Predă matematica de 39 de ani. De tot atâţia ani formulează probleme. Nu-şi mai aminteşte numărul acestora, ar fi practic imposibil, însă mărturiseşte că nu de puţine ori a ajuns să viseze probleme și soluţiile lor. În apartamentul în care locuieşte este înconjurat de cărţi, toate cu exerciţii şi probleme de matematică. După aproape patru decenii în învățământ, vine cu drag la şcoală, mândru şi astăzi că predă la Colegiul Naţional „Carol I“. Este un om fericit, mulţumit de cariera sa şi împlinit în plan personal. Soţia, copiii şi cei opt nepoţi sunt viaţa sa, sunt „binecuvântarea“ cea mai mare pe care o poate primi un om.
Am auzit multe despre profesorul Nicolae Tălău. Este genul de dascăl tradiţional, exigent și cu prestanță, pe care mulţi dintre noi am avut şansa să îl cunoaştem şi pe care îl ţinem minte, cu siguranţă, o viaţă întreagă. Dincolo de această aparență dură, am avut posibilitatea să cunoaştem o persoană extrem de caldă, sentimentală, un profesor care a dorit performanţă atât în familia sa, cât şi la şcoală. Când a obţinut acest lucru, s-a declarat mulţumit. „Am avut şi am o dragoste deosebită pentru învăţământ. Este «defect» de familie. Bunicul a fost învăţător, tata la fel, ambii în comuna Zătreni, locul meu natal din judeţul Vâlcea. Cel mai important însă în acest moment este că pot spune cu mâna pe inimă că iubesc şcoala şi elevii mai ca la început… Sunt a treia generaţie de dascăli, a fost o responsabilitate şi o onoare pentru mine să continui cariera părinţilor şi bunicilor mei“, și-a început povestea propriei vieţi dascălul Nicolae Tălău. Fratele său a urmat Medicina la Cluj, este profesor universitar, şeful catedrei de psihiatrie de la Sibiu. Nicolae Tălău a oscilat între a se face pădurar, poliţist sau profesor de matematică. A ales cea din urmă variantă şi nu regretă nici măcar o secundă alegerea făcută.
„Sunt amintiri frumoase, amintiri întipărite adânc în sufletul şi inima mea“
A urmat Facultatea de Matematică la Universitatea din Timişoara, absolvind cu media cea mai mare din generaţia sa, având astfel şansa să fie repartizat, pe baza opţiunii lui, la Craiova. „Pe timpul meu erau acele repartiţii guvernamentale. Era o şansă pentru tineri, o susţinere importantă la început de dum. Am ajuns astfel la Craiova, la doar 70 de kilometri de comuna natală. Simţeam că nu îmi pot dori mai mult de atât. Cu soţia eram prieten încă din facultate. A fost o bucurie pentru noi că şi ea a obținut un post la o şcoală craioveană. Am primit un apartament de la inspectoratul şcolar şi în acelaşi an ne-am şi căsătorit. Am ajuns astfel la Şcoala nr. 16. Îmi amintesc clar acele momente de parcă ar fi azi. Când am apărut în şcoală, profesorii s-au alertat, credeau că a venit un arab în unitatea de învăţământ şi nu înţelegeau ce se întâmplă. Le-am explicat că sunt român, că mă numesc Tălău şi sunt noul lor coleg, profesor de matematică. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi câţiva ani mai târziu, când am ajuns profesor în «Carol I», era perioada când se discuta foarte mult de Saddam Hussein şi din cauza unei oarecari asemănări elevii mei m-au poreclit mult timp «Saddam». Sunt amintiri frumoase, amintiri întipărite adânc în sufletul şi inima mea“, a continuat profesorul.
„Eu nu le pot întoarce spatele să plec pentru că acesta este jobul pentru care sunt plătit“
Mărturiseşte că, privind în urmă, i se pare că s-au schimbat multe. Democraţia a adus multe lucruri bune, dar, din păcate, a fost prost înţeleasă, susţine profesorul de matematică. Dacă, în urmă cu ani, preocupările elevilor erau legate doar de şcoală, astăzi tentaţiile, dorinţa de a ţine pasul cu moda, le răpesc din timpul alocat învăţării. Sunt lucruri pe care ca dascăl nu le-a acceptat niciodată, gesturi pe care nu reuşeşte să le treacă cu vederea. „Nu accept ca elevii mei să nu mă urmărească atunci când explic ceva sau când predau. Este o dovadă de respect şi le explic din primele momente ale întâlnirii noastre acest lucru. Câteodată fac urât din acest motiv. Le ofer exemple concrete, îi întreb cum s-ar simţi ei să se întâlnească pe stradă cu o persoană căreia să dorească să îi explice ceva, iar acea persoană să nu îi asculte. S-ar întoarce automat şi ar pleca. Le explic însă că pentru mine nu e la fel de simplu, eu nu le pot întoarce spatele să plec pentru că acesta este jobul pentru care sunt plătit. Al doilea lucru care mă deranjează este atunci când nu răspund la întrebări sau bat câmpii pe lângă subiect. Fac de multe ori glume, le dau exemple din viaţă. Nu am lăsat niciodată însă repetenţi. Corigenţi da, însă în toamnă i-am trecut. Mi se parte incorect ca un copil să piardă un an din viaţă din cauza matematicii. Sunt copii care au înclinaţii poate spre alte materii, au abilităţi, talente ce trebuie descoperite. S-au schimat multe şi în ceea ce priveşte curricula şcolară. Foarte multă materie din liceu a început să coboare spre gimnaziu ca problemistică. Lucru destul de rău, pentru că de multe ori multe probleme depăşesc nivelul lor de învăţare, de dezvoltare… Este greu atunci când preiau o nouă generaţie pentru că în prima fază copiii se tem de bine. Par aşa dur, cu figura asta a mea, brunet, cu mustaţă… După un timp se duc acasă şi povestesc că sunt altfel de cum credeau“, a spus Nicolae Tălău.
„Nu-mi mai amintesc câte probleme am scris, e imposibil…“
Nicolae Tălău este dascălul care a încercat cu tot dinadinsul să descopere talente, care a oferit informaţie, manuale, culegeri copiilor doar pentru ca aceştia să obţină performanţe. Este cel care nu s-a oprit niciodată la manual. A adus copiilor gazete, culegeri, propriile probleme spre rezolvare. „Chiar am fost acuzat că le dau multe cărţi și reviste copiilor, însă dorinţa mea era şi este de a le deschide orizontul. Şi am avut satisfacţii. Am avut elevi care au ajuns la olimpiade, concursuri, competiţii internaţionale. Nu-mi mai amintesc câte probleme am scris, e imposibil… Primele probleme le-am publicat încă din primii ani ca dascăl la Şcoala nr. 16, apoi am început să public în Gazeta Matematică şi aşa am ajuns şi la CN «Carol I». Sunt membru în colectivul de redacţie al Revistei Matematice din Timişoara, al Revistei Matematice din Craiova – Cardinal şi edităm chiar noi o revistă – Revista Ţiţeica. Sunt coautor la cele mai tari culegeri de matematică care apar, atât la anumite auxiliare care sunt pentru clasă, cât şi la culegeri destinate performanţei în matematică“, a menţionat profesorul Tălău.
„O calitate pe care o apreciez foarte mult la oameni este recunoștința“
Îşi aminteşte cu drag de elevii care au excelat, este legat sentimental de ei. Îi leagă zeci de ore de muncă, de emoţii, de satisfacţii, de dezamăgiri. Mărturiseşte că performanţa se obţine greu. „De la Revoluţie până în prezent, am însoţit loturile olimpice aproape la toate concursurile interjudeţene, concursurile naţionale. În toţi aceşti ani, Craiova a avut vreo patru olimpici care au ajuns până la faza internaţională. Unul este Florin Spânu, care n-a fost elevul meu, dar pe care l-am însoţit la concursuri. El a obţinut performanţe notabile şi acum are o carieră de succes în America. Apoi l-aş aminti pe Liviu Ignat, care acum este şi finul meu, care lucrează la Institutul de Matematică al Academiei Române din Bucureşti. Apoi, am avut satisfacţia de dascăl şi tată în momentul în care băiatul meu, Cristian Tălău, care a participat la sute de concursuri, care în clasele a XI-a şi a XII-a a luat punctaj maxim la naţională, a mers la internaţională în Yacutia. Vreau să îl amintesc şi pe Victor Pădureanu, care are, de asemenea, o carieră de succes. O calitate pe care o apreciez foarte mult la oameni este recunoștința. Corina Tarniță a terminat la Harvard, Răzvan Bărbulescu au urmat studiile în Franța. Când au terminat doctoratele şi lucrarea de licență au venit și mi-au mulțumit și mie. Pe lucrarea Corinei Tarniță, chiar în cuprins, sunt trecut și eu, mulțumește practic primului profesor… A fost o onoare pentru mine să văd acest lucru. Au fost elevi care mi-au urmat în carieră, sunt în învățământ, predau la Universitatea din București. Chiar m-am întâlnit cu un fost elev căruia i-am fost și diriginte, Mihai Mihăilescu, care la 37 de ani are gradul de profesor universitar“, a spus emoţionat profesorul.
