Zeci de fermieri din judeţul Gorj riscă să îşi piardă subvenţiile agricole pentru că şi-au incendiat terenurile. În baza unui protocol încheiat între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Garda Naţională de Mediu (GNM) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind constatarea şi controlul suprafeţelor incendiate, în perioada 20.03 – 20.04.2015 au fost înregistrate opt informări primite de la ISU Gorj aferente a 11 localităţi cu terenuri agricole afectate de incendii. Este vorba de Motru, Aninoasa, Scoarţa, Turceni, Cătune, Albeni, Bumbeşti Jiu, Hurezani, Novaci, Plopşoru şi Căpreni, pentru o suprafaţă totală de 148,3 hectare. Din această suprafață, aproximativ 20 de hectare sunt neagricole. Numărul fermierilor cu parcele aflate în zonele afectate de incendii este de 30. Ecocondiţionalitatea este un mecanism de legătură între acordarea plăţilor de sprijin din cadrul Pilonului I şi a anumitor plăţi din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală (Pilonul al II-lea) şi respectarea de către agricultori a unor norme obligatorii în domeniul mediului, al sănătăţii şi al bunăstării animalelor pe întregul teren al fermei pentru care se solicită plata.
Cerinţe obligatorii
Potrivit conducerii APIA Gorj, cerinţa obligatorie pentru beneficiarii plăţilor este să nu incendieze miriştile.
„Statele membre se asigură că toate terenurile agricole, în special cele care nu mai sunt exploatate în scopul producţiei, sunt menţinute în bune condiţii agricole şi de mediu. Potrivit GAEC 6.2., este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Agricultorul care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) şi/sau pajişti permanente nu trebuie să ardă miriştile sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare etc.). De asemenea, vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente nu trebuie arsă întrucât se distruge materia organică şi se poluează atmosfera“, potrivit APIA Gorj.
Se prezintă în zece zile la APIA
În cazul în care fermierul constată că o parcelă ocupată cu pajişti permanente sau o parte din aceasta a fost arsă, focul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi penalizat, el trebuie să se prezinte la APIA, în decurs de zece zile lucrătoare de la producerea evenimentului.
„Va aduce o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţia locală sau la inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă privind producerea acestui fapt. Fermierul care utilizează teren arabil, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor: paie de cereale păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare etc. Neconformitatea cu GAEC 6.2. se stabileşte la controlul pe teren, unde se constată dacă miriştea sau resturile vegetale au fost sau nu arse. În cazul în care arderea a fost provocată de cauze necunoscute, iar agricultorul prezintă la APIA copia sesizării înregistrate la poliţie sau la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind acest fapt – GAEC 6.2. este respectat. Documentele doveditoare trebuie emise de către autoritățile competente la o dată anterioară efectuării controlului… În situaţia în care beneficiarii mai sus-menţionaţi nu respectă reglementările, acestora li se poate aplica o sancţiune administrativă prin reducerea plăţilor sau excluderea de la întreaga sumă a plăţilor acordate sau care urmează să fie acordate beneficiarilor“, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj.