RAADPFL, regie subordonată Primăriei Craiova, a fost obligată prin hotărâri ale instanței de judecată să plătească unor angajați, pe care i-a lăsat ilegal fără loc de muncă, despăgubiri bănești în valoare de zeci de mii de lei. Sumele au fost plătite, bineînțeles, din bugetul Regiei, nu din buzunarul celor care se fac vinovați de luarea măsurilor abuzive de disponibilizare, în speță conducerea de la acel moment. Mai mult, instanța a fost obligată să-i reangajeze pe cei disponibilizați în anul 2013. Planurile conducerii Regiei de la acel moment au fost date peste cap de deciziile judecătorești în cazul celor trei angajați lăsați pe drumuri.
În această situație sunt fostul administrator al Parcului Tineretului, Petre Dumitru, fostul administrator al Grădinii Zoologice din Craiova, Ion Cojocaru, și tehnicianul veterinar de la Zoo, Gheorghe Diaconeasa.
„Aceste disponibilizări s-au făcut în perioada în care eu nu eram la conducerea Regiei. Angajații au contestat în instanță deciziile de disponibilizare și au câștigat. Nu puteam să nu punem în aplicare deciziile unei instanțe. Prin urmare, le-am plătit drepturile salariale și i-am reîncadrat, acolo unde a fost cazul. Sumele au fost achitate de Regie“, a declarat actualul director al RAADPFL, Aurelia Filip. Deciziile de concediere au fost luate când la conducerea RAADPFL Craiova se găsea Florin Lungu.
Petre Dumitru a fost disponibilizat în luna septembrie 2013. Angajatul a cerut anularea în instanță a deciziei de concediere. Tribunalul Dolj a constatat nulitatea deciziei de concediere și a obligat Regia „la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul“, se arată în hotărâre. „Este adevărat, am câștigat în instanță drepturile salariale și dreptul de a fi reangajat. Mi-au dat peste 10.000 de lei, drepturile bănești de care am fost privat pe perioada în care nu am avut loc de muncă“, spune Dumitru Petre, angajat al RAADPFL Craiova.
Instanța a obligat Regia să plătească zeci de mii de lei
Ion Cojocaru și Gheorghe Diaconeasa au fost disponibilizați de la RAADPFL în urma scandalului iscat după moartea puilor de leu de la Grădina Zoologică Craiova. Ion Cojocaru era, la vremea aceea (iunie 2013), administratorul Zoo. Prin decizia nr. 319/25.06.2013, acesta a fost concediat, numai că el a contestat în instanță hotărârea luată de conducerea Regiei. Instanța a constatat nulitatea deciziei și a obligat angajatorul, prin Hotărârea nr. 957/2014 din 25.02.2014, „la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 25.06.2013 și până la 25.02.2014 – data pronunțării prezentei hotărâri. Obligă intimata să achite contestatorului suma de 1.000 de lei cheltuieli de judecată“. În cazul acestui angajat, Regia nu a mai făcut reangajarea deoarece, între timp, el a ajuns la vârsta legală de pensionare, dar a fost nevoită să-i plătească salariile de care l-a lipsit.
Și cel de-al doilea disponibilizat tot la momentul incidentului cu puii de leu, Geo Diaconeasa, și-a câștigat drepturile salariale în instanță. Acesta a fost dat afară în luna iunie 2013, prin Decizia de concediere nr. 318/2013, care a fost contestată în instanță și anulată prin Hotărârea nr. 958/2014 din 25.02.2014, dată de Tribunalul Dolj. Prin aceasta, RAADPFL a fost obligată „la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 25.06.2013 și până la data reintegrării efective. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 500 de lei cheltuieli de judecată“. Diaconeasa și-a primit o parte din drepturile salariale, dar încă nu s-a întors la fostul loc de muncă pentru că Regia a făcut recurs împotriva deciziei. „Am hotărâre dată de tribunal prin care Regia este obligată să-mi achite drepturile salariale. Mi-au plătit deja 15.200 de lei și mai au să-mi dea vreo 20.000 de lei. Instanța a obligat, totodată, angajatorul să mă reîncadreze la fostul loc de muncă. În acest moment suntem în calea de atac la Curtea de Apel Craiova“, a precizat Gheorghe Diaconeasa, fost angajat RAADPFL Craiova.