„Trebuie văzut dacă un copil are un mugure de dragoste pentru matematică“
Dascălul din CN „Carol I“ consideră că sunt importanţi primii „pași“ ai unui elev, pentru ca apoi copilul să poată să-și ia zborul singur.
Paşii lui trebuie urmăriţi cu atenţie, nu trebuie lăsat să exploreze singur. „Trebuie văzut dacă un copil are un mugure de dragoste pentru matematică și încet, încet, trebuie dus la concursuri și trimis la cineva să-l inițieze, aşa cum în sport un copil are nevoie de un antrenor. Acum există şi Centrul de Excelență. Eu cred că în locul acestor centre ar fi fost benefic să fie înfiinţate clase speciale în fiecare unitate şcolară, la care să predea un profesor. Am auzit de profesori care au venit la Centrul de Excelență și predau, însă care nu spun totul copiilor, că nu sunt elevii lor de la clasă. Este teama că unii copii sunt mai dotați decât ai lui de la clasă, și când vine Olimpiada, acei copii se duc în față, iar rezultatele le culege profesorul de la clasă, şcoala în care copilul învaţă. Ar trebui să nu se mai țină cont de astfel de lucruri. Dacă nu s-ar ține cont de ele, s-ar face matematică de dragul matematicii, de dragul de a avea în față un elev căruia îi place matematica“.
„Misiunea profesorului nu este doar de a transmite elevilor informaţia, ci și de a-i face să înţeleagă cele predate“
Profesorul Tălău este dezamăgit de noile generaţii, este dezamăgit de faptul că mulţi tineri termină o facultate şi nu ştiu exact drumul pe care să-l urmeze. Este indignat când întâlneşte studenţi veniţi în practică pedagogică care nu sunt interesaţi să înveţe meserie. „Din punctul meu de vedere, există trei categorii de profesori: profesorii matematicieni, cei care știu foarte multă matematică, însă nu știu să transmită informaţia; antrenorii – cei care sunt capabili să pregătească un lot de elevi pentru olimpiadă, însă la clasă nu știu să se ocupe de elevii lor. Și profesorii de matematică. Aceștia sunt ideali. Cunosc matematică, ştiu să transmită informaţia, urmăresc performanţa. Vreau să cred că eu fac parte din ultima categorie. Din păcate, din momentul în care s-a scos examenul de admitere la facultate, au început problemele. Prima dată când am auzit de concurs de dosare a fost imediat după Revoluție. Am întrebat uimit cum să concureze dosarul în locul omului?! Din păcate, cei mai buni elevi din liceu nu se îndreaptă spre învăţământ. Chiar mi-a spus cineva că a venit într-o şcoală un profesor de matematică care nu ştie să deriveze…“, a spus Nicolae Tălău. Ştie că este foarte important să reuşeşti să captezi atenţia copiilor, să îi atragi. Pentru profesorul Tălău, metodica este la fel de importantă ca și partea științifică: „Eram odată la un banchet și îmi amintesc că a venit o elevă de-a mea lângă mine și m-a întrebat dacă m-am gândit vreodată că aş fi putut fi și artist. Mi-a spus câteva fraze ce mi-au rămas întipărite: «Când erați la catedră, pe podium, mai făceați glume cu noi, ne întrebați dacă am înțeles, vedeați pe figurile noastre dacă știm sau nu, ne urmăreați, și pentru mine erați ca un artist». Cred că a avut dreptate. Misiunea profesorului nu este doar de a transmite elevilor informaţia, ci și de a-i face să înţeleagă cele predate. Merg la inspecții de grad, pentru că sunt și profesor metodist, și le spun de multe ori profesorilor ce greșeli au făcut în primul rând din punct de vedere metodic. Metodica este la fel de importantă ca și partea științifică. Noi făceam zeci de ore de practică pedagogică, unde ne asistau colegii și profesorii, profesorul din școala respectivă și profesorul de la universitate care răspundea de practica pedagogică, și după fiecare oră făceam analiza orelor. Spuneau și colegii despre noi, spuneau și profesorii, și aveai de învățat. Pe când acum, de doi-trei ani, nici nu am mai primit studenți pentru că nu vine nimeni să-i însoțească, ei nu vin, vor decât să le semnez procesele-verbale“.
