4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLavinia Bîrsoghe - petale de cântec de pe Valea Dunării

Lavinia Bîrsoghe – petale de cântec de pe Valea Dunării

lavinia birsoghe 2

Hotărâtă să cucerească lumea muzicii populare, de la 17 ani Lavinia Bîrsoghe (foto) a pornit pe drumul succesului. Un copil cu vise frumoase și o voce de invidiat a dus folclorul oltenesc pe alte meleaguri și a reprezentat Oltenia la multe concursuri și festivaluri precum Festivalul Concurs-Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase“ sau Festivalul Naţional „Maria Lătăreţu“.
Mândră de locul din care se trage, de pe Valea Dunării, din Bechet, Lavinia spune că se întoarce cu drag în locul în care a învățat să doinească, să cânte și să poarte cu atâta mândrie costumul popular. „Pe Valea Dunării am copilărit. E o zonă foarte frumoasă, unde m-am simțit minunat alături de frații mei, de verișori, de toată lumea satului care în amintirea mea a rămas o lume minunată. Chiar dacă oamenii s-au mai schimbat, cu drag merg acolo și retrăiesc clipele copilăriei“. Aici, Lavinia a avut primele reprezentații. Avea doar câțiva anișori când  le cânta părinților, bunicilor, finilor sau sătenilor atunci când se strângeau cu ocazia unor sărbători.
Lavinia Bîrsoghe iubește folclorul, muzica populară și își amintește cu drag de profesorii și colegii ei din liceu care au încurajat-o să urmeze drumul cântecului popular. „Când eram în clasa a IX-a, Liceul Pedagogic avea un ansamblu, iar domnul profesor Ion Uță, căruia îi port un mare respect, m-a îndrumat să merg pe acest drum“, iar Lavinia i-a urmat sfatul. Astăzi bucură sufletele oamenilor cu vocea ei caldă. Artista împletește în cântecele sale tradiționalul și frumusețea cântecului de pe Valea Dunării.
La 17 ani, Lavinia și-a făcut debutul pe o scenă adevărată, la Vâlcea, în cadrul Festivalului elevilor, talentul fiindu-i răsplătit cu o diplomă de excelență. Cu dragostea pentru cântecul și portul popular, Lavinia a urmat cursurile Școlii Populare de Artă „Cornetti“ din Craiova, locul unde a câștigat numeroase distincții. Anii au trecut și a venit vremea ca Lavinia să se înscrie la o facultate, astfel a studiat la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Facultatea de Istorie. Cu acest prilej, artista a făcut parte din Ansamblul „Plaiuri Dobrogene“. Aici a cântat în graiul dulce oltenesc și a mers în turnee în țară și în străinătate. „Am stat un an și jumătate la Constanța, acolo unde am cântat muzica noastră oltenească pentru că nu se putea altfel. Aceasta era condiția numărul unu. M-am simțit bine acolo, dar tot la Craiova m-am întors“, a povestit artista.

13 ani cu noroc

Lavinia nu a rezistat prea mult departe de meleagurile copilăriei. După ce s-a întors  de la Constanța, artista și-a continuat facultatea la Universitatea din Craiova, dar nu a lăsat deoparte nici muzica populară. Lavinia a participat la  Festivalul „Maria Tănase“ și a reușit să ajungă la inimile oltenilor, pentru că a câștigat premiul publicului. Talentul ei a fost remarcat și apreciat, iar directorul ansamblului de la acea vreme i-a propus artistei să participe la un concurs pentru a deveni solistă a ansamblului. Concurs pe la care l-a trecut cu bine, astfel Lavinia a devenit membră a Ansamblului „Maria Tănase“ din Craiova, iar de 13 ani cântă românilor de pretutindeni. „Mă bucur enorm de mult că fac parte din acest ansamblu, iar în decursul timpului am urcat pe scenă alături de colegi minunați. Așa s-a împlinit și dorința mea arzătoare de a urca pe scenă, de a fi în același spectacol alături de Maria Ciobanu“, a spus bucuroasă artista.
Lavinia Bîrsoghe a avut bucuria de a fi pe aceeași scenă cu artiști pe care îi îndrăgea de când era copil. „Sunt o norocoasă. Am fost colegă cu marea doamnă Vasilica Dinu pe care o stimez și o apreciez foarte mult, doamna Rozica Petra care mi-a fost alături de fiecare dată, doamna Filuța Bogdan care este ca o mamă pentru mine, domnul Marcu Nicolici, doamna Neta Soare și mulți alții care nu mai sunt colegii mei la ansamblu. Sunt foarte mândră că sunt alături de numele mari ale cântecului popular românesc“, a povestit artista.
Cu timpul, visele Laviniei Bîrsoghe s-au transformat în realitate. Dincolo de toate bucuriile şi împlinirile pe care i le aduce activitatea sa de interpretă, sufletul îi este alinat de fiecare dată de fiica ei, Sofia Maria. Își cântă dragostea sa de mamă și bucuria că micuța sa pare că vrea să-i urmeze drumul în muzică. În cei peste 18 ani de când cântă, Lavinia Bîrsoghe a adunat în cântecele sale toate gândurile frumoase. Artista le va bucura sufletele iubitorilor de folclor și de acum înainte pentru că Lavinia este una dintre vocile de aur ale Olteniei și ale muzicii populare.
Claudia Cocoș

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS