Gazeta de Sud vă prezintă partea mai puțin vizibilă a bugetului de venituri și cheltuieli al Craiovei ce va fi supus aprobării consilierilor locali în ședința extraordinară de astăzi. Dincolo de planurile de investiții mărețe ale municipalității, fiecare instituție din subordine și-a prevăzut în bugetul propriu sumele pe care le va cheltui pe parcursul acestui an. În spatele acestor bugete, îngropate în sinteze financiare anuale, stau cifre amețitoare. De aici putem afla cât îi costă pe craioveni, de exemplu, întreținerea spațiilor verzi din oraș sau cât plătește primăria Termoficării și Regiei Autonome de Transport pentru subvenționarea căldurii și a biletelor. Tot de aici aflăm că salariile restante ale fostei directoare de la Buletine, Camelia Nicola, câștigătoare în procesul cu Instituția Primarului, vor fi plătite din bugetul instituției și nu de către cei care au luat decizia concedierii ei, considerată ilegală de către instanța de judecată. Sau că sensul giratoriu din cartierul Lăpuș, de lângă Popeci, este prevăzut să coste nici mai mult nici mai puțin de 3,3 milioane de lei. Adică un milion de dolari.
Bugetul Craiovei se întinde pe sute de pagini, iar cifrele seci trecute în el se vor transforma în zeci de milioane de euro proveniți din contribuțiile craiovenilor. Acești bani vor fi cheltuiți de primărie și instituțiile din subordine în 2015 pe diferite proiecte, pe achiziții mai mult sau mai puțin folositoare, pe spectacole sau pe te miri ce le mai trece prin cap conducătorilor orașului. În spațiul public s-a vorbit mult despre proiecte europene, despre investiții costisitoare și prea puțin despre acțiunile de zi cu zi, mai puțin vizibile, dar care înghit sume uriașe din buget, cum ar fi măturatul străzilor, întreținerea spațiilor verzi sau banalele semafoare și fântâni arteziene.
Spații verzi de milioane de euro
Câți dintre craioveni știu cât ne costă să avem poliție locală în oraș? Suma este considerabilă: 13,6 milioane de lei, adică undeva spre patru milioane de euro pe an. În acești bani intră majoritar salariile plătite celor angajați să asigure ordinea și liniștea în oraș. Mult? Puțin?
Altă cheltuială consistentă de la bugetul local, dar fără să fie adusă în discuția publică, este subvenția plătită de primărie către SC Termo Craiova SRL pentru a compensa diferența dintre prețul de producție și cel de facturare a energiei termice către populație: 14,5 milioane de lei, aproximativ patru milioane de euro. Acești bani provin din taxele și impozitele craiovenilor, de această subvenție beneficiază toți cei racordați la sistemul centralizat, dar nu toți își achită facturile la întreținere. De asemenea, de această subvenție nu beneficiază craiovenii care au sisteme individuale de încălzire.
O regie mare consumatoare de fonduri publice este RAADPFL, care se ocupă de administrarea domeniului public. Cunoscută mai degrabă pentru lucrările de întreținere a spațiilor verzi din oraș, regia primește milioane de euro de la primărie pentru aceste activități, mai precis 18,7 milioane de lei (4 milioane de euro) cât sunt prevăzute în bugetul pe 2015. Cum se împart acești bani? De exemplu, pentru lucrările de întreținere a zonelor verzi, RAADPFL a solicitat 3 milioane de lei, iar pentru întreținerea, curățatul și măturatul pe străzi a cerut 2 milioane de lei. Regia primește de la primărie pentru întreținerea zonelor verzi din asociațiile de proprietari nu mai puțin de 2,5 milioane de lei. RAADPFL ar urma să primească 3,5 milioane de lei și pentru repararea străzilor cu piatră spartă.
Și activitățile din cimitire consumă bani de la buget. 800.000 de lei costă acțiunea de întreținere a zonelor verzi din cele patru cimitire din administrarea regiei. Încă 1 milion de lei încasează RAADPFL pentru întreținerea animalelor de la grădina zoologică, pentru a avea „un aspect plăcut“ cum este motivat în nota de fundamentare a regiei pentru obținerea banilor. Întreținerea fântânilor arteziene îi costă pe craioveni anual 770.000 de lei.
RAT și Termo – subvenționate de primărie
Una din lăudatele regii despre care conducerea primăriei a spus că a fost adusă pe profit de noii manageri, RAT Craiova, primește subvenții consistente din bugetul local. Mai precis, 13,9 milioane de lei, circa patru milioane de euro. Banii sunt folosiți, ca și în cazul Termo, pentru subvenționarea diferenței dintre costul transportului pe persoană și prețul efectiv al biletului sau abonamentului. O privire scurtă asupra bugetului regiei arată că reducerea cu 50% a abonamentelor scoate mai mulți bani de la primărie atunci când vine vorba despre elevi și studenți decât când e vorba de pensionari. 2,3 milioane de lei este subvenția pentru primii, circa 470.000 de lei pentru pensionari.
Cei care au întocmit bugetul RAT au comis o gafă de exprimare de proporții, jignind o categorie defavorizată. În loc să vorbească despre persoane cu handicap, aceștia au scris că reducerea tarifelor pentru „handicapați“ și nevăzători este de 1,6 milioane de lei.
Cultură pe bani grei
Luate la bani mărunți, instituțiile de cultură din subordinea primăriei au cerut bugete generoase. Filarmonica, de exemplu, solicită 100.000 de lei pentru achiziționarea mai multor ținute vestimentare necesare stagiunii „Europa“, 260.000 de lei pentru achiziționarea mai multor instrumente muzicale. Este vorba despre un fagot de 80.000 de lei și de patru cornuri Alexander Mainz a 45.000 de lei bucata. Și spectacolele de cultură scot bani din buget. Teatrul „Colibri“ a solicitat 360.000 de lei pentru trei spectacole și un eveniment. „Vrăjitorul din Oz“, „Frumoasa din Pădurea Adormită“ și „Gulliver“ costă împreună 160.000 de lei. Suma este necesară, printre altele, pentru onorariile artiștilor și alte acareturi interne. Puppets Occupy Streets, evenimentul prin care păpuși-gigant sunt plimbate prin centrul orașului, este bugetat cu 200.000 de lei. Banii sunt cheltuiți pentru cazarea artiștilor și pentru organizare. Pentru a rămâne în domeniul cultural, Serviciul de Imagine, Relații Internaționale, Purtător de Cuvânt al primăriei are pe mână 3,5 milioane de lei (un milion de dolari), bani care ar urma să fie cheltuiți pe mai multe evenimente culturale. Dincolo de cele 250.000 de lei pentru reclamă și publicitate în presa locală și alte 200.000 de lei pentru protocol și cheltuieli cu delegațiile oficiale, grosul banilor, 2,8 milioane de lei (circa 650.000 de euro), este îndreptat către evenimente cu impact greu de cuantificat: spectacol folcloric pe 24 ianuarie 2015, Festivalul Îndrăgostiților (premii, baloane, materiale de prezentare, flori, onorarii pentru artiști), Festivalul „Marin Sorescu“, Zilele Francofoniei, Sărbătoarea Muzicii, spectacole de Paște, Ziua Europei, Zilele „Mihai Viteazul“, Ziua Copilului, Zilelele Craiovei, Ziua Imnului, Ziua Națională (focuri artificii, servicii de restaurant pentru populație), Sărbători de Iarnă, Festivalul Gastronomic, Festivalul „Adrian Păunescu“, Festivalul „Mihai Eminescu“, Festivalul Haiducilor. Cât privește Sărbătorile de Iarnă, ele ridică unele semne de întrebare, deoarece aici este inclusă și petrecerea de Revelion, dar cel mai probabil, cel care a redactat bugetul a copiat din bugetul pe 2014, deoarece figurează ca eveniment „organizarea Revelion 2014“. Problema este că, la petrecerea de Revelion din 2014, toate costurile cu onorariile artiștilor ar fi trebuit să fie suportate de societatea care a organizat Orășelul Copiilor, nu de către primărie.
Cât costă întreținerea semafoarelor
Banalele semafoare și iluminatul public din oraș scot și ele sume considerabile din buget. Curentul pe care îl consumă semafoarele și fântânile arteziene costă bugetul un milion de lei, iar pentru manifestările culturale și sportive, asistența tehnică și energia electrică costă 600.000 de lei. Întreținerea semafoarelor, a indicatoarelor rutiere și a trecerilor de pietoni costă 1,1 milioane de lei. Tot la capitolul siguranță în trafic intră și cheltuielile de peste 600.000 de lei cu achiziționarea a 5.600 de metri pătrați de covor termoplastic antiderapant, zonele roșii din fața trecerilor de pietoni. Primăria intenționează să cumpere, cu 1,1 milioane de lei, și 800 de indicatoare rutiere.
Firmele duc greul la taxe și impozite
La capitolul taxe și impozite locale, persoanele juridice duc greul în ceea ce privește clădirile și terenurile. Peste 40 de milioane de lei speră să colecteze primăria de la 1.679 de firme din impozitul pe clădiri, față de 17,4 milioane de lei de la 104.499 de persoane fizice. Peste 30.000 de persoane fizice plătesc impozit pe teren în Craiova față de 934 de firme. Cu toate acestea, suma estimată din colectarea impozitului este mai mare la cea de-a doua categorie. Situația se schimbă la impozitul auto. 71.000 de craioveni au cel puțin un autoturism și varsă la bugetul local 16,2 milioane de lei. Aproape 5.000 de firme plătesc impozit pe mașini de circa 11 milioane de lei. În medie, o firmă plătește impozit pe trei autovehicule.
Știai că?
• Salariile restante de zeci de mii de lei ale fostei directoare de la Serviciul de Evidență a Persoanelor Craiova, Camelia Nicola, vor fi plătite din bugetul instituției. Nicola a dat în judecată Instituția Primarului și a câștigat, după ce a fost concediată ilegal, potrivit judecătorilor. Fostul Serviciu, transformat în Direcție, are prevăzute în buget 150.000 de lei pentru acest lucru.
• Amenajarea scheletului clădirii de lângă Spitalul de Boli Infecțioase ar costa peste 36 de milioane de lei. Primăria intenționează să mute aici mai multe secții ale Spitalului „Filantropia“.
• Costul preluării apei meteorice în sistemul de canalizare costă 1,7 milioane de lei. Consiliul Local a decis să scutească populația de plata apei meteorice.
• 2015 este un an de vârf în privința plăților pentru proiectele finanțate din fonduri europene. Primăria plătește facturile emise de constructori și își recuperează banii de la UE. 35,7 milioane de lei din 54 de milioane au mai rămas de plată pentru proiectul de modernizare a străzilor Caracal, Râului și Bariera Vâlcii. La Water Park au rămas de plată 38,8 milioane de lei din 83,8 milioane de lei valoarea totală, la Centrul Istoric mai sunt de plată 13,5 milioane de lei din 76 de milioane, iar la parcarea subterană mai sunt de achitat 36,5 milioane de lei din 62,5 milioane.