4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova, capitala României

Craiova, capitala României

Premierii României, Bulgariei și Serbiei s-au întâlnit vineri, la Craiova, pentru a discuta despre proiectele comune importante pentru cele trei țări. Primii-miniștri au avut întâlniri la Muzeul de Artă și au susținut, la sediul Primăriei Craiova, o conferință de presă în care au vorbit despre construirea unor relații puternice între cele trei țări. Aceștia au semnat un tratat trilateral pentru consolidarea parteneriatelor în diferite domenii. Premierul Victor Ponta a vorbit și despre mai multe proiecte de interes pentru Oltenia, precum autostrada Craiova-Pitești, compania Ford, dar și despre centrala de la Kozlodui.

Craiova a găzduit, vineri, o întâlnire trilaterală între prim-ministrul României, Victor Ponta, al Bulgariei, Boyko Borisov, și al Serbiei, Aleksandar Vučić. Aceștia s-au întâlnit, în prima parte a zilei la Muzeul de Artă din Craiova, pentru a discuta mai multe chestiuni importante pentru cele trei țări, iar ulterior au susținut o conferință de presă la sediul Primăriei Craiova.
Alături de cei trei premieri a fost și primarul Băniei, Lia Olguța Vasilescu. „Ați fost astăzi (vineri – n.r.) oaspeții Palatului «Jean Mihail», care a adăpostit unul dintre cele mai importante momente din ultimul secol, relațiile româno-bulgaro-sârbe, dacă ne gândim numai la tratatul semnat în 1940 la Craiova, între Bulgaria și România, sau la tratatul semnat în 1944 între Serbia și Bulgaria. Astăzi se consemnează o nouă filă de istorie: semnarea tratatului trilateral între România, Bulgaria și Serbia, tot la Craiova, și sperăm din tot sufletul ca autostrada Craiova-Calafat-Vidin-Zajecar-Paracin, gândită de premierul Victor Ponta, să se concretizeze, pentru că este așteptată de toți românii din sudul României care ar avea acces direct către Sofia și Belgrad. Vreau să vă asigur, domnilor prim-miniștri din Bulgaria și Serbia, de toată gratitudinea orașului Craiova și să vă cer sprijinul pentru stabilirea parteneriatului cu orașele Vidin și Zajecar în vederea unui schimb cultural și turistic“, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, adăugând că își dorește ca orașele Vidin și Zajecar să sprijine proiectul Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021.

Ponta vrea Grupul de la Craiova

Primul-ministru al României, Victor Ponta, a vorbit, în cadrul conferinței de presă, despre subiectele aduse în discuțiile cu cei doi prim-miniștri ai Bulgariei și Serbiei. „Ne leagă Dunărea și strategia Dunării, care poate atrage investiții și proiecte importante, dar trebuie să avem proiecte comune în ceea ce privește transportul, infrastructura rutieră, autostrăzi, drumuri, poduri care să lege cele trei țări și, mai ales, infrastructura energetică. Spuneam, în întâlnirea cu cei doi prim-miniștri, că în ziua de azi energia este de fapt cea mai eficientă armă și cel mai important mijloc de dezvoltare. Împreună, Bulgaria, Serbia și România trebuie să accelereze proiectele de infrastructură energetică, care să ne permită să fim conectați, să avem acces la piața europeană și mondială și să oferim economiei din cele trei țări energie sigură și la prețuri competitive“, a declarat Victor Ponta. Acesta a vorbit și despre importanța relațiilor dintre cele trei țări.
„Bulgaria, România și Serbia trebuie să fie mai coordonate și mai unite decât până acum în toate demersurile pe care le facem pe plan european. Povesteam că avem un exemplu de succes al altor țări vecine din Europa – Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria -, care, reunite în Grupul de la Vișegrad au fost foarte eficiente și sunt în continuare foarte eficiente în promovarea intereselor și proiectelor lor regionale. În egală măsură mi-aș dori ca azi (vineri – n.r.), la Craiova, să punem bazele unei colaborări accentuate între Bulgaria, Serbia și România. Dacă vreți, în timp, să fie Grupul de la Craiova, unul de trei țări care se sfătuiesc, care au poziții comune, care au proiecte comune și care se sprijină. Așa cum spunea în discuția anterioară domnul Borisov, este un grup care nu e împotriva nimănui. Nu ne aliem împotriva a ceva, ci doar vrem să ne promovăm interesele comune ale celor trei țări“, a încheiat Victor Ponta.
Și ceilalți doi prim-miniștri au fost în asentimentul lui Ponta. Boyko Borisov, premierul Bulgariei, a explicat, vorbind despre infrastructură, că își dorește o autostradă din București spre Sofia și spre Belgrad.
„Dorința mea este să văd o autostradă din București spre Sofia și spre Belgrad. În 2016 sper să terminăm autostrada spre Belgrad, iar acum lucrăm foarte activ pe autostrada Hemus, de asemenea și pe noua autostradă Ruse spre București. Dincolo, avem autostrada Struma care merge spre Sofia și pleacă spre Vidin-Calafat, spre podul Dunării, iar acea legătură ne dă posibilitatea să ajungem la portul din Solun, de acolo și pe la Bosfor. Îi mulțumesc premierului sârb pentru că lucrează foarte activ în acea direcție“, a declarat prim-ministrul bulgar.

„Aceste trei țări vor aduce multe avantaje“

Aleksandar Vučić, premierul sârb, consideră că cele trei țări formează un teritoriu strategic pentru Răsăritul Europei, care va aduce multe avantaje.
„Noi până în 2016 vom încheia drumul din Belgrad spre granița cu Bulgaria. Cred că putem face foarte multe împreună în proiectele de infrastructură. Am vorbit despre strategia Dunării, despre acțiunile comune pentru transportul pe Dunăre și putem să concretizăm această dorință. Cred că și în ceea ce privește domeniul politic, social, economic, dar și în alte sensuri, vom merge pe drumul de integrare europeană și vom obține foarte multe lucruri“, a explicat Vučić.
La finalul conferinței de presă, cei trei premieri au primit din partea primarului Lia Olguța Vasilescu câte o operă de artă realizată de artistul plastic Lucian Irimescu printr-o metodă specială de decolorare a metalului.

Documente semnate în domeniile turismului și al prevenirii evaziunii fiscale

După conferința de presă de la Primăria Craiova, la Muzeul de Artă a avut loc ședința comună a guvernelor României și Bulgariei, urmată de o ceremonie de semnare de documente, cinci la număr. Acestea sunt: „Protocol între Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria privind cooperarea în domeniul radiocomunicaţiilor“, „Declaraţia Comună privind intensificarea cooperării regionale în domeniul energiei“, „Convenţia între România şi Republica Bulgaria pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit“, „Plan de Cooperare între Ministerul Sănătăţii din România, Ministerul Afacerilor Interne din România reprezentat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii din Republica Bulgaria privind cooperarea în domeniul politicii farmaceutice şi situaţiilor medicale de urgenţă“ și „Protocol de Intenţie între Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului din România şi Ministerul Turismului din Republica Bulgaria în domeniul turismului“.

Declarații Victor Ponta despre:

Poduri România-Bulgaria
„Am discutat că susținem împreună proiectele de poduri ca să nu mai pățim ca în alte dăți, când unul vrea într-un loc, unul în partea cealaltă. Domnul Dragnea și omoloaga sa din guvernul bulgar vor merge la Bruxelles, ca să spună foarte clar în aprobarea programelor operaționale regionale exact când, unde și în cât timp se vor face aceste poduri“.

Drumul Craiova – Calafat și pod
„Sincer, nu mă așteptam, pentru că despre podul de la Calafat îmi povestea domnul Isărescu atunci când era prim-ministru, în 2000, că a semnat proiectul. Vă dați seama că nu am crezut că o să-l inaugurez eu ca prim-ministru și că o să aibă și acest succes. Dar era normal, pe de altă parte. Acum, sunt oarecum mulțumit de cum se lucrează pe prima bucată a drumului dintre Craiova și Calafat. Sunt nemulțumit de a doua bucată, dar, decât să ne apucăm acum să reziliem… Pierdem mai mult timp. O să punem în continuare presiune pe constructor să își facă treaba, banii îi iau, și pe măsură ce și drumul drumul din partea noastră, și din partea bulgară se îmbunătățește, sunt convins că o să depășim cu mult cifra de un milion. Nu știam acest reper, dar nu pot decât să mă bucur că există încă o cale de transport. E bună, dar nu e suficientă“.

Ford și autostrada Craiova – Pitești
„Ford nu a avut o săptămână de șomaj tehnic pe problema “când vom face noi autostrada?”, ci au avut pe faptul că, știți foarte bine, piața auto din Europa are niște momente mai dificile. Eu sunt convins, însă, că piața auto din Craiova este competitivă, sunt convins că vor face în continuare investiții, suntem în discuții cu cei de la Ford și sunt, de asemenea, convins că, cu și fără Ford, tot trebuie să facem autostrada Pitești-Craiova. E bine, însă, ca și pentru ei acesta să fie un argument în plus să își dezvolte investiția. Dar să nu legăm lucrurile între ele doar ca să vorbim, că doar nu acum au stat o săptămână că nu facem noi pentru un an autostrada. Eu vreau să rămână Ford. Eu voiam să spun că oricum ne trebuie autostrada. Nu ne trebuie doar pentru Ford. În Craiova nu e doar Ford, în Craiova sunt multe alte companii. De aceea am și pus în Masterplanul de Transport Pitești-Craiova, pentru că ne trebuie aceasta autostradă și, mai departe, spre podul de la Calafat-Vidin. Noi nu o facem pentru Ford, o facem pentru regiune și, evident, investiția de la Ford nu face decât să aducă în plus dezvoltării orașului și regiunii“.

Masterplanul General de Transport
„Lucrurile stau în felul următor. Le explic la Craiova ca să înțeleagă și un om mai confuz de la Iași, care o dată pe lună se trezește vorbind și trebuie să îi explic. Masterplanul de Transport pentru România a fost întocmit, finalizat de către cea mai mare companie din lume, AECOM, a fost trimis deja la Bruxelles, este în fază finală de aprobare. După ce se aprobă, nu-l mai putem schimba. Acolo se trece ce finanțăm din bani europeni, din bani naționali și ce finanțăm din parteneriat public privat. Axele principale evident că sunt Sibiu-Pitești, Târgu Mureș-Iași și soluția pentru Brașov-Ploiești. Însă, toate celelalte autostrăzi, drumuri expres, drumuri pe care le facem, le avem în masterplan. Nu o să le mai schimbăm și nici nu ne mai acceptă cineva să le mai schimbăm. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu am reușit, în 25 de ani, să ne dezvoltăm, pentru că de fiecare dată schimbam ceva. Acum, cu acest masterplan, cu orice guvern vine, al meu, al cuiva care nu are nume, nu îl mai schimbă și toată lumea lucrează așa cum avem pe masterplanul aprobat de comisie“.

Centrale de la Kozlodui
„Poziția noastră este întotdeauna aceeași, având și noi o centrală nucleară la Cernavodă, și anume că fiind vorba despre facilități energetice cu totul și cu totul speciale și cu riscuri speciale, toată lumea trebuie să respecte cele mai înalte standarde europene de prevenire a riscurilor și de protecție a mediului. Atâta timp când suntem în UE, toți trebuie să facem asta“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS