-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO are în funcţiune şase grupuri energetice

CEO are în funcţiune şase grupuri energetice

Aurel Medinţu, şeful Diviziei Energetice din cadrul CEO
Aurel Medinţu, şeful Diviziei Energetice din cadrul CEO

Complexul Energetic Oltenia funcţionează cu jumătate din grupurile energetice. În ciuda perioadei mai grele în care sunt favorizaţi de vreme producătorii de energie regenerabilă şi energia produsă de hidrocentrale, compania olteană producătoare de electricitate reuşeşte să livreze în Sistemul Energetic Naţional o medie de 1.400 – 1.500 MWh, cu puţin sub ceea ce se vindea în urmă cu două-trei luni. Astfel, se reuşeşte menţinerea în funcţiune a jumătate din capacităţile de producţie ale Complexului Energetic Oltenia. Este vorba de două blocuri energetice aflate în funcţiune la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari, precum şi alte două grupuri energetice care produc la Sucursala Electrocentrale de la Turceni. Aurel Medinţu, directorul Diviziei Energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a declarat că mai sunt în funcţiune câte un grup la Sucursala Electrocentrale de la Işalniţa, respectiv la Sucursala Electrocentrale Craiova II.

S-a consumat mult cărbune din depozite

Potrivit lui Aurel Medinţu, perioada în care minerii şi energeticienii s-au aflat în vacanţa de Paşte a făcut ca o mare parte din cărbunele din depozite să fie consumat. Astfel, sunt realizate premisele asigurării activităţii de extracţie la nivelul majorităţii carierelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Excepţie face Unitatea Minieră de Cariere de la Husnicioara, judeţul Mehedinţi, care livrează în totalitate cărbune către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu-Severin. În prezent, în depozitele de cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia se află aproximativ 800.000 de tone de cărbune.
„Stocurile de cărbune sunt de aproximativ 300.000 de tone la nivelul sucursalelor electrocentrale. De asemenea, mai există aproximativ o jumătate de milion de tone la nivelul depozitelor din cadrul Diviziei Miniere. Nu este aşa de mult, aşa că ar putea fi activitate la nivelul carierelor. Deocamdată, problema şomajului tehnic pentru partea de minerit se pune doar în ceea ce priveşte Cariera Husnicioara. Acolo depinde de plăţile pe care le face Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, principalul beneficiar. Dacă nu vor veni ceva fonduri, atunci se va pune problema şomajului tehnic pentru minerii din Mehedinţi. În rest, nu ştiu să fie vreo decizie concretă, momentan. Vom vedea de la caz la caz cum se va pune problema şomajului tehnic“, a spus Aurel Medinţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS