Sângele înseamnă viață. Olteni din toate județele regiunii vin zilnic la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova cu noaptea-n cap, să doneze sânge. Nevoia de a ajuta rudele sau oameni necunoscuți ori dorința de reîmprospătare a propriului sânge sunt motivele pentru care donatorii fac un gest de oamenie. Problema este că mulți dintre posibilii donatori sunt respinși pentru că sunt prea bolnavi ca să îi mai ajute și pe alții.
În saloanele Spitalului Județean de Urgență Craiova ajung, cel mai adesea, pacienți aflați în stare gravă din Dolj, dar și din județele limitrofe. Zilnic, în sălile de operație din clinicile de chirugie se operează pe bandă rulată, iar pentru fiecare intervenție de acest gen este nevoie de un element-cheie: sânge. Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, aflat chiar în curtea spitalului județean, este locul unde zilnic donatorii vin să dea picături de viață. Ieri, la ora 10.00, în sala de așteptare a Centrului donatorii stăteau la rând să fie chemați pentru recoltare. Patru băieți se plimbau dintr-o parte în alta. Veniseră să doneze sânge pentru o cunoștință, dar nu li s-a dat voie. Erau revoltați. „Nu înțeleg de ce ne-au spus că nu avem voie. Ne-au zis că avem probleme cu tensiunea. Dar nu știu ce să cred, dacă noi nu avem voie să donăm că suntem tineri, atunci cine să mai vină?“, a spus supărat unul dintre tineri. În aceeași situație sunt mai mulți oameni care au venit să li se recolteze sânge. „Nu am putut să donez pentru că am hemoglobina prea mică. Am venit să îmi recolteze pentru o vecină. Am fost zece persoane aici și au donat doar patru“, a spus Ionica Lugovătu.
„Mă rog de oameni să doneze și pentru mine“
Așa se face că mulți dintre cei care vin să doneze pleacă fără să fi apucat să ajute bolnavii a căror viață depinde de ei. Dr. Sevastiana Bran, directoarea Centrului de Transfuzie, spune că de câțiva ani se confruntă cu această problemă a persoanelor care vin să doneze, dar nu îndeplinesc condițiile. „La donatori sunt luate în considerare, în primul rând, condițiile biologice. În ultimul timp, întâlnim ca potențiali donatori mulți tineri cu hipotensiune care nu pot să doneze ( hipotensiunea înseamnă valoare scăzută a tensiunii arteriale – mai puțin de 90/60; tensiunea arterială normală este situată, de obicei, în jurul valorii de 120/80 – n.r.)“, a explicat dr. Bran.
Din cauza faptului că în spitale sângele este o raritate, sunt pacienți care vin singuri la centru să își găsească donatori. Dan Săceanu este unul dintre aceștia. Are 55 de ani și peste două săptămâni trebuie să fie operat la șoldul drept, unde are nevoie de proteză. A venit la centru cu trei donatori, dar au fost refuzați toți. L-am găsit stând sprijinit de un zid și rugându-se de cei ce treceau prin Centru să doneze sânge și pentru el. „Doi au avut bube la gură și unul a avut tensiunea mare. Am rămas să caut și mă rog de oameni să doneze și pentru mine. Medicii mi-au spus că îmi trebuie trei donatori, am venit cu ei, dar dacă i-au refuzat… Acum trebuie să caut alții“, a spus bărbatul mâhnit.
Dacă nu a avut noroc să găsească donatori, Dan, care locuiește lângă Motru, adică la aproape 100 de kilometri distanță de Craiova, va fi nevoit să bată din nou drumul până la Centru. „O să vin în fiecare zi, până găsesc pe cineva“, a mai spus bărbatul.
„Dacă pot să ajut un om, de ce să nu o fac?“
Cei 450 de mililitri de sânge donaţi de o singură persoană pot salva chiar şi trei vieţi. Pentru donator, această cantitate de sânge este doar o rezervă care se reface cantitativ cam în două ore, dar pentru cei aflați pe patul de spital înseamnă viață. Sunt tineri care își dau seama cât de important este să fii alături de cei aflați în această situație și care vin să doneze sânge periodic. Pe unul dintre aceștia l-am întâlnit ieri în Centru, în timp ce aștepta să îi fie recoltat sânge. Cristian Gabriel are 20 de ani și nu este prima dată când pierde o jumătate de zi să doneze sânge. „Dacă pot să ajut un om, de ce să nu o fac?“, acesta este principiul după care se ghidează tânărul craiovean. „E o șansă la viață. Nu am venit să donez pentru cineva anume. Cam o dată la patru luni vin și donez sânge. Pe lângă faptul că ajut pe cineva, mă ajută și pe mine să îmi reîmprospătez sângele. Acele bonuri primite nu sunt neapărat o motivație, mai importantă este motivația sufletească“, este de părere Cristian.
Venit din Râmnicu Vâlcea ca student la Facultatea de Teologie, Alin Răvașu are 20 de ani și a venit să doneze sânge. A fost prima dată când a făcut acest gest, dar pentru că știe că în spitale este mare nevoie de sânge, nu a vrut să rămână indiferent. „Am venit să fac un act de caritate. Știu că este nevoie de donatori pentru că tot mai puțini oameni sunt dispuși să ofere pentru semenii lor. Dacă sunt compatibil, donez. Nu mă costă nimic și poate o să am și eu nevoie cândva. Ți se dau și rezultatele unor analize după ce donezi și ăsta e un lucru bun. Am prieteni care donează frecvent și am decis să fac și eu asta. Măcar noi să fim mai aproape de cei aflați în suferință“, a mărturisit băiatul.
„A scăzut foarte mult numărul celor care se prezintă la donare”
Donatorii din România au și unele beneficii. Dacă în multe dintre țările occidentale persoanelor care donează sânge li se oferă doar o gustare și o băutură răcoritoare, la noi primesc o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari. De asemenea, donatorii beneficiază și de decontarea cheltuielilor de transport, alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă, dar și posibilitatea efectuării, la cerere, a unor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară).
Cu toate acestea, sunt puțini cei care vin să doneze. Chiar directoarea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova a spus că este primul an în care se confruntă cu o situație aproape dramatică. „A scăzut foarte mult numărul celor care se prezintă la donare, mă refer la cei care vin frecvent să doneze, dar și la cei care sunt potențiali donatori. Poate faptul că Doljul are o populație îmbătrânită, ca urmare a plecării tinerilor în străinătate, este una din cauze. Eu zic că acesta este un motiv pentru care numărul celor care donează a scăzut“, a declarat dr. Sevastiana Bran.
„Când sunt 30 de oameni pe zi acceptați la donare este un număr mare“
Cei care lucrează în centrul de recoltare spun că se confruntăm cu un paradox. Sunt destul de mulți oameni care se prezintă la donare, dar puțini sunt acceptați. Și asta din cauză că tot mai mulți dintre cei care vin să doneze au la rândul lor probleme de sănătate. „Când sunt 30 de oameni pe zi acceptați la donare este un număr mare. Este o situație cu care ne confruntăm în ultimul an. Inițial, am zis că asta se întâmplă în ianuarie, după sărbători, dar se termină și luna februarie și numărul este la fel de redus. Sunt tineri mulți care vin, dar au hipotensiune și sunt respinși. Sunt însă și oameni care vin să doneze de ani buni. Inițial au venit ca aparținători ai unor bolnavi și au înțeles importanța actului donării, iar acum vin cu regularitate“, a explicat dr. Sevastiana Bran.
Este însă nevoie în continuare de educație medicală și conștientizarea populației pentru a atinge numărul donatorilor din alte țări europene. „În alte țări este vorba de educație, de informarea în masă și de faptul că cei de acolo au conștientizat importanța actului donării. Observăm că și la noi tinerii sunt din ce în ce mai înclinați spre donare și percep mult mai ușor acest lucru, spre deosebire de oamenii mai în vârstă“, a conchis dr. Sevastiana Bran, șefa Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova.
România, sub media europeană la donare de sânge
Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2 la sută din populaţie, faţă de media europeană de 10 la sută. În anul 2012, în Romania, doar 1,7% din populație donează sânge, comparativ cu 10% în Danemarca, 9% în Anglia, 8% în Olanda, 6% în Germania, sau 4% în Ungaria. Astfel, în țara noastră se înregistrează un deficit major de sânge, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar.