Proiectul „Fii vocea cartierului tău!“, organizat de Gazeta de Sud revine și în această lună pentru medierea relației dintre cetățeni și autorități. De data aceasta, cartierul vizat este Rovine, iar întâlnirea va avea loc la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Bălcescu“. GdS a mers să stea de vorbă cu oamenii din zonă, iar aceștia s-au plâns cel mai mult de mizerie, de trotuarele pe care nu mai pot să meargă din cauza mașinilor, ei dorindu-și, totodată, și mai multe spații verzi.
După ce, luna trecută, craiovenii din Bariera Vâlcii au putut să-și spună problemele primarului Craiovei și reprezentanților regiilor subordonate municipalității, în luna februarie, „Fii vocea cartierului tău!“ se mută în cartierul Rovine. Întâlnirea va avea loc miercuri, 25 februarie, la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Bălcescu“, cu începere de la ora 17.00. Important pentru cetățeni este ca, înainte de începerea evenimentului, să se înscrie la cuvânt pe lista reprezentantului GdS, pentru ca întâlnirea să se desfășoare cât mai bine. După ce oamenii își vor spune doleanțele și problemele legate de buna administrare a cartierului, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și directorii instituțiilor abilitate vor răspunde solicitărilor celor prezenți.
„Este multă mizerie pe trotuare“
GdS a mers în Rovine pentru a sta de vorbă cu locuitorii din acest cartier și pentru a le afla problemele. Mulți dintre ei au vorbit despre mizeria de pe stradă, cea mai arzătoare problemă, din punctul lor de vedere. „Mă deranjează mizeria de pe stradă. Ține și de civilizație, lumea aruncă pe jos deși avem coșuri de gunoi“, consideră Roxana Maria. „Este multă mizerie pe trotuare. Sunt prea mulți câini, eu nu am nimic cu ei, dar trebuie îngrijiți și trebuie făcută și curățenie după ei“, e de părere Tudor Băltărețu. „Să se rezolve problema cu câinii. Câinii, inclusiv cei cu proprietari, vin și-și fac nevoile pe alei, iar eu vin seara și calc în mizeria lor, apoi mă duc cu ea în casă“, crede și domnul Nica. Oamenii au mai adus în atenție și gunoiul care rămâne după golirea containerelor dintre blocuri.
„Niște parcări ne-ar ajuta să nu mai mergem pe carosabil“
Alți cetățeni au vorbit despre infrastructură. „Vrem ca străzile să fie reparate. Nici nu putem să ieșim din cartier ca să mergem la părinți la țară. Asta contează cel mai mult“, consideră Elvira Gruia. „Trotuarele cam lipsesc din cauza mașinilor. Ca să circuli, trebuie să mergi numai pe partea carosabilă. Niște parcări ar rezolva această problemă și cred că voi veni și eu la întâlnire pentru a vorbi despre asta“, a povestit Cristian Viorel Ștefan. Altă locatară cere mai multe spații verzi. „Am avea nevoie de verdeață, de multă verdeață. Atât“, a spus Zoia Văduva.
„Nu am văzut nici un polițist pe stradă“
Printre doleanțele locatarilor din Rovine se numără și utilitățile. „Vrem ca la robinet să fie apă bună, de la Izvarna. Iar în ceea ce privește căldura, factura este cam mare“, crede Elena Stănculeasa. Aceasta își dorește și ca părculețul din Rovine, din zona Poștei, să fie mai îngrijit, iar țâșnitoarele din acest parc să funcționeze mereu, fiindcă uneori se întâmplă să nu aibă apă. În ceea ce privește siguranța din cartier, alt cetățean își dorește mai multă poliție în zonă. „Nu am văzut nici un polițist pe stradă, decât ăștia cu mașinile, care claxonează. Până vine poliția, se duce dracu’ hoțul cu tot ce fură“, consideră bărbatul. „Probleme sunt nenumărate, ca în toată România. Ce să spun? Avem câini vagabonzi, apa caldă e cam scumpă și sunt gropi ca în toată Craiova“, e de părere Gică.
Cetățenii care nu vor putea ajunge la întâlnirea de miercuri au la dispoziție adresa de e-mail [email protected] și numărul de telefon 0251.413.100 pentru a transmite sesizările și problemele, care vor fi apoi comunicate autorităților. Prin întâlnirile „Fii vocea cartierului tău!“, cotidianul Gazeta de Sud urmărește felul în care autoritățile își respectă promisiunile pe care le fac cetățenilor, mediind, totodată, întâlnirea dintre executiv și comunitate.