-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe reiau lucrările la Campusul şcolar de la Bârseşti

Se reiau lucrările la Campusul şcolar de la Bârseşti

Primăria Târgu Jiu va relua lucrările la Campusul şcolar de la Bârseşti. Investiţia are o valoare de zece milioane de lei, iar fondurile au fost blocate timp de mai mulţi ani. Recent, guvernul a reluat finanţarea lucrărilor, astfel că va putea fi încheiat şi proiectul început în 2008 care prevede construirea unei şcoli cu zece săli de clasă, a unui cămin-internat cu 98 de locuri, a unei cantine şi a unui club pentru 100 de elevi. De asemenea, autorităţile îşi doresc să contruiască zece garsoniere pentru cadre didactice şi o sală de sport de dimensiunile un teren de handbal. „Avem în vizor pentru anul 2015 o investiţie importantă la Bârseşti. Am obţinut fondurile. Noi ne dorim să finalizăm această investiţie în acest an. De acest campus vor beneficia atât elevii şi studenţii din zona respectivă, cât şi profesorii care vor activa în învăţământ la aceste unităţi şcolare. În zonă se vor construi şi garsoniere pentru cadrele didactice din unităţile respective. Este un campus care se întinde pe o suprafaţă mare“, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS