Povestea Marcelei Constantin, învăţătoarea de 39 de ani din comuna doljeană Giurgiţa, este un exemplu clar al faptului că oamenii nu rămân indiferenţi la problemele semenilor. A fost o mobilizare generală, iar în numai câteva săptămâni, în contul învăţătoarei au ajuns 50.000 de euro, bani cu care femeia a avut şansa să fie operată la o clinică din Germania.
Povestea acestei femei, pe care v-am prezentat-o pentru prima dată în Gazeta de Sud, pe 26 ianuarie 2015 („Drama unei învățătoare din Dolj: Cu hemipareză și tumoră cerebrală vine zilnic la școală“ – http://www.gds.ro/Local/2015-01-26/drama-unei-invatatoare-din-dolj-cu-hemipareza-si-tumora-cerebrala-vine-zilnic-la-scoala/), a emoţionat mii de oameni. Totul a fost posibil datorită cititorilor Gazetei de Sud, foştilor colegi de facultate, foştilor colegi şi profesori din Liceul Pedagogic absolvit cu 20 de ani în urmă (Şcoala Normală „Ştefan Velovan“ din Craiova), dar și datorită unor politicieni, oameni de afaceri, oameni din presă sau persoane cu venituri modeste care au preluat sau prezentat povestea.
„Fiecare a fost picătura din paharul care trebuia umplut pentru mine“
Totul a pornit de la o scrisoare adusă la sediul redacţiei GdS de o fostă colegă a Marcelei, Lavinia Iordache ((Dinu), din care am aflat drama prin care trece această femeie. După ce s-au strâns banii necesari operaţiei, Marcela Constantin a ajuns la clinica din Germania, iar tumora cerebrală i-a fost extirpată. Intervenţia chirurgicală a fost făcută la Centrul de Neurochirurgie Vasculară din Hanovra, de către un medic neurochirurg de origine română. Joi, 16 aprilie, învăţătoarea a ajuns la Craiova, unde pentru o perioadă va fi găzduită de o rudă pentru că, începând de săptămâna viitoare, va începe şedinţele de kinetoterapie pentru rezolvarea hemiparezei. Am vizitat-o vineri pe Marcela şi am descoperit o femeie cu totul diferită faţă de cea pe care am cunoscut-o atunci când i-am prezentat povestea, o femeie care a învăţat să zâmbească, extrem de optimistă, nerăbdătoare să se refacă cât mai repede pentru a se întoarce la elevii săi, pentru a ajunge lângă bunica sa pe care o îngrijeşte cu devotament de ani buni. A listat extrasele bancare cu banii primiţi în cont, file întregi de donaţii. Vrea ca într-o zi să ajungă să mulţumească fiecărui om din această listă, indiferent dacă a donat 3 lei, 5 lei, 10 lei, 10.000 de euro sau mai mult. Tuturor le este recunoscătoare. „Hristos a înviat! Vă mulţumesc tuturor pentru efortul dumneavoastră. A fost o perioadă grea, însă am fost extrem de fericită să constat că în numai o lună s-au strâns banii, o sumă foarte mare. Trebuie să mulțumesc tuturor oamenilor care au donat, unii dintre ei sume foarte mari: Mihai Anghel, Gigi Becali, Mitropolia Olteniei – care a dat circulare în toate bisericile ca să susțină o creștină neînsemnată căreia trebuia să i se întindă o mână de ajutor -, dar și celorlalți oameni care au contribuit. Fiecare a fost o picătură din paharul care trebuia umplut pentru mine. Eu am luat pe 21 februarie extrasul de cont de la bancă și am rămas impresionantă: 21 de pagini cu donaţii din partea oamenilor. Lavinia, fosta mea colegă, a fost motorul și toți prietenii mi-au zis, când voi putea, să vin la redacție să vă aduc un buchet mare de flori pentru că ați scris ceva minunat, ați impresionat prin cele două articole pe care le-ați publicat în ziarul dumneavoastră. S-au mobilizat nu numai oamenii din România, oltenii plecați în afară, medici din Constanța care sunt din județul Dolj. M-au sunat români din Germania, din Mexic, din Brazilia, din Noua Guinee. Vreau să-i mulțumesc colegei mele de bancă de la Liceul Pedagogic, Marinela Stoian, care s-a sacrificat timp de trei săptămâni însoţindu-mă în Germania, şi alte două luni în care ea și-a neglijat toate atribuțile pentru a se ocupa de campania de strângere de fonduri. Niciodată nu am să pot uita ce a făcut pentru mine. A fost o minune faptul că atâţia oameni s-au sensibilizat să ajute o învăţătoare dintr-o comună din Dolj. Cred că Dumnezeu are un plan cu mine, probabil că mai am de lucru în satul meu“, a povestit învăţătoarea.
„I-am spus prietenei mele că dacă mor, mă duc la părinții mei și scap de toate grijile pe care le am pe pământ; dacă paralizez, mă voi retrage undeva să mă rog pentru sufletul meu; iar dacă mă voi face bine, mă întorc la copilașii mei“
Au fost și momente critice, căderi. După numai două zile de la prima intervenţie, Marcela Constantin a primit vestea că tumora nu a fost scoasă în totalitate şi că urmează o nouă intervenţie. Atunci s-a simţit pierdută, simţea că nu mai are nici o speranță. În acel moment, mesajele transmise de dumneavoastră pe reţelele de socializare au fost cele care i-au dat putere. „S-au rugat foarte mult pentru mine, pentru acest al doilea mare obstacol din viața mea. Îmi amintesc că, înainte de a intra în operaţie, i-am spus prietenei mele că sunt doar trei variante: dacă mor, mă duc la părinții mei și scap de toate grijile pe care le am pe pământ; dacă paralizez, mă voi retrage undeva să mă rog pentru sufletul meu; iar dacă mă voi face bine, mă întorc la copilașii mei, la elevii ce m-au ţinut în viaţă atâţia ani. După cea de-a doua operație, tensiunea îmi scăzuse la 9, temperatura urcase la 39, iar doctorii nu știau de unde aceste modificări. Nu era în regulă ceea ce se întâmpla. Tocmai din acest motiv, le cer scuze tuturor celor care aşteptau veşti, iar ele întârziau să apară. Ne era practic teamă, nu ştiam ce să mai spunem. A fost o operație grea, prin navigare cu control RMN, ceva care în România nu se practică în acest moment. Doctorul care m-a operat este un român din Timișoara, prof. dr. Helmut Bertalanffy, căruia îi mulțumesc. Îmi spunea cineva înainte de operaţie că este o intervenţie cu mai multă vizibilitate, nu ca în România, unde astfel de intervenții se fac pe întuneric. Mulţumesc însă medicilor români pentru că au văzut că riscurile sunt mult mai mari decât avantajele dacă mă operez în ţară și mi-au dat o șansă să mă operez în altă parte. Am ajuns la vorba: „Să mănânci ceea ce n-ai vrea, să bei ce nu-ți place și să faci ceea ce nu ai face“. Trebuie să fac foarte multă recuperare pentru mâna și piciorul stângi, pentru hemipareza de care sufăr, care s-au agravat în timpul celei de-a doua operații. Medicii mi-au spus înainte de operație că astea s-ar putea să fie urmările, dar că se vor recupera în timp“, a adăugat învăţătoarea. Va urma o perioadă grea, de recuperare la un centru de kinetoterapie.
Îi este dor de elevii pe care îi are la clasă, îi este dor de colegii de şcoală, de bunica. Ştie însă că a lăsat-o pe mâini bune, în familia unchiului său. „Vreau să transmit un mesaj copilaşilor mei de la clasă. Vreau să îi rog să o asculte pe doamna învăţătoare care îmi ține locul, să nu mă dezamăgească și să învețe. Le promit și părinților care au fost foarte îngăduitori cu mine – au înțeles că trebuie să lipsesc atât de mult din cauza problemelor medicale – că de la toamnă o să recuperăm tot ce am pierdut, o să facem mult mai mult decât până acum“, a mai spus învăţătoarea Marcela Constantin.
