu este nici un fel de problemă“, a spus primarul.

Ce ar urma să fie inclus în complexul acvatic?

Asocierea de firme care realizează lucrarea la Water Parkul din Craiova este formată din Delta ACM ‘93 SRL Bucureşti – Polystart Impex SRL Craiova – UTI Grup SA Bucureşti. În cadrul proiectului, pentru zona de aer liber sunt prevăzute opt bazine de înot, terenuri de tenis de picior, fotbal pe plajă și volei, zone de bar și tip amfiteatru, iar pentru partea de interior, vorbim despre o clădire care va găzdui cinci bazine de înot și o zonă de relaxare, cu un centru SPA și saună. Prețul unui bilet de intrare în complex va fi stabilit de Primăria Craiova. Accesul la complexul acvatic se va putea face cu automobilul pe strada Coșuna din cartierul Mofleni (scoasă la licitație pentru reabilitare), după care accesul principal (pietonal) se va face pe aleile din Parcul Tineretului.

Stația de epurare, scoasă la licitație

Primăria Craiova a mai demarat, pentru Water Parkul din Lunca Jiului, o licitație pentru o stație de tratare a apelor reziduale, estimată la 883.644 de lei. Câștigătorul licitației va trebui să realizeze o stație de tratare a apelor uzate, o conductă pentru apele pluviale, o conductă de alimentare pentru apă curentă și o linie electrică subterană de alimentare cu energie electrică, potrivit invitației de participare la cererea de ofertă postată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Investiția nu este inclusă în proiectul pe fonduri europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS