Camera Verde în mijlocul spectatorilor, scenă de 170 de metri pătraţi, ecrane şi podea de led-uri, grafică specială pentru fiecare piesă sunt câteva dintre argumentele care fac din finala Eurovision România 2015 „un show cu putere naţională”, transmis în direct de la Craiova la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional pe 8 martie, începând cu ora 20.30.
În premieră la Selecţia Naţională Eurovision, după ce vor ieşi de pe scenă, artiştii vor coborî direct în mijlocul spectatorilor, în Camera Verde. La această ediţie, Camera Verde este amplasată chiar în sală, iar spectatorii vor putea urmări reacţiile artiştilor imediat după prestaţia lor pe scenă.
„Spectacolul va avea trei puncte „de foc”: scena de 170 metri pătraţi, cu decor din ecrane cu led-uri şi grafică specială, Camera Verde şi zona de backstage. Vom avea un show foarte variat din punct de vedere artistic, cu piese rock, latino, disco, pop, acapella, cu efecte grafice, pirotehnice şi jocuri de lumini”, ne-a dezvăluit Iuliana Marciuc, unul dintre producătorii evenimentului.
„Regizorul a gândit un show special pentru fiecare piesă, astfel că publicul şi telespectatorii vor avea parte de 12 show-uri într-un singur spectacol. Vom vedea machiaje şi coafuri speciale”, a mai dezvăluit producătoarea TVR.
Şi pentru internauţi TVR a pregătit o surpriză. Fanii Eurovision vor putea urmări finala de la Craiova, în direct, pe trei platforme online: tvrplus.ro, eurovision.tv, precum şi pe canalul oficial de YouTube al Televiziunii Române.
Alina Şerban de la TVR Craiova şi Andrei Boroşovici de la TVR Timişoara vor fi gazdele finalei naţionale Eurovision 2015. Alături de ei, Ioana Voicu şi Florina Ghenescu vor însoţi artiştii participanţi în culise şi în Camera Verde.
Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…12), prin SMS, la numărul 1267 (tarif: 0,3 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la numărul de telefon 0900 160 9xx (unde „xx” reprezintă numărul de ordine alocat fiecărui concurent: 01, 02, 03… 12), cu acelaşi tarif (0,3 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone. În seara de 8 martie, la finala naţională Eurovision, votul telespectatorilor va cântări la fel de mult ca şi cel al juriului.
Ordinea intrării în concurs la finala naţională Eurovision este următoarea:
- Voltaj – „De la capăt”
- Băieţii – „Dragoste în lanţuri”
- Tudor Turcu – ”Save Us”
- Aurelian Temişan feat. Alexa – „Chica latina”
- Rodica Aculova – ”My Light”
- Blue Noise – ”Love Won’t Run Away”
- Ovidiu Anton – ”Still Alive”
- Lara Lee – ”Superman”
- Super Trooper – ”Secret Place”
- Luminiţa Anghel – ”A Million Stars”
- Cristina Vasiu – ”Nowhere”
- CEJ – ”We Were In Love”
Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2015, la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria. Pe eurovision.tvr.ro şi pe pagina de Facebook Eurovision Romania se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.