Este greu de crezut că în Craiova anului 2015 mai există familii care îşi cresc copiii la lumina lumânărilor. Patru copilaşi cu vârste cuprinse între doi şi nouă ani trăiesc în condiţii grele, iar peste câteva zile al cincilea frăţior li se va alătura. Mama nu ştie cu exactitate ziua când îl va aduce pe lume, nu a mers pe parcursul sarcinii nici măcar o dată la control. Împreună cu dumneavoastră, cititorii Gazetei de Sud, putem oferi altfel de sărbători acestor micuţi, sărbători în care Iepuraşul să îi viziteze, să le aducă în dar cadouri care să le lumineze chipurile. Sunt copii şi merită acest lucru!
Undeva în cartierul Brestei, pe străzi lăturalnice, aproape de terenurile pe care odată se planta porumb şi se întindeau livezi, doi tineri şi-au ridicat în urmă cu aproximativ cinci ani o casă. Două camere şi un hol. Ferestre au doar la camera în care locuiesc. În rest, în loc de geam, bucăţi de folie… Casa nu a fost tencuită şi astfel din loc în loc printre bucăţile de BCA-uri materialul cu care au fost lipite s-a mâncat şi vezi în afara locuinţei. În casă, bucăți de covoare acoperă pământul, pentru că parchet nu există. Daniel are nouă ani, Raul – şapte ani, Armando – cinci, iar Yanis – doi anişori. Ei sunt cei patru copilaşi ai familiei Ioniţă, care nu au nici măcar o minge, o bicicletă, un lego, nu au privit niciodată desene animate, nu ştiu ce înseamnă să stai împreună cu familia seara la masă. Trăiesc la lumina lumânărilor atât cât îşi permit părinții să le cumpere, pe care le aprind într-o cană de pământ.
„Suntem săraci, dar suntem oameni“
Este practic imposibil să ajungi la locuinţa familiei Ioniţă dacă nu ai pe cineva să te îndrume. Şi nu pentru că oraşul nostru sau cartierul Brestei ar fi foarte mari, ci pentru că locul în care şi-au construit căsuţa este departe de strada principală, în spatele tuturor locuinţelor de la stradă…
A venit în calea noastră să ne aştepte o femeie firavă care peste câteva zile va aduce pe lume un nou suflet. Un sufleţel nevinovat. Extrem de rezervată, a ţinut să ne spună din primele momente că micuţii sunt viaţa ei, scopul pentru care trăieşte. Îi era parcă teamă ca să nu o judece cineva, să nu o desconsidere ca mamă, să nu creadă că nu îşi îngrijeşte sau nu își iubeşte copiii. Am ajuns în faţa gospodăriei familiei Ioniţă, împrejmuită cu un gard de sârmă, rupt pe alocuri, şi o poartă din bucăţi de scânduri ce stau să cadă. Frânghii întregi de haine proaspăt spălate la mână, cu apă rece, de femeia ce stă să nască îţi atrăgeau fără să vrei atenţia. Lângă intrarea în casă, un ţarc improvizat adăpostea patru căţeluşi, pe care tânăra mamă i-a găsit aruncaţi pe stradă şi pe care a simţit că nu poate să îi lase să moară. I-a luat în braţe şi i-a adus acasă, iar din mâncarea copiilor ei a hrănit şi aceste animale.
„Am simţit că nu pot să trec indiferentă. Este omeneşte să facem asta şi cred că oricine în locul meu ar fi făcut la fel… Suntem săraci, dar suntem oameni. Povestea noastră este absolut normală. Am stat împreună cu soţul pentru o perioadă atât la socri, cât şi la mama. La un moment dat, mama şi-a vândut casa şi mi-a dat, aşa cum se face, partea mea. 35.000 de lei, bani din care ne-am cumpărat cele necesare pentru a ne ridica această căsuţă. Mai mult de atât nu ne-am permis… Nu avem lumină, nu avem apă curentă, ne încălzim la godin, gătim la un reşou cu butelie. După lăsarea serii, stăm la lumina lumânărilor. Nu ne permitem să ne cumpărăm candele… E greu, mai ales că doi dintre copilaşii noştri sunt la şcoală, iar băiatul cel mare, Daniel, învaţă foarte bine, a fost premiant. Le-am spus să înveţe carte pentru că altfel le va fi foarte greu în viaţă. Astăzi (ieri – n.r.) m-a dezămăgit, nu a fost atent şi a obţinut al concursul la limba română doar 35 de puncte. L-am certat foarte rău, i-am spus că m-a dezamăgit…“, a povestit Mihaela Livia, mama acestor copilaşi. Copiii nu şi-au pierdut nici o secundă mama din ochi pe tot parcursul vizitei noastre. O înconjuraseră parcă protectori şi o priveau cu admiraţie şi iubire.
Copii care tac și privesc în pământ
Femeia are doar 26 de ani, însă greutăţile şi-au lăsat amprenta asupra chipului şi sănătăţii ei. Dantura o are distrusă, mulţi dinţi i-au căzut. De la lipsa de calciu, ştie acest lucru, însă nu şi-a permis să-şi cumpere calciu decât atunci când l-a născut pe primul băieţel. Nu a luat vitamine niciodată, nici măcar cele recomandate gravidelor, nu a făcut un ecograf, nu ştie până în acest moment ce va aduce pe lume. Se bazează însă pe faptul că toţi copilaşii pe care i-a născut au fost sănătoşi şi speră ca şi cel pe care îl aşteaptă să fie la fel…
„Pe unul dintre ei l-am născut prematur. A stat două luni şi jumătate la incubator ca să crească… Nu m-am dus la doctor decât atunci când am născut, iar cu copiii mei am fost o singură dată. M-a ajutat Dumnezeu că au fost sănătoşi…“, a adăugat femeia.
Mai sunt doar câteva zile până la Paşte. Nu se gândeşte ce va pune pe masă acestor copii în zi de sărbătoare. Se bazează pe banii pe care soţul ei care lucrează la o spălătorie îi aduce. 25 de lei pe zi. Şi pe alocaţiile copiilor. Ştie însă un singur lucru că astăzi (ieri – n.r.) le-a pus pe masă copiilor mâncare: sos de măsline şi pâine…
Copiii nu îndrăznesc nici măcar să viseze. I-am întrebat ce şi-ar dori să primească în dar de la Iepuraş şi au tăcut privind în pământ. Singurul care a avut curaj să spună ce şi-ar dori să primească a fost băieţelul cel mare. „Mi-aş dori o minge, o bicicletă. Am avut o bicicletă, dar e stricată, roţile sunt sparte… Este greu, pentru că la noi acasă nu vine nimeni. Nu am spus colegilor de clasă unde locuiesc. Mi-a fost ruşine… Nu ştie decât doamna învăţătoare că noi nu avem nici măcar lumină în casă, în rest nu ştie nimeni“, a spus Daniel.
Orice dar este binevenit
Cei care doresc să aducă în dar o jucărie, haine, alimente pentru aceşti copii sau cei care doresc să ofere sprijin financiar acestei familii sunt rugaţi să vină la sediul redacţiei Gazeta de Sud sau să sune la numărul de telefon 0251/413.100.
