Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus trimiterea în judecată a unui om de afaceri care a încercat să îl mituiască pe managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel. Afaceristul i-a propus anul trecut directorului CEO să îl ajute să câştige mai multe contracte cu societatea statului. În schimb, Ciurel ar fi beneficiat de 20% din valoarea contractelor. Omul de afaceri denunţat i-a spus directorului CEO că o parte a banilor ar fi ajuns şi la un partid politic, precum şi la un membru al guvernului. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, inculpatul Ionel Bogdan, administrator al unei societăţi comerciale, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Conform procurorilor craioveni, începând cu 9 septembrie 2014, în calitate de reprezentant de fapt al Hidroprest Steel SA Ilfov, Ionel Bogdan i-a promis martorului-denunţător, Laurenţiu Ciurel, (reprezentant legal al CEO) returnarea unui procent de 20% (estimat la 591.500 de lei) din contravaloarea tuturor contractelor care îi vor fi atribuite prin intermediul societății susmenționate.
Contracte de 1,6 milioane de lei
Omul de afaceri era interesat, în special, de următoarele contracte de achiziții publice: furnizarea de rulmenți, în valoare de aproximativ 450.000 de lei și 90.000 de lei; furnizarea de piese pentru robinete și vane de diferite dimensiuni, în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei; furnizarea de electrozi în valoare de 346.000 de lei și furnizarea de salopete de lucru cu o valoare de 625.000 de lei, toate în cuantum de 1.690.000 de lei. „Inculpatul susținea că, din procentul respectiv, 15% (estimat la suma de 253.500 de lei) era destinat unui membru al guvernului și unui partid politic, iar restul i-ar fi revenit denunțătorului. Pe 6 octombrie 2014, inculpatul a remis efectiv martorului denunțător suma de 25.000 de lei, reprezentând un avans din totalul sumei promise, pentru a-și asigura încredințarea acestor contracte, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză, în vederea confiscării speciale, s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea măsurii asiguratorii, a sumei de 25.000 de lei, ridicate de la inculpatul Bogdan Ionel. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză“, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
DGA s-a lăudat anul trecut cu flagrantul
În instrumentarea dosarului de mită pentru directorul Complexului Energetic Oltenia s-a implicat şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Dolj. De altfel, cazul apare în bilanţul de anul trecut al Direcţiei Generale Anticorupţie. „Poliţiştii DGA Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul DNA Craiova, l-au prins în flagrant pe B.I. care a oferit suma de 25.000 de lei martorului denunţător C.L.D., director general executiv al Complexului Energetic Oltenia, în schimbul căreia acesta din urmă trebuia să-i faciliteze atribuirea unor contracte de furnizare bunuri şi servicii. În fapt, B.I. a efectuat mai multe demersuri pentru a-l determina să-i faciliteze obţinerea de contracte de furnizare bunuri şi servicii care ar urma să-i fie atribuite prin intermediul SC Hidroprest Steel SA. În schimbul acestor servicii, B.I. i-a promis denunţătorului că este dispus să returneze un procent de 20% din contravaloarea tuturor contractelor ce îi vor fi atribuite“, se menţionează în bilanţul Direcţiei Generale Anticorupţie.
De la calitatea de denunţător la cea de denunţat
Interesant este că omul de afaceri Ionel Bogdan are calitatea de denunţător, într-un caz similar în care a fost implicat Ion Ionescu, directorul comercial al Apavil Râmnicu Vâlcea. Ion Ionescu a fost prins în flagrant la începutul acestui an, în timp ce primea mită, pentru a acorda preferenţial anumite contracte de achiziţie publică. Directorul Apavil ar fi urmat să beneficieze şi de 15% din valoarea contractelor de achiziţie publică. Directorul comercial al Apavil Râmnicu Vâlcea, Ion Ionescu, a fost prins în flagrant, după ce a primit sumele de 1.000 de euro şi 20.000 de lei pentru atribuirea preferenţială şi prin încredinţare directă a unor contracte. Apavil este o societate de stat care aparţine Primăriei Râmnicu Vâlcea, Consiliului Judeţean Vâlcea şi mai multor primării. De precizat că discuţiile dintre Ionel Bogdan şi Ion Ionescu au avut loc în perioada septembrie – decembrie 2014, când omul de afaceri punea la cale şi afacerea cu SC Complexul Energetic Oltenia.