Maria Mitea (foto) are 18 ani. Este diagnosticată cu scolioză toraco-lombară progresivă, artrogripoză congenitală, malformaţie osoasă complexă. Fără o intervenţie chirurgicală de urgenţă pentru rezolvarea scoliozei toraco-lombare, medicii au atenţionat-o că riscă să rămână paralizată, iar din cauza compresiei plămânilor şi inimii există riscul insuficienţei respiratorii care îi poate pune viaţa în pericol.
Povestea Mariei aţi aflat-o pentru prima dată în luna august 2014 – „Viaţa unei adolescente depinde de 30.000 de euro“. Anul trecut, Maria Mitea a fost selectată, alături de alţi 19 bolnavi din ţară, să fie consultată gratuit de o echipă de medici specialişti din Turcia.
„Din nefericire, ni s-a spus că această clinică nu lucrează cu Casa de Asigurări de Sănătate din România. Pentru intervenţia Mariei aveam nevoie de 30.000 de euro. Medicii ne garantaseră că există şanse mari de reuşită. Am aflat apoi de la alţi părinţi ai căror copii suferă de aceeaşi problemă medicală că şi-au dus copiii la clinici din Germania, iar rezultatele sunt uimitoare. Am ajuns astfel cu Maria la Schön Klinik din Germania. Copilul meu a fost consultat, le-am trimis medicilor rezultatele investigaţiilor RMN şi CT efectuate în ţară, apoi am primit vestea că Maria a fost acceptată pentru operaţie“, a povestit Melania Mitea, mama Mariei.
Pe 10 mai, Maria împreună cu mama ei trebuie să ajungă în Germania, în Neustadt, la Schön Klinik, iar pe 12 mai este programată intervenţia chirurgicală. Clinica germană se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate şi astfel intervenţia chirurgicală este gratuită.
„Singurii bani de care am nevoie sunt pentru deplasare şi pentru acoperirea costurilor mele, ca însoţitor al copilului, aproximativ 50 de euro pe zi. Avem nevoie de aproximativ 2.000 de euro. Medicii mi-au spus că intervenţia poate fi făcută în două etape, iar spitalizarea postoperatorie este de cel puţin patru săptămâni“, a adăugat Melania Mitea.
Mama Mariei a făcut tot ce este omeneşte posibil pentru a-şi ţine copilul în viaţă. A renunţat la tot, este asistent personal al copilei. O însoţeşte la cursuri, o ajută să se hrănească deoarece nu-şi controlează foarte bine mişcările mâinilor, o poartă în braţe atunci când oboseşte, îi este alături zi şi noapte și a învăţat să o calmeze atunci când este agitată, îi face masaj când are dureri.
Cum puteţi ajuta
Cititorii Gazetei de Sud care doresc să ofere sprijin financiar pentru acoperirea costurilor privind deplasarea în Germania şi spitalizarea mamei o pot face donând în contul deschis pe numele Melania Mitea, la Unicredit Ţiriac Bank:
cont lei: RO29BACX0000000442782000 și
cont euro: RO02BACX0000000442782001.