În doar câteva clipe, viaţa unei familii din Motru a fost dată complet peste cap. Fetiţa lor, Annes Elena, a fost diagnosticată cu leucemie mieloblasică M7. Ca să câştige lupta cu boala, copila are nevoie de tratament şi de un transplant extrem de costisitor, motiv pentru care familia solicită sprijin cititorilor Gazetei de Sud.
E greu de imaginat ce sentimente poate trăi un părinte care primeşte vestea că fetiţa lui până mai ieri extrem de energică, sănătoasă, optimistă este diagnosticată cu leucemie. Au simţit cum pământul le fuge de sub picioare, cum toată viaţa lor se năruie într-o clipă… Au plâns, au suferit, iar nopţile au devenit albe. Au realizat însă că nu e timp să-şi plângă de milă, nu au voie să cedeze, viaţa copilului lor e mai presus de orice. Au început să lupte cu toate forţele, au început să zâmbească, au devenit optimişti, s-au întors mai mult ca niciodată la credinţă şi sunt convinşi că Annes Elena va învinge boala. „Fetiţa noastră nu a avut niciodată probleme de sănătate. Energică, sportivă, veselă, extrem de talentată, cu o voce excepţională… Totul a început pe 10 decembrie, când Annes a acuzat o uşoară durere de spate în zona lombară. Am crezut că este doar o consecinţă a efortului depus la orele de educaţie fizică şi sport. După numai câteva zile a început să obosească foarte uşor şi s-a plâns că o dor picioarele. După numai o zi, faţa copilului a căpătat o paloare ciudată, la fel şi buzele. Am mers atunci la spital, unde i s-au recoltat analize de sânge. Rezultatele acestor teste ne-au alarmat, toate erau sub limite normale. Am fost îndrumaţi atunci să mergem cu copilul la un centru de hematologie“, a povestit Nicolae Sorin Iacobescu, tatăl fetiţei.
Părinţii şi sora lui Annes au efectuat testele de compatibilitate
Nu au mai pierdut nici măcar o secundă, în aceeaşi zi au şi plecat spre Capitală, la Institutul Clinic Fundeni. În momentul în care medicii au văzut buletinul de analize, au decis să o interneze de urgenţă şi au început hidratarea copilului, perfuzarea şi testările suplimentare, puncţia medulară. În scurt timp, i-a fost stabilit diagnosticul: leucemie mieloblastică M7. „Ni s-a explicat că este vorba de o formă rară de cancer, drept pentru care tratamentul este unul extrem de agresiv. Ne-au spus că fiecare pas al tratamentului este important, că trebuie să ne înarmăm cu putere şi răbdare, că este ideal să ne ferim de complicaţii, că trebuie să evităm răcelile şi într-un final vom ajunge să facem transplant. Am aflat astfel că, fiind vorba de o leucemie mieloblastică M7, ideal ar fi ca transplantul să fie făcut într-o clinică străină. Tot tratamentul până la efectuarea transplantului este asigurat prin Casa de Asigurări de Sănătate. Am trecut cu bine de prima cură de citostatice şi am primit chiar şi o mică învoire, am adus-o pe Annes timp de câteva zile acasă. Am efectuat testele de compatibilitate, atât eu, cât şi soţia şi sora lui Annes. Ar fi ideal ca unul dintre noi să fie compatibil 100% cu Annes. În această săptămână ar trebui să afăm rezultatul… Dacă nu suntem compatibili, ni s-a explicat că fiecărui pacient cu leucemie i se întocmeşte un dosar, apoi statul, prin Direcţiile de Sănătate Publică, începe căutarea clinicilor şi posibililor donatori din registrele internaţionale sau din băncile internaţionale de celule stem“, a adăugat Sorin Iacobescu.
