Centrul Istoric din Craiova, care va fi predat de constructor către primărie peste o săptămână, va avea propriul regulament de funcționare. Cele mai importante aspecte sunt legate de accesul autovehiculelor în zonă, de programul de aprovizionare și funcționare a societăților, dar și de amenzile de care sunt pasibili cei care nu respectă aceste reglementări. Regulamentul va fi supus dezbaterii publice, pentru ca persoanele interesate să facă amendamentele necesare.
Centrul Istoric, pe care constructorul Recon îl va preda pe 15 mai Primăriei Craiova, va avea un regulament de funcționare. Acesta a fost gândit de către municipalitate în colaborare cu furnizorii de utilități, cu Salubritatea, dar și cu cei care s-au ocupat de realizarea Planului Urbanistic Zonal pentru acest perimetru.
Acces permanent pentru locatari, temporar pentru societăți
Devenind o zonă pietonală, o problemă de interes maxim o reprezintă accesul auto în acest spațiu, care va fi permis prin șase puncte: două pe strada C. Nicolaescu-Plopșor și celelalte pe străzile Panait Moșoiu, Olteț, Traian Demetrescu și Theodor Aman. Accesul va fi permis locatarilor în orice moment al zilei. „Accesul locatarilor este gândit să fie permanent, pe bază de dispozitive electronice de acționare a bolarzilor. Ei vor obține aceste dispozitive de la Direcția de Servicii Publice, în baza actului de identitate și a certificatului de înmatriculare al mașinii. Vor fi date pe persoană, pe autoturism“, a explicat viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Pentru societățile comerciale, accesul va fi permis doar într-un interval de câteva ore, dimineața, programul fiind valabil, spre exemplu, și pentru Salubritate. „La cealaltă categorie, accesul va fi stabilit între 4.00 și 8.30, pe bază de autorizație, ridicată de societate pentru autovehiculul respectiv. În cazul în care se schimbă autovehiculul sau societatea are mai multe, va trebui ca autorizația să fie luată pentru fiecare mașină în parte. Am dorit neapărat acest lucru pentru că principala noastră grijă este ca mașinile care intră în zonă să corespundă cerințelor Centrului Istoric, adică să nu depășească greutatea de 3,5 tone și să aibă o stare tehnică foarte bună pentru a nu strica pavimentul cu scurgeri de ulei sau alte lucruri care pot apărea la motorul respectiv. Tot în acest interval de timp vor putea intra și utilitățile, vorbim despre Salubritate, dar și despre societățile care au de făcut intervenții la spațiile frigorifice, la aparatele de aer condiționat“, a subliniat Genoiu.
Singurele mașini care vor putea intra în zonă fără autorizație sunt, desigur, cele care intervin în situații de urgență. „Vorbim despre mașinile pompierilor, ale poliției sau despre ambulanțe. În zona Centrului Istoric vor exista agenți ai Poliției Locale care vor fi dotați cu telecomenzi pentru toate cele șase puncte de intrare și care vor putea să deblocheze în orice moment accesul“, a precizat viceprimarul. Totodată, și bicicliștii vor putea circula în zonă, momentan liber, fiindcă, pe viitor, municipalitatea se gândește la o sistematizare a circulației și pentru ei, în anumite zone ale Centrului Istoric. Pentru motociclete sau scutere se vor aplica aceleași reguli ca la autovehicule, iar vehiculele trase sau împinse cu mâna au acces nelimitat în zonă.
Amenzi între 1.000 și 2.500 de lei pentru neconformare
Cei care nu vor respecta regulamentul sunt pasibili de amenzi destul de mari. Vorbim despre sancțiuni cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei pentru cei care intră în zonă cu autoturisme de peste 3,5 tone, pentru cei care intră fără autorizație, dar și pentru cei care distrug și/sau multiplică telecomenzile prin care se activează bolarzii. Totodată, amenzi între 2.000 și 2.500 de lei ar urma să primească cei care distrug elementele de pavaj și cele ornamentale, cum ar fi coșurile de gunoi, stâlpii de iluminat, infochioșcurile sau băncuțele.
În ceea ce privește programul de funcționare, acesta este propus să se încadreze între orele 8.30 și 24.00. Pe timp de vară, programul teraselor se poate prelungi până la ora 4.00.
„Acest lucru se poate face dacă doritorii depun o cerere prin care să explice de ce se dorește acest lucru, iar principala condiție va fi să se mențină un nivel de zgomot scăzut, care să nu depășească ceea ce se impune prin lege“, a explicat viceprimarul Genoiu.
Regulamentul de funcționare al Centrului Istoric va putea fi găsit pe site-ul Primăriei Craiova, unde va sta timp de 30 de zile pentru consultare. Ulterior, va fi organizată și o dezbatere publică adresată tuturor persoanelor interesate.
Curțile interioare și spațiile de pe domeniul public, gata până pe 15 mai
Zonele neamenajate până acum din Centrul Istoric au, conform city-managerului Radu Preda, un termen de finalizare de zece zile. „Zona din spatele blocului Femina este ultima rămășiță din Centrul Istoric neatacată de noi. Acum facem o evaluare pentru a vedea ce este domeniul public în zona respectivă, pentru că avem și retrocedări acolo. O bună parte din parcarea actuală este proprietate privată, este intabulată la cadastru, deci nu putem să derulăm acolo investiții. Probabil că vom intra săptămâna aceasta pe zona care aparține domeniului public, inclusiv pe partea de acces către blocuri, distrusă în mare parte, și pe partea de locuri de parcare, care se poate amenaja. Avem ordin de la primarul Craiovei ca până la 15 mai, adică în vreo zece zile, să cam terminăm zonele adiacente. Mai este o zonă din spatele străzii Olteț pe care vom interveni cu constructorul care are un acord-cadru cu primăria, Delta ACM, dar și cu RAADPFL pe zona de spații verzi“, a precizat Radu Preda.