Agenții economici din Craiova vor plăti apa de ploaie la asociația de proprietari dacă nu au contract individual cu furnizorul de apă. Compania de Apă Oltenia a cerut în acest scop asociațiilor să inventarieze firmele din blocuri.
Asociațiile de proprietari din Craiova sunt nevoite să facă inventarul agenților economici din blocuri fiindcă așa le cere furnizorul de apă al orașului. Compania de Apă vrea să știe clar societățile care desfășoară activități comerciale sau de altă natură fie într-un apartament, fie la parterul blocurilor, pentru a le factura apa de ploaie. Din luna noiembrie a anului trecut, populația a fost scutită de această taxă, dar nu și persoanele juridice. Prin urmare, dacă reprezentanții asociației nu au aflat că un apartament și-a schimbat destinația, ar trebui să descopere acum. Ioan Petru Becheru, președintele Asociației de proprietari Romarta, a spus: „Cei de la CAO ne cer să le transmitem agenții economici din blocuri, respectiv suprafața desfășurată ocupată de aceștia și totodată amprenta blocului la sol. Ei spun că toate acestea le sunt necesare la facturarea apei meteorice pentru respectivii agenți. Nu mi se pare corect să le completez eu baza de date. Să stau să urmăresc unde sunt firme sau nu“.
În mare parte, asociațiile dețin aceste date, pentru că și până în prezent plata apei meteorice de către agenții economici s-a făcut tot prin asociație. De această dată trebuie să completeze datele cu firmele nou-înființate și să le corecteze acolo unde sunt erori. Dorel Grigorie, director comercial și dezvoltare CAO, a declarat: „Nu este un lucru dificil pentru asociații pentru că au deja aceste date. Trebuie făcută trecerea în revistă a acestor agenți economici pentru a crea o bază de date cât mai corectă. Noi le vom factura apa meteorică prin asociația de proprietari. Cei care și-au individualizat consumul pot încheia contracte direct cu noi“.
Reprezentanții asociațiilor de proprietari vor lua datele fie din cartea tehnică a blocului, fie din contractele respectivilor agenți economici. „Avem în asociație 36 de agenți economici. Normal ar fi să luăm aceste date din cartea tehnică a blocului, dar noi nu le avem. O să le solicităm firmelor suprafața desfășurată ocupată sau aproximăm“, este de părere Adrian Corzanu, administratorul Asociației nr. 23 Calea București.
Nu vor fi taxați ca agenți economici proprietarii al căror apartament figurează ca sediu social al unei firme. În această situație nu se schimbă destinația de locuință a apartamentului.