Prefectul județului Dolj, Sorin Răducan, va emite un ordin pentru constituirea unei comisii care să intervină în cazurile de dezmembrări de autovehicule și alte activități desfășurate pe strada Râului din Craiova, cât și în cazul unei proprietăți aflate pe strada Brestei, care provoacă inundații în zonă. Acest lucru i-a fost cerut de către primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de ieri.
Articolul din GdS privind dezmembrările efectuate pe strada Râului de către diferite persoane, dar și sesizările făcute de cetățeni la întâlnirea „Fii vocea cartierului tău!“ din 1 Mai privind arderea de cabluri și cauciucuri nu au rămas fără ecou. După ce, la întâlnirea de săptămâna trecută din cartierul 1 Mai, primarul Lia Olguța Vasilescu le-a promis oamenilor că va solicita constituirea unei celule de criză din partea prefectului în ceea ce privește aceste activități, ieri, la ședința Colegiului Prefectural, edilul-șef a cerut să ia cuvântul la începutul întâlnirii. „Noi am început un amplu proces de modernizare a străzii Râului, dar ajungem în situația de blocaj cu constructorul. De foarte multe ori, acesta nu mai poate să avanseze cu asfaltarea pentru că sunt diverși cetățeni care, pe domeniul public, vin și dezasamblează tot felul de mașini și ne împiedică să ne facem treaba. Mai mult, în curțile private, aceștia dau foc la cauciucuri ca să poată să scoată fierul și tot cartierul respectiv are o mare problemă cu poluarea. Credem că ar trebui ca mai multe instituții să facă un control în același timp: Jandarmerie, Poliție, Garda de Mediu, precum și alte instituții care sunt abilitate să rezolve această situație. Nu mai știm cum să o descurcăm și de fiecare dată avem probleme cu cetățenii de bună credință din zona respectivă. Nu mai vorbesc de munții de gunoaie care se aruncă pe unde se aruncă. Rugămintea ar fi să instituiți o comisie din șefii tuturor instituțiilor abilitate, să intervină în aceste situații, și să veniți cu o soluție legală ca să putem să descurcăm această problemă“, a spus primarul Vasilescu.
O problemă de rezolvat și în Brestei
Totodată, primarul a mai solicitat prefectului ajutorul și într-o altă problemă. Este vorba despre o gospodărie din cartierul Brestei care inundă gospodăriile din jurul său la fiecare ploaie și unde primăria nu poate interveni. „Noi introducem, în zona Brestei, canalizare pluvială, menajeră, apă potabilă și așa mai departe, facem toate demersurile, dar nu putem debloca situația dacă nu se intră pe câteva proprietăți private. Mai precis, în curțile unor oameni existau niște canale de scurgere în caz de inundație. Unii dintre ei, fără autorizație de construcție, au astupat aceste canale. Alții au respectat ceea ce le transmisesem noi de la primărie și au păstrat canalele. S-a ajuns la situația în care toate aceste locuințe sunt inundate. Mai există acolo o proprietate din care apa izvorăște permanent. În momentul în care plouă, indiferent ce am face noi și de câte ori am veni cu Compania de Apă, nu putem să facem față dacă acolo nu se întâmplă o captare pe proprietatea privată. Pe mine mă depășește ca putere acest subiect, dar cred că dumneavoastră puteți să îl rezolvați, alături de celelalte instituții abilitate“, a precizat primarul.
Prefectul județului Dolj, Sorin Răducan, a spus, la finalul ședinței Colegiului Prefectural, că va face demersurile necesare pentru organizarea unei comisii care să se ocupe de situațiile semnalate. „Voi propune colegilor mei să instituim o comisie formată din structurile Ministerului Afacerilor Interne și din cei de la Mediu și vom face de așa manieră încât legea să fie respectată întru totul în acea zonă. Voi emite un ordin al prefectului pentru constituirea unei comisii care să analizeze situațiile semnalate de doamna primar Lia Olguța Vasilescu în cartierul Brestei și pe strada Râului. O să apelez la specialiști din cadrul autorităților care au competență pe această zonă“, a precizat Răducan.