-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOltenii au cumpărat locuințe de 14 milioane de euro prin Prima Casă

Oltenii au cumpărat locuințe de 14 milioane de euro prin Prima Casă

Solicitările de garantare a creditelor la FNGCIMM au crescut cu 30% față de 2014. La nivel național, au fost cumpărate locuințe de 126 de milioane de euro.

Peste 350 de olteni au apelat în primele trei luni din 2015 la programul Prima Casă pentru achiziția unei locuințe, valoarea totală a finanțărilor ridicându-se la 61,7 milioane de lei (14 milioane de euro). Potrivit informațiilor furnizate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) – Fondul Local de Garantare Craiova, 60% dintre solicitanți au vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, iar peste 50% din locuințele cumpărate sunt compuse din două camere. Fondul a acordat cele mai multe garanții pentru solicitanți din Dolj (177), pe locurile următoare situându-se județele Vâlcea (61), Olt (54), Gorj (32) și Mehedinți (30). FNGCIMM spune că la nivel național solicitările de garantare au crescut cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În 2015, au fost acordate aproape 6.800 de garanții, cu o valoare de 555 de milioane de lei (126 de milioane de euro), care au susținut credite de 1,1 miliarde de lei (253 de milioane de euro). Ritmul mediu este de 220 de solicitări pe zi, față de doar 120 de solicitări pe zi, cât se înregistra în aceeași perioadă a anului trecut. De la începutul programului (2009), FNGCIMM a acordat aproape 139.000 de garanții, în valoare de circa 11,6 miliarde de lei, pentru credite de aproximativ 23 de miliarde de lei (5,22 miliarde de euro). 19 instituții bancare sunt implicate în program și acordă finanțări pentru Prima Casă. Din cauza numărului mare de solicitări, FNGCIMM cere potențialilor clienți să nu încheie antecontracte de vânzare-cumpărare pe un termen de minimum 30 de zile. De asemenea, fondul cere atenție sporită la completarea dosarelor.
„O verificare suplimentară a conţinutului dosarelor transmise spre aprobare, contribuie la evitarea reluării procedurii de analiză în cadrul fondului, așa cum se procedează în cazul unei documentații incomplete sau incorect întocmite.
În această situație se află circa 30% din dosarele primite de către FNGCIMM, ceea ce obligă personalul fondului să revină în medie de trei ori pe aceleași solicitare, acţiune ce are efect direct asupra operativității și dinamicii procesului de acordare a garanţiilor“, se arată într-un comunicat trimis presei. garanția oferită de FNGCIMM este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane de euro/beneficiar și se emite la solicitarea instituțiilor finanțatoare partenere, pentru finanțări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanțator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS