4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Protest spontan la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare

Mehedinţi: Protest spontan la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare

Peste 400 de angajaţi ai platformei Romag Prod din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin au refuzat să intre la lucru în această dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile. Protestatarii acuză conducerea că nu comunică date privind închiderea companiei, potrivit Mediafax.

Angajaţii care ar fi trebuit să intre în tura I, la Romag Prod, au venit, miercuri dimineaţă, cu puţin înainte de ora 7.00, cu autobuzele care îi transportă din oraş la Halânga, unde se află platforma RAAN, dar au refuzat să intre la lucru.

Aceştia au organizat un protest spontan în faţa unităţii, huiduind si fluierând în momentul în care angajaţii de la birouri intrau în sediu, care nu li s-au alăturat.

În timp ce angajaţii care ar fi trebuit să intre la serviciu au rămas în faţa sediului unităţii, cei care ar fi trebuit să iasă din tura a III-a au fost nevoiţi să rămână peste program, întrucât specificul companiei nu permite părăsirea locului de muncă până ce nu este înlocuit fiecare angajat de la sectorul de producţie.

La protestul spontan, care continuă şi la ora transmiterii acestei ştiri, nu au participat liderii de sindicat, aceştia aflându-se în Capitală, unde urmează să se discut, în şedinţă de Guvern, memorandumul privind închiderea controlată a Combinatului de apă grea, care ar reduce problemele de mediu şi ar asigura, totodată, plăţi compensatorii şi salarii de compleare pentru cei aproximativ 1.800 de salariaţi care ar urma să fie disponibilizaţi până la jumătatea anului.
La ora actuală, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare are 2.300 de salariaţi.

RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, având datorii de 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei.

Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu RAAN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS