4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMinisterul Educaţiei s-a răzgândit: Adjuncții merg la concurs, „generalii“ conduc cu delegație

Ministerul Educaţiei s-a răzgândit: Adjuncții merg la concurs, „generalii“ conduc cu delegație

Georgică Florea Bercea, inspector şcolar general la ISJ Dolj, şi Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei (FOTO: GdS)
Georgică Florea Bercea, inspector şcolar general la ISJ Dolj, şi Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei (FOTO: GdS)

Concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali adjuncţi şi directori pentru Casa Corpului Didactic sunt programate, în mai puţin de o lună, la sediul Ministerului Educaţiei. Până la organizarea unui nou concurs, la şefia ISJ Dolj va rămâne actualul inspector şcolar general, Georgică Florea Bercea, care a primit deja ordinul de delegaţie.

Persoanele care aspiră la funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj sau la cea de director la Casa Corpului Didactic (CCD) Dolj mai au la dispoziţie doar cinci zile ca să-şi depună dosarul pentru a participa la concurs. Înscrierea candidaților a început pe 25 martie, iar ultima zi pentru depunerea dosarului este 5 aprilie. Dosarele se primesc inclusiv sâmbătă, între orele 9.00 – 12.00, şi duminică, între orele 9.00 – 11.00. Dosarul de înscriere se depune la inspectorul școlar pentru managementul resurselor umane care trebuie să verifice, în prezența candidatului, dacă sunt respectate în totalitate condițiile prevăzute la art. 4.1. din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/07.10.2011 și OMECS nr. 3169/04.02.2015. Vasile Ştefan, directorul CCD Dolj, dar și cei care ocupă în prezent funcţiile de inspectori şcolari generali adjuncţi la ISJ Dolj, Nicuşor Cotescu şi Lavinia Craioveanu, se vor înscrie la concursul organizat de Ministerul Educaţiei.

La şefia ISJ Dolj rămâne actualul inspector general

Deşi în urmă cu 11 zile, Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei, prezent la Craiova, a declarat pentru GdS că intenţionează să reorganizeze concursul pentru ocuparea postului de inspector şcolar general, în paralel cu concursurile pentru ocuparea funcțiilor de inspectori şcolari generali adjuncţi şi de directori ai CCD, nici până în prezent aleşii din educaţie nu au luat o decizie. Reamintim faptul că cei doi candidaţi la şefia ISJ Dolj, actualul inspector şcolar general Georgică Florea Bercea şi Dumitru Iftimov, directorul CN „Gheorghe Chiţu“, s-au retras din examenul organizat de Ministerul Educaţiei pe 12 martie. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Biroului de Presă din cadrul Ministerului Educaţiei au precizat ieri, că până pe 6 aprilie vom afla cine va conduce toate inspectoratele şcolare din ţară până la organizarea unui nou concurs: „În județele unde nu s-a înscris nici un candidat sau în județele în care s-au înscris, dar nu au promovat, ori s-au retras din examen există două opţiuni: fie se prelungeşte delegaţia actualului inspector şcolar general, dar nu mai mult de 31 august 2015, fie este numit cu delegaţie alt inspector până la organizarea unui nou concurs. În ceea ce priveşte Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, actualul inspector general Georgică Florea Bercea a primit în urmă cu câteva zile confirmarea continuării activităţii prin detaşare până la organizarea unui nou concurs. În perioada 20 aprilie – 29 mai, sunt programate concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali adjuncţi şi directori pentru Casa Corpului Didactic din fiecare judeţ“.
La concursul organizat de Ministerul Educaţiei, din 42 de inspectorate din ţară, doar 21 de candidaţi au promovat examenul pentru ocuparea postului de inspector şcolar general. Unii dintre inspectorii în funcţii nu s-au prezentat la concurs, iar alţii s-au retras din examen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS