Săptămâna aceasta a debutat cu emoţii pentru elevii de clasa a VIII-a. Ieri s-a dat startul simulărilor la examenul de evaluare naţională. Doina a fost subiectul-surpriză pentru cei mai mulţi elevi.
În judeţul Dolj, simularea evaluării naţionale s-a desfăşurat în 154 de centre de examen. Dintre cei 6.062 de elevi care s-au înscris pentru a participa la simulare, s-au prezentat la examen 5.508. Simularea a început la ora 9.00 și s-a terminat la ora 11.00, iar subiectele pe care le-au primit candidaţii au fost împărţite în două părţi, una de literatură şi alta de gramatică. Elevii au avut de rezolvat două subiecte, fiecare cu mai multe subpuncte. La subiectul I au primit un text la prima vedere, un fragment din poezia „Foaie verde fir mohor“ – o doină populară – și au avut de rezolvat mai multe cerințe: de notat câte un antonim pentru unele cuvinte, de explicat rolul cratimei, de transcris câte o comparație și un epitet, de menționat rima și măsura, dar și semnificația unor versuri. La punctul B, elevii au avut de redactat în 150 – 200 de cuvinte o compunere în care să motiveze apartenența la specie a doinei populare „Foaie verde fir mohor“. La subiectul al II-lea, elevii au primit un text preluat dintr-un ziar şi au avut de răspuns la șase întrebări. La punctul B au avut de redactat în 80 – 150 de cuvinte o scurtă narațiune, în care să relateze o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de vară. Majoritatea elevilor au ieşit din sălile de examen extrem de încrezători că vor obţine rezultate bune. „Subiectele au fost extrem de uşoare. Singurul care ne-a luat oarecum prin surprindere a fost doina, însă nu a ridicat probleme. Pentru cine a învăţat acestea au fost subiecte care se puteau rezolva cu mare uşurinţă în maximum o oră şi jumătate“, a spus Valentina Ionaşcu, elevă la Colegiul Național „Carol I“, din Craiova. Nici lui Robert Cristian Raicu, subiectele de la proba de limba şi literatura română nu i-au pus probleme: „Era suficient să înveţi chiar şi cu o seară înainte pentru a rezolva astfel de subiecte. Mă aşteptam la altceva. Nu mă gândeam, în nici un caz, să ne cadă doina pe care am studiat-o în clasa a VII-a. Norocul meu însă a fost că am repetat toată materia. Cerinţele însă nu au fost dificile şi se puteau rezolva fără probleme“.
Nu au fost înregistrate incidente
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj au menţionat că simularea s-a desfăşurat foarte bine, conform procedurilor primite de la minister, fără probleme tehnice sau de altă natură. „Subiectele au fost de nivel mediu. Corectarea lucrărilor va începe miercuri dimineaţă, de la ora 8.00, iar afişarea rezultatelor este programată pentru 6 martie. Scopul respectivului examen este nu doar de a-i testa pe cei care vor susține evaluarea naţională la finalul anului şcolar, dar și de a-i obișnui pe elevi cu atmosfera de concurs. Pentru o mai bună organizare şi desfăşurare a simulării evaluării naţionale sunt unităţi de învăţământ în care s-a întrerupt procesul de învăţământ. Orele acestea vor fi însă recuperate“, a precizat Lavinia Craioveanu – inspector şcolar general adjunct la ISJ Dolj. La examenul de simulare din anul şcolar trecut, procentul de promovabilitate a fost de 47%, iar la evaluarea naţională promovabilitatea a fost de 65,44%.
Elevii care obţin note mari şi vor să le treacă în catalog trebuie să solicite acest lucru, iar profesorii le vor consemna.