Vicepremierul Liviu Dragnea a venit ieri la Craiova pentru a vizita trei obiective de interes pentru municipiu. Acesta a făcut o prerecepție a lucrărilor de revitalizare a Centrului Istoric, a vizitat șantierele de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a făcut și un popas pe stadionul „Ion Oblemenco“, aflat în curs de demolare. Acesta a spus că va reveni mâine la Craiova pentru a semna contractul de execuție pentru stadionul căruia, potrivit vicepremierului, i-au fost alocate 50 de milioane de lei în acest an.
Vicepremierul și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Liviu Dragnea, s-a aflat ieri la Craiova, împreună cu primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, prefectul de Dolj, Sorin Răducan, și directorul Recon SA, Marian Petcu, reprezentantul societății care a realizat reabilitarea Centrului Istoric, pentru a realiza o prerecepție a lucrărilor de revitalizare a acestui obiectiv. Dragnea a vorbit despre importanța Craiovei și a lăudat proprietarii de case din zonă, care și-au reabilitat pe cheltuiala proprie fațadele. „Dacă mai țineți minte, am semnat amândoi contractul finanțat din bani europeni, 11 milioane de euro, eu și Olguța Vasilescu, în 2013. Așa am auzit și cred că așa este: s-ar putea să fie unul dintre cele mai frumoase locuri de acest gen din România. Am venit cu drag aici pentru că eu susțin foarte mult Craiova. Am această ambiție, să facem din Craiova capitala Sudului, un oraș care să rivalizeze cu cele mai mari orașe din România.(…) Am această ambiție, fiind din sud, ca și noi să avem un oraș cu care să ne mândrim, unul care să fie polul nostru de putere și dezvoltare, un oraș care să fie centru cultural și chiar capitală culturală. Vreau să apreciez în mod deosebit proprietarii imobilelor care au acceptat să-și renoveze fațadele și să contribuie prin eforturi proprii la înfrumusețarea acestei zone“, a remarcat Dragnea la prerecepție. Predarea oficială a Centrului Istoric către Primăria Craiova are loc astăzi.
Mâine se semnează contractul de execuție pentru noul stadion
Dragnea a anunțat că mâine se va afla din nou la Craiova, de data aceasta pentru semnarea contractului de execuție a noului stadion din Bănie. „Vestea bună după o perioadă inadmisibil de lungă este că a fost declarat câștigător consorțiul de firme care a participat la licitație. Cred că asta s-a întâmplat ieri (miercuri – n.r.). Teoretic, acum ar trebui să mai stăm zece zile pentru contestații. Presupunerea mea este că cel care a câștigat, fiind singurul care a participat, nu se va autocontesta. Sper ca astăzi, conducerea de la Compania Națională de Investiții să încheie un document cu acest grup de companii în care să se angajeze că nu se va autocontesta, în așa fel încât sâmbătă să pot veni cu primul ministru la Craiova și să semneze contractul în fața noastră și a dumneavoastră. De asemenea, săptămâna viitoare, Consiliul Local Craiova trebuie să adopte o hotărâre care să actualizeze hotărârea inițială referitoare la contribuția de 10% pentru stadion. Se aprobase o contribuție de 5,5 milioane de euro, pentru că atât era prețul din proiectare. Prețul de la licitație este mai mic, deci trebuie să adopte o hotărâre ca să pună mai puțini bani“, a mai anunțat vicepremierul Dragnea.
Dragnea: „Suma pe POR este cu 78% mai mare“
După vizita în Centrul Istoric, Liviu Dragnea a mers și la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, unde sunt în desfășurare două șantiere: unul la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară și altul la extinderea Unității de Primiri Urgențe. Acesta a purtat discuții cu managerul SCJU Craiova despre condițiile din spital, dar și despre investițiile de aici, realizate, în mare, de CJ Dolj.
Vorbind cu președintele CJ Dolj despre accesarea de fonduri europene pe viitoarele programe, Dragnea a anunțat că suma pentru Programul Operațional Regional (POR) s-a mărit considerabil. Acesta a mai amintit despre Programul Național de Cadastru, dar și despre dezvoltarea orașelor mici. „Pe viitorul POR sunt câteva noutăți importante. Prima este că suma este cu 78% mai mare, deci discutăm de 8,3 miliarde de euro pentru următorul program. Altă noutate o presupune faptul că noi am pus sume importante, peste trei miliarde de euro, pentru regenerarea urbană. Noi avem o problemă în România, în special cu orașele mici. Ele nu au fost finanțate nici pe programe europene, nici pe programe românești, iar acolo trăiesc milioane de români. Fiecare oraș va avea o sumă aproximativă dedicată, sumă care va fi alocată pentru străzi, spații verzi, mobilitate urbană, pentru reducerea emisiilor de carbon. Convingerea mea este că la finalul noului POR, în 2020, orașele din România vor fi mult mai frumoase, mai curate, și cu o circulație mai fluentă. Altă noutate o prezintă programul național de cadastru. Este unul destul de complicat, de complex. Are o valoare de 1,3 miliarde de euro și se vor face toate operațiunile și documentele necesare pentru intabulare pentru fiecare proprietar de imobil, indiferent că este persoană fizică, juridică sau instituție publică, toate aceste operațiuni se fac gratuit. Vorbim despre peste 40 de milioane de imobile și ne referim la terenuri sau clădiri. Hârtiile pe care le au oamenii se vor transforma în valori, va crește piața imobiliară, iar oamenii vor avea lucrurile limpezi“, a explicat Liviu Dragnea. Acesta a mai anunțat că pentru anveloparea de blocuri există prevăzută o sumă de peste 900 de milioane de euro, dar și că pe noul POR vor putea fi reabilitate termic și clădirile publice.
Vizita la Craiova a vicepremierului Liviu Dragnea s-a încheiat pe Stadionul „Oblemenco“, ale cărui lucrări de demolare au început luni. Acestea sunt preconizate să dureze două luni, timp în care va fi realizată proiectarea pentru noul stadion care urmează să fie ridicat.
Trei locuri pregătite pentru spitalul regional
Întrebat de Liviu Dragnea dacă Consiliul Județean Dolj s-a gândit la un teren pentru viitorul spital regional, președintele Ion Prioteasa a spus că sunt avute în vedere trei terenuri pentru această nouă instituție spitalicească. „I-am cerut domnului ministru să ne spună cât de mare este spitalul, de cât teren are nevoie și câteva detalii. Mi-a spus că este într-o fază de studiu de fezabilitate, dar noi ne-am pregătit. Am oprit pe terenurile din jurul Aeroportului Craiova o suprafață de peste zece hectare de teren. Gândindu-ne că este un spital de traumă și traumă majoră, va trebui să fie cumva și lângă aeroport. Mai avem încă un teren de șapte hectare la intrarea în Craiova, zona dinspre Pielești, ne-am gândit să fie și în apropierea unei gări, gara de la Pielești. O să mai fie un teren cu care venim la schimb cu jandarmii. Le vom da un teren de la noi, din Parcul Industrial, și ne vor da un teren de circa opt hectare lângă Fabrica de Avioane. Suntem pregătiți cu câteva zone, dar va trebui să fim pregătiți și cu utilitățile, și cu accesul“, a explicat Prioteasa.