Procurorii s-au lenevit, jurnaliștii cântă în strună DNA, emisiunile de la posturile de știri sunt populate cu personaje slab pregătite, iar moderatorii de multe ori habar nu au despre ce vobesc. Este radiografia făcută presei de Ion Cristoiu (foto) la prima ediție din 2015 a întâlnirilor „SpectActor“ de la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, de la sfârșitul săptămânii trecute. Gazeta de Sud vă prezintă azi a doua parte a analizei lui Ion Cristoiu.
Rolul țâțelor în presă
Unul din volumele scrise de mine se numește „Rolul sânilor în presa liberă“ și pornește tot de la un roman al acestui mare satiric american Cristopher Buckley, „Fumatul strict permis“. Un tip, PR (relații publice) la o societate pentru promovarea tutunului, la un moment dat, este sunat de o gazetăriță, să-i ia un interviu. Se duce la berărie cu prietenii și îi întreabă dacă au auzit de ea. Îi răspunde unul din presă. Ahh, față de irlandeză, păr roșcat, ochi mari și verzi, ten superb și niște țâțe de mare clasă. Țâțe? Ce importanță au ele în chestia asta? Balcoanele de talie mondială la o ziaristă care face un interviu cu un exemplar mascul au o mare importanță. Fii atent! Ai grijă. Prefă-te că vorbești cu o pocitanie bătrână și botoasă. Cred că sunt în stare să mă descurc cu o ziaristă care arată bine, spune el. Am văzut chestia asta de nenumărate ori. Vin, clipesc din ochii ăia frumoși la tine, își încrucișează de câteva ori picioarele și până să te dezmeticești începi cu „de fapt, nici nu ar trebui să spun asta“ și cu „nu vrei să vezi dosarele cu informații confidențiale? Ferește-te de Izabelele cu reportofoane. Majoritatea bărbaților puși față în față cu o ziaristă drăguță își dau drumul la gură. Și pun pariu pe o sută de dolari că o să scuipi din secretele firmei până o să trebuiască un aspirator ca să mai aduni ceva. Într-adevăr, așa este! Serioasă, neserioasă, este foarte important ce sâni are jurnalista care ia un interviu unui bărbat.
În practica mea, am folosit foarte mult femeile la interviuri. Unele sunt chiar clasice, sunt faimoase acum, nu mă interesa să scrie bine, ci că politicienii își dădeau drumul la gură mai bine în fața unor june care arătau bine decât în fața unor bărbați intelectuali.
Găina care a născut pui vii
Știu, eu o să rămân în istorie cu această știre. N-am nici un complex. După acest tărăboi, m-am interesat și am aflat că în redacție era o fabrică de asemenea știri. Ei și-au dat seama că mie îmi plac știrile astea care țin de o realitate românească, cred că de aia i-am și dat drumul, pentru că mi se părea o știre absurdă într-o realitate absurdă. La un moment dat, mi-a atras cineva atenția că în EvZ de pe vremea mea a apărut o știre cu găina fără bilet care a devenit subiectul unei schițe publicate de mine. Cum inventaseră ăia știrea? În trenul de București-Buzău, o tanti avea o găină alături și controlorul i-a cerut biletul pentru găină. Era interesant, așa… 1. Știrile care apăreau corespundeau undeva cu realitatea românească. Mie mi se păreau credibile pentru că se petreceau în realitate. 2. O găină care face ouă nu e știre. O găină care face pui vii e știre. 3. Știrea nu a dus la arestul preventiv al găinii, deci, teroretic, mare rău nu făcea. Eu văd acum știri care pot să ducă la arest preventiv sau la demisie. Făcea parte din acel gen. EVZ a fost o rețetă unică, după aceea toți care au lucrat acolo sunt acum șefi de gazete, unii – oameni bogați. Fiecare din ei a luat din rețeta asta o bucățică. Rețeta era, pentru marele public, numai știri din acestea care trăgeau celelalte documente (noi dădeam foarte multe documente) și editorialul de pe pagina 1. Deci a fost o rețetă, dar era tot genul de știre de senzație.
Binomul DNA – SRI
Cred că este într-un moment de cumpănă, de inflexiune, pentru că a venit momentul să ne întrebăm dacă nu cumva această luptă împotriva corupției nu este o luptă de clasă. Eu am studiat bine proletcultismul. Nu cred că lupta împotriva a ceva, chiar bun, justifică și lipsa de preocupare față de drepturile la imagine, pentru acest zornăit de cătușe. Nu-mi dau seama dacă se va găsi un politician care să preia această temă cu condiția să nu aibă dosar de corupție. E cam greu. Trebuie să luăm oameni care nici nu s-au născut. Repet, cred că suntem singura țară din lume unde presa cântă instituțiile de forță. Nicăieri în lume, FBI, CIA nu sunt cântate de jurnaliști. Jurnaliștii sunt câinii de pază ai acestor instituții, nicăieri în lume jandarmul care dă în demonstrant nu este lăudat, dimpotrivă, i se ia apărarea demonstrantului. Eu cred că instituțiile de forță nu au nevoie de sprijinul presei. Au suficiente forțe, au cătușe, interceptări, bugete. Cred că presa ar trebui să fie atentă la derapajele acestor instituții pentru că, până la urmă, derapajele le vor face rău și lor. Aceste instituții, necontrolate de nimeni, e normal să o ia razna.
Ofițerii acoperiți din presă
Ofițeri acoperiți există și în presa americană, comitetul Church, în 1975, a descoperit 50, dar… nu sunt ca să spioneze redacțiile. Cel mai ușor pentru un ofițer de informații este să pătrundă în alte medii cu legitimația de jurnalist. Multe din acele execuții ale unor jurnaliști – de fapt nu sunt jurnaliști – îi descoperă că sunt de fapt ofițeri acoperiți. La noi, eu cred că este vorba mai degrabă de colaboratori, adică oameni care au fost făuriți de servicii, ați văzut, sunt câteva cariere spectaculoase în presa noastră, adică nu a făcut școala de ofițeri și apoi a deveni ziarist, ci a fost ziarist și a fost recrutat. Nu cred că vor fi vreodată descoperiți.
Elena Udrea și Traian Băsescu
Cel mai mare minus al mandatului lui Traian Băsescu este că a creat ciomagul care îi dă lui acum în cap. I-am spus și lui, i-am spus și doamnei Elena Udrea, adică în acești zece ani nu a avut un moment de preocupare, nu s-a gândit, băi, dar dacă instrumentul ăsta… Nu pot să nu observ deja un patent foarte periculos pentru procurori, cumplit de periculos, și o să vedeți, pot să profețesc, că se va dovedi în acest caz al Elenei Udrea. Adică, procurorii sunt ca jurnaliștii. În momentul în care nu mai există un control public și observații la ceea ce fac ei, încep să se prostească. La fel ca și jurnalistul, procurorul trebuie să adune, să strângă piese și apoi să se ducă în instanță. Avem următorul patent făurit în mandatul lui Traian Băsescu folosit acum, probabil, și împotriva lui și a anturajului. Anume: se ia un tip, este reținut, reținerea nu depinde de nimeni, procurorul nu trebuie să justifice și, între timp, se dă drumul în presă la toate nebuniile despre ăla, că a făcut, a dres, avem denunțuri. Presa își încalcă menirea și nu verifică, presa ia de bună. Ați văzut vreun jurnalist să spună, domn’e, noi nu publicăm rechizitoriul? Ele sunt totuși făcute de procurori, oameni ca și noi, jurnaliștii. Când ajunge a doua zi la instanță, ăla e fezandat. Deja este o presiune publică asupra judecătorului care zice, cum să-l eliberez eu pe ăsta? Și atunci îi dă cele 30 de zile. După cum ați observat, cele 30 de zile, mai nou, sunt folosite pentru distrugerea personalității. Deci, omul e ținut 30 de zile nu că e pericol public, ci pe ideea că poate crapă. Nu este corect. Te ținem doar-doar vei mărturisi. S-a creat un sistem de denunțători care sunt lăsați în libertate, așa-zișii pești mici, pentru că, din când în când, sunt chemați. Ei sunt în libertate, și-au păstrat toată averea și, din când în când, vin și spun ce știu. Și atunci apare o problemă, o spune chiar Tolontan în Gala Bute, practica anchetării numai pe denunțuri, fără probe. Noi, presa, nu am mai avut curaj, pentru că patronii au și ei probleme, vă imaginați, oricând te poate lua pentru corupție. S-a creat un corp de deontologi care cântă DNA, iar ceilalți nu au curaj. Acest moment pe ieșitul cu cătușele se bazează pe faptul că ție ți-e rușine. Numai că primul a fost Adrian Sârbu, a doua Elena Udrea, ahh, Gigi Becali, dar între timp s-a găsit acul de cojoc, de fapt, momentul este ca tu să fugi, ați văzut, Bica a fugit.
La cariera Elenei Udrea, care este personajul principal acum, stă un interviu al meu din noiembrie 2006. Ei sunt foarte interesanți când sunt mici, când ajung mari nu te mai recunosc. Cu Elena Udrea am avut multe interviuri. Știu că era un mare personaj și că dădea bani la toată lumea, inclusiv la jurnaliști. Am fost un mare adversar al candidaturii ei. Așa sunt toți politicienii, când cad mă descoperă. Când urcă, sunt mari, pentru că este corul de lăudători. Știu, sunt jurnaliști care au trăit din sacoșa doamnei foarte bine, nu mai sună, nu mai dau nici un mesaj. Nu mi-a plăcut nici când a căzut Ceaușescu, unul din Comitetul Central, măcar unul, da, domn’e, care e povestea, eu îl iubesc pe Ceaușescu. Nu știu dacă e în firea poporului român, acest gol care se face în jurul unui om, Traian Băsescu, mai țineți minte, toți îl cântau, îl ciuguleau, nu-mi plac golurile din jurul oamenilor care cad. Și atunci am o reacție din aceasta… Dacă presa ar fi corectă, ar face observații și despre noul președinte. Chiar lui i-ar sta bine. Nu să-l înjuri… dar se creează această impresie că el este Mesia și, după asta, când își dau seama, adică după vreo doi ani, e prea târziu, pentru că ei fac foarte multe greșeli.
Deducția periculoasă a procurorilor
M-au preocupat foarte mult căderile. Am scris despre Cuza, când a plecat nu a ieșit nici un scandal, Mariei Antonescu i-au tăiat și lumina, calvarul lui Nicu și al lui Zoe, chiar și al Ceaușeștilor. În cazul lui Năstase s-a perpetuat o noutate, și anume deducția. Vă dau un exemplu, cazul referendumului fraudat de Dragnea. Eu ca ziarist nu aș face așa ceva, procurorii fac. Ce înseamnă? Exemplu Vrancea. În acest caz, un sfert din rechizitoriu este cum s-a fraudat referendumul la Suraia. Și a fost chemată toată comisia din sat. Între acțiunile lui Dragnea de la nivel central și Suraia nu e nici o legătură, adică nu e o probă că ăia de la Suraia vorbesc de Dragnea, nici Dragnea nu a zis, bă, ăia de la Suraia, faceți așa! Prima ciudățenie aici este în felul următor: în fraudare nu există numai două părți. Nu există Ponta, nu există conducere, nu există Marian Oprișan, primarul din Suraia, deci există unul singur care frauda și ăștia din secții. Dragnea are niște mesaje: ieșiți la vot! Și atunci s-a făcut o deducție. Nu se poate ca ăia de la Suraia să nu fi fost influențați de autoritatea lui Dragnea. Instrumentul acesta îl lenevește pe procuror. El nu mai caută probe, face o deducție, se duce la judecată, e unul mare, deci trebuie să-l condamne.
Fătucele de la tv
La tv, moderatorul predică, toți au boala asta la început de emisiune. Ești invitat la emisiune, tușești și ăla ține un discurs de vreo jumătate de oră. Avem prea multe televiziuni de știri, nici una nu trăiește din propriile forțe. Franța are una. De aici vine și criza televiziunilor, nu întâmplător am introdus termenul fătuce. Se iau niște june din acestea, de regulă nu li se dă nimic, că le vede mama la televizor și asta se vede în emisiuni. Nu cred că în lumea civilizată își poate da cu părerea, de exemplu, despre căderea unui avion și o actriță. Producătoarele de la televiziuni au o listă, am pățit în ultimul timp cu România Tv și de aia le-am scos telefoanele și nu mă mai caută. De exemplu, l-au arestat pe Popescu. Ei nu zic ia să vedem despre asta ne-ar putea spune X, ci începe o listă acolo. Nu știu, Cristian Tudor Popescu, sună producătoarea, ăla nu răspunde, următorul, Cristoiu, ăla e tâmpit și răspunde de regulă. Eu m-am afirmat în televiziuni pentru că stăteam sâmbăta și duminica acasă și răspundeam la toate telefoanele. În felul acesta se fac invitații. Nu există la nici o televiziune, de exemplu, în cazul războiului din Ucraina, un specialist în istoria Ucrainei. De regulă sunt oameni, nu știu, Mugur Ciuvică, nu înțeleg cum Chirieac e de dimineață până seara, unii trec de la o televiziune la alta. Și atunci nu mai e un spectacol de specialiști, ci fiecare spune ce-i trece prin cap. În felul acesta, moderatorul este foarte încântat că trece timpul și, ca să închei cu o mărturisire, simt nevoia să mai vorbesc înainte de emisiune. Este un gol cultural uluitor. Intri în emisiune, moderatorul habar nu are despre ce e vorba, adică zice și el la plesneală, îi spune acolo producătoarea în cască, se termină emisiunea, dacă sunt politicieni, de regulă se pupă, deși până atunci s-au certat, mergi acasă. Nu se pregătește nimeni, habar nu are, nu se cunoaște nici o lege. Cu toate acestea, fac ratinguri pentru că poporul vrea ceartă.
