Muzeul de Artă din Craiova, adăpostit de Palatul Jean Mihail, şi-a redeschis porţile după o perioadă de restaurare – consolidare. Cei care vor trece pragul instituţiei de cultură vor avea ocazia să facă o plimbare la pas prin timp şi spaţiu la braţul artiştilor europeni ai secolelor XV-XIX, descoperind printre alte lucrări de valoare o colecţie de tezaur menită să cucerească – Colecţia Ţuculescu, cea mai importantă din ţară, şi, bineînţeles, una dintre cele mai valoroase colecţii Brâncuşi.
Odată ce ai trecut de imensa poartă de acces în palat, ea însăşi o operă de artă, paşii străbat aleile ce conduc spre intrare. Pătrunzi într-o lume în care arta şi arhitectura creează un tablou aparte. Rafinate detalii arhitectonice interioare şi exterioare, scoase la iveală în urma restaurării vechiului palat, cuceresc ochiul vizitatorului. Elementele decorative, balustradele, ornamentele metalice redau locului aerul princiar de odinioară.
Întoarcere în timp
Palatul Jean Mihail, astăzi Muzeul de Artă al Craiovei, a fost construit între anii 1900 şi 1907, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, arhitectul casei regale, la cererea lui Constantin Mihail (1837-1908), unul dintre cei mai bogaţi oameni din România de atunci, macedonean din sudul Dunării stabilit la Craiova. La construcţie s-au folosit materiale de cea mai bună calitate şi meşteri străini. Preţuit pentru valoarea sa artistică, el a figurat încă din anul 1947 ca unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură civilă de la începutul secolului al XX-lea. Există chiar şi o legendă despre acest edificiu. Se spune că Nicolae Mihail, dorind să-şi demonstreze bogăţia, a cerut permisiunea regelui Carol I să realizeze acoperişul clădirii din bani de aur, dar că regele a pus condiţia ca monedele să fie aşezate în dungă!
Nu s-a întâmplat acest lucru, însă bogăţia proprietarului avea să fie redată prin detalii arhitecturale atât la exterior, cât şi la interior. Valoroasa stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele şi cartuşele pictate, candelabrele cu ornamente din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria, toate dădeau încăperilor un aer de eleganţă şi gust rafinat.
De-a lungul timpului, palatul a fost martorul multor evenimente. Aici a fost reşedinţa preşedintelui polonez Ignacy Moscinski şi a mareşalului Ridz Smygli în 1939, iar în Sala Oglinzilor s-a semnat în 1940 cedarea către Bulgaria a Cadrilaterului. Între 24-31 octombrie 1943 a avut loc în această clădire Săptămâna Olteniei, la inaugurarea căreia a participat mareşalul Ion Antonescu, ocazie cu care, pentru scurt timp, clădirea a fost deschisă publicului. Din acest palat a condus mareşalul Tito, în 1944, operaţiunile militare de eliberare a Iugoslaviei. În perioada 1944-1954, aici a fost sediul Organizaţiei Judeţene Dolj a PCR. Pe 23 august 1954, palatul a devenit sediul Muzeului de Artă.
Istoria se împleteşte cu arta
Palatul care a găzduit în trecut regii României, şefi de stat sau militari, este astăzi reşedinţa permanentă a lui Brâncuşi şi Ţuculescu, a lui Grigorescu, Luchian, Tonitza, Stoenescu, Pallady şi Aman.
Palatul Jean Mihail este astăzi un punct de referinţă pentru istorie, artă şi arhitectură. De îndată ce urci scările executate cu măiestrie de meşteri aleşi ai timpurilor trecute, refăcute astăzi, pătrunzi în casa artelor. Călătoria începe în sala icoanelor, ce adună obiecte de valoare de cult ortodox, icoane care provin din diferite zone ale României, importante pentru zona Olteniei, pentru ca apoi paşii să fie conduşi în lumea zugrăvită în nuanţele cele mai frumoase de pictori. Introducerea o fac artiştii străini ce veneau la începutul secolului XIX să realizeze portrete ale familiilor importante din zona Olteniei, tablouri în care personajele sunt zugrăvite în haine frumos ornamentate, cu bijuteriile cele mai de preţ, semn al bunăstării familiei din care făceau parte.
De la Constantin Lecca la Ţuculescu
Iubitorul de artă va putea trece, rând pe rând, prin sălile frumos îmbrăcate cu detalii arhitecturale, în care poate admira lucrări ale unor pictori precum Constantin Lecca, originar din Braşov, dar care s-a stabilit pe meleaguri olteneşti, căsătorindu-se cu o membră a familiei Otetelişanu. Se vor lăsa apoi cuceriţi de lucrările unui alt artist important, Petre Alexandrescu, profesorul de desen al celui care avea să devină pictorul de renume Ion Andreescu.
Vor poposi apoi în sala în care sunt expuse lucrările pictorului Theodor Aman şi se vor opri cu siguranţă să admire portretele familiei, dar şi naturi statice cu cireşi sau cu struguri, peisaje de la ţară, precum şi imagini ce surprind mondenităţile vremurilor în care a trăit artistul. O doamnă cu papagal, o alta pictând, dar şi portretizări în stil oriental, odaliscă cu mandolină sau odaliscă pe canapea poartă semnătura lui Theodor Aman.
Cu siguranţă, călătorul prin Palatul Jean Mihail se va opri şi în faţa tabloului lui Gheorghe Tăttărescu, „Deşteptarea României“. România este înfăţişată de o femeie cu lanţurile robiei rupte la picioare, cu steagul tricolor, care apare pentru prima dată într-un tablou realizat în ulei, cu îngerul care îi arată României că se poate elibera de robie cu ajutorul religiei, artelor şi ştiinţelor.
Lucrările pictorului Nicolae Grigorescu îşi găsesc şi ele locul în casa artelor. Printre portrete, pe unul din pereţii sălii se poate admira lucrarea „Atacul de la Smârdan“. Există două variante ale acestui tablou, iar cea expusă pe simezele Muzeului de Artă din Craiova este prima dintre ele, o comandă pentru Primăria oraşului Bucureşti. Se pare că acest tablou era prea mic pentru locul ales pentru a fi expus şi atunci a fost comandată altă lucrare. În mijlocul sălii ce adună lucrări de valoare ale marelui pictor este aşezată o sculptura lui Ştefan Ionescu-Valbudea, intitulată „Mihai Nebunul“, lucrare asemuită de critica de la Paris cu sclavii lui Michelangelo Buonarroti. Trecând prin sălile ce reunesc lucrări importante ale unor pictori precum Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Eustaţiu Stoenescu, iubitorul de frumos ajunge să descopere una dintre colecţiile de tezaur menită să cucerească – Colecţia Ţuculescu, cea mai importantă din ţară, graţie donaţiei făcute Muzeului de Artă de către soţia artistului, Maria Ţuculescu.
În expoziția permanentă există lucrări reprezentative pentru fiecare perioadă a creaţiei pictorului, peisajele din perioda începuturilor, expresionismul cu interioare ţărăneşti, perioda folclorică şi apoi cea totemică, care a venit cu ceva nou în ceea ce priveşte tehnica. Pictorul nu folosea pensulele, ci un tip special de paletă, făcând pe pânză sau carton mici reliefuri.
În cabinetul Brâncuşi
Călătorul încheie plimbarea la braţul marilor pictori cu un popas în fascinanta Sală a Oglinzilor, acolo unde candelabrele se înfăţişează în toată splendoarea lor.
Un singur gând îi tulbură visarea: imaginea celebrului „Sărut“ – prima sculptură modernă din lume, ce se află expusă într-o sală la parter, în Cabinetul Brâncuşi. Scările încadrate de balustradele frumos ornamentate îl conduc într-acolo. Într-o primă sală se află „Ecorşeul“. Pentru realizarea lui, Brâncuşi a muncit aproape doi ani, între 1900 şi 1902, avându-l coordonator pe doctorul Gerota, cel care îl va ajuta pe sculptor să îşi toarne în gips lucrarea şi să o expună în 1903 la Ateneul Român. Într-un alt colţ al încăperii este expus un scaun făcut de Brâncuşi pe vremea când a fost elev la Şcoala de Arte şi Meserii de la Craiova, actualul Colegiu „Constantin Brâncuşi“. Ecorșeul încearcă să redea trecerea de la lucrările realizate la începuturi şi cele de la Paris: „Cap de fată“ – 1905, „Cap de băiat“ – 1906, făcute de Brâncuşi şi expuse în ghips în capitala Franţei, pentru că nu avea bani să le toarne în bronz. Se spune că Auguste Rodin, marele sculptor, le-a văzut şi, după ce află cine e autorul, i-a propus să devină elevul său. După câtva timp, Brâncuşi a plecat din atelierul lui Rodin şi a realizat „Sărutul“ – 1907, prima sculptură modernă din lume. Lucrarea este expusă astăzi la Craiova, alături de „Coapsa“ – 1909-1910, sculptură lucrată în marmură albă, la Paris, ce avea să fie prezentată pentru prima dată publicului la Salonul Oficial de la Bucureşti, în anul 1912, şi de una dintre cele două copii ale Domnişoarei Pogany realizate în anii ‘50. Muzeul de Artă, reşedinţa permanentă a artei europene, dar, mai ales, a celei româneşti este, graţie lucrărilor expuse, locul ce nu ar trebui ocolit de nici un călător pe meleaguri olteneşti.