„În România nu există nici măcar o bază a posibililor donatori“
Pe lângă durerea aflării unor asemenea veşti, părinţii au început o luptă contracronometru cu sistemul, au început căutările, au intrat în legătură cu alţi părinţi care au trăit poveşti similare, s-au interesat la clinicile de prestigiu din întreaga lume. Le-au fost recomandate clinici din Germania, Franţa, Italia, Israel. A urmat un alt şoc atunci când au aflat că o astfel de intervenţie este extrem de costisitoare, mult peste posibilităţile unei familii. „Am cerut sprijin tuturor, au fost organizate campanii pentru copilul nostru, am deschis un cont bancar. Din discuţiile cu doamna doctor Anca Coliţă, cea care ne-a luat în îngrijire copilul, am aflat că şi la Spitalul Fundeni au început să efectueze transplanturi de ani buni, însă la noi este mai dificil, cu acest tip de leucemie. Ni s-a recomandat Germania. În România nu există nici măcar o bază a posibililor donatori. Pentru a ajunge la transplant, trebuie ca boala să fie în remisie completă, vrem însă să fim pregătiţi în momentul în care starea ei de sănătate va permite transplantul. Am vorbit cu o persoană din Petroşani cu acelaşi diagnostic ca Annes care a plătit acum zece ani 140.000 de dolari la o clinică în Israel. În Italia am aflat că toate costurile unei asemenea intervenţii se ridică la 100.000 de euro…“, a spus tatăl copilei.
Colegii de şcoală spun rugăciuni pentru Annes
Părinţii nu i-au ascuns copilei nici o clipă diagnosticul primit. Nici nu aveau cum. Annes este o fetiţă extrem de inteligentă. A citit mult despre boala de care suferă. Îţi povesteşte cu cuvinte puţine ce înseamnă acest tip de leucemie, îţi vorbeşte despre celule, despre imunitate, despre importanţa alimentaţiei. Şocul cel mai mare l-a avut atunci când a ajuns în Clinica Fundeni, unde a văzut foarte mulţi copii bolnavi, aflaţi sub citostatice, cărora le căzuse deja părul. „O fetiţă de şapte de ani, văzând-o uimită că toţi copiii internaţi în acea secţie nu mai aveau păr, i-a spus că şi ea o să treacă prin asta. A suferit un şoc în acel moment, ştia că doar cancerul are asemenea consecinţe… Pentru a o încuraja şi a-i explica faptul că va trece cu bine de toate aceste etape, soţia mea a decis să se tundă. A fost cea mai bună decizie. Annes a prins curaj şi a redevenit copilul optimist şi plin de viaţă“, a povestit Sorin Iacobescu.
Suferă însă că în aceste zile cât a primit „permisia“ de a veni acasă, nu a putut să îşi revadă prietenii, colegii, profesorii. Din motive de precauţie, poartă mască pe faţă, la fel şi părinţii sau cei care le calcă pragul. „Mi-e dor de şcoală. Ştiţi cum îşi încep colegii mei zilnic orele? Cu o rugăciune pentru mine! Le mulţumesc mult pentru acest gest. Problemele de sănătate prin care trec acum m-au făcut să realizez ce vreau să fac în viaţă. O să mă fac bine şi o să ajung medic pediatru pentru a ajuta copiii cu leucemie! Vreau să ofer câteva sfaturi tuturor: părinţilor în primul rând să meargă cu copiii la analize cel puţin o dată la şase luni, iar copiilor, să mănânce cât mai multe fructe, legume, să bea sucuri naturale, să aibă grijă să nu le scadă imunitatea“, a spus zâmbind Annes.
Cum o puteţi ajuta pe Annes
Cei care doresc să ofere sprijin financiar o pot face donând orice sumă în conturile bancare deschise la BCR Sucursala Târgu Jiu, al căror titular este Iacobescu Annes Elena:
– în lei: RO14RNCB0149144157090001
– în euro: RO84RNCB0149144157090002
O altă posibilitate de a o ajuta este prin intermediul unui SMS de 2 euro la 8848, care poate fi trimis până pe 30 ianuarie 2015.