Împlinit ca om atât profesional, cât şi familial
Chiar şi astăzi, după zeci de ani de activitate, vine cu aceeaşi plăcere la şcoală, este mândru că este profesor la Colegiul „Carol I“. A renunţat în urmă cu mult timp la funcţia de director pentru a se dedica în totalitate copiilor. A considerat că nu le poate amesteca, a vrut performanţă şi a obţinut acest lucru, a vrut să scrie cărţi de matematică, să aibă timp să formeze caractere. „Pentru o perioadă am fost şi director adjunct și aveam cheia de la ușa din față a liceului. Când deschideam ușa, mă simțeam foarte mic, dar în același timp extrem de bucuros. Îmi ziceam: «Uite ce am ajuns, să am cheile de la liceul ăsta mare». Și îmi este mare drag când mă recunosc oamenii pe stradă şi îmi spun: «Să trăiți domnule profesor!». Este o onoare pentru mine să fiu profesor“, a mărturisit profesorul din CN „Carol I“.
Dincolo de satisfacţiile profesionale, Nicolae Tălău se consideră împlinit şi în plan familial. Are doi copii de care este extrem de mândru, un băiat şi o fată, care la rândul lor au propriile familii. „Fata este medic. Până în clasa a XI-a a participat la toate concursurile de matematică. S-a căsătorit cu un preot şi are o familie superbă. Au şapte copii, trei băieţi şi patru fete. A terminat rezidenţiatul, este medic de familie, dar s-a ocupat de creşterea micuţilor. Sunt o familie bogată, care a considerat că venirea unui copil pe lume este un lucru binecuvântat şi vă spun sincer că aşa este. În fiecare duminică îi aşteptăm la masă, iar locuinţa prinde viaţă. Îşi cresc copiii în spiritul credinţei, al omeniei, este minunat să îi cunoşti. În una din zile i-am vizitat, tatăl lor era plecat departe de casă şi am rămas înmărmurit când am găsit toţi cei şapte copilaşi în faţa icoanei rugându-se pentru tatăl lor… La fel de mândru sunt şi de fiul meu, care a participat încă din clasa a IV-a la sute de concursuri. Întotdeauna a mers la naţională, a avut rezultate foarte bune, în clasa a XI-a şi a XII-a a luat punctajul maxim la naţională, a mers la internaţională. Pe holurile liceului este afişat la panoul de onoare cu cele cinci medalii internaţionale. A fost acceptat la mai multe universităţi străine, însă ca orice tânăr s-a îndrăgostit şi nu s-a mai dus. A urmat Facultatea de Automatică la Bucureşti, a participat la concursurile de informatică din anul I şi II, unde a luat medalie de aur în fiecare an. Masteratul l-a făcut în străinătate, a fost acceptat să muncească pentru Google la San Francisco. S-a întors însă în Craiova, lucrează la o firmă de soft. Este căsătorit şi are o fetiţă. Sunt fericiţi, iar fericirea lui este tot ce contează pentru mine. Am un prieten căruia întotdeauna când am fost la greu i-am cerut un sfat. La un moment dat mi-a spus: «Să-ţi laşi copilul acolo unde este fericit»“, a adăugat profesorul de matematică.
Mai are doar trei ani până la pensie. Îşi doreşte să călătorească. Deocamdată însă îşi dedică timpul elevilor săi. „Ştiţi, şi noaptea visez probleme. În urmă cu câteva nopţi, am visat o problemă, găsisem şi soluţia. Dar până dimineaţă am uitat-o şi asta nu-mi dă pace. Oricând am puţin timp liber, chiar şi la restaurant, pe un şerveţel, fac probleme. Pentru mine e ca un rebus… Am avut mare noroc că soţia a lucrat în acelaşi domeniu şi mi-a înţeles pasiunea. Este un dascăl de excepţie, care în acest an s-a pensionat. A fost profesoară la Şcoala nr. 18“, a spus Nicolae Tălău.
