Delta ACM a început, de ieri, să toarne în câteva zone din oraș primele covoare asfaltice pe anul acesta. Prioritară a fost asfaltarea parcărilor din Centrul Istoric, fără de care nu se putea trece la definitivarea pavajului cu granit. Tot parcări se asfaltează în zona Poștei din Craiovița. În ceea ce privește gropile, cea mai mare durere a șoferilor, acestea vor intra și ele la plombat, urmând să nu se mai decoperteze nimic până când nu vor fi asfaltate toate zonele deja decopertate. Mâine, cel târziu, ar urma să fie așternut asfalt și pe strada Brestei.
Craiova a intrat, oficial, în proces de asfaltare pe anul 2015. Delta ACM ‘93 București, care se ocupă de aceste lucrări la nivelul străzilor, aleilor, parcărilor și trotuarelor din municipiu, s-a apucat de ieri să aștearnă covor asfaltic în mai multe zone din Bănie.
O lucrare mult așteptată și importantă a fost asfaltarea parcărilor din zona Centrului Istoric, mai exact cele din zona BCR și Doljana, unde muncitorii Delta și utilajele au apărut încă de dimineață. „Am intrat pe parcările de la BCR și Doljana, din Centrul Istoric. Vrem ca până miercuri să le terminăm, pentru ca Recon, firma care se ocupă de amenajarea și revitalizarea Centrului Istoric, să poată continua din acel moment cu pavajul de granit pe strada C. Nicolaescu-Plopșor“, a explicat city-managerul Craiovei, Radu Preda. Reamintim că, în aproximativ o lună, Centrul Istoric ar trebui să fie gata. În același timp, se intervine și în spatele Poștei din Craiovița Nouă. Aici, se lucrează la asfaltarea de parcări și alei dintre blocuri.
Când începem cu asfaltarea de gropi?
În ceea ce privește asfaltarea de gropi, o problemă arzătoare relatată de GdS în nenumărate rânduri, city-managerul a explicat că și această operațiune va fi pornită. „Așteptăm asfaltul și astăzi (luni – n.r.) facem gropile din fața Spitalului «Filantropia», de pe strada Nicolae Titulescu, apoi continuăm cu celelalte. Vom intra pe străzile Libertății, Brândușa, pe Ghețișoarei și în cvartalul de blocuri aferent, apoi continuăm în Lăpuș. Poimâine, cel târziu, vrem să intrăm și pe strada Brestei“, a explicat Preda.
Acesta a menționat că nu se va mai decoperta nici un centimetru de asfalt până când nu se vor încheia lucrările deja începute. „Am dat ordin să nu se mai decoperteze nimic până nu se asfaltează gropile deja decopertate. Am luat această decizie fiindcă a plouat, gropile s-au umplut cu apă și șoferii au avut de suferit“, a mai precizat city-managerul. Săptămâna trecută, angajații Delta au lucrat la decopertări pe mai multe străzi din Bănie, precum Calea Severinului, strada Doljului, Brestei, pregătind terenul și pentru asfaltarea unor parcări din cartierul Lăpuș.
„Nu am uitat de lucrările începute anul trecut“
Important de reținut pentru craioveni este și faptul că lucrările începute anul trecut, fie că vorbim despre parcări sau alei dintre blocuri, rămase în prezent neterminate, vor fi încheiate și ele. „Nu am uitat de lucrările începute anul trecut, nu le-am abandonat și le avem în vedere“, a încheiat Radu Preda. De exemplu, într-una dintre aceste situații se află parcările blocurilor din zona Școlii nr. 12.
Contractul pe care Delta ACM lucrează în Craiova în acest an este cel de-al doilea din acordul-cadru pe care firma îl are cu Primăria Craiova. Valoarea sa este de aproximativ 21 de milioane de lei. Primăria și-a propus ca, în acest an, să asfalteze „la cheie“ minimum trei cartiere. Vorbim despre Valea Roșie, Rovine și 1 Mai, urmând să se intervină și în alte cartiere.