Comuna Vişina din județul Olt, situată în Câmpia Română, la 28 de kilometri de oraşul Caracal, este locul în care se află una dintre puținele ferme de îngrășare a porcilor. Oamenii locului se mândresc și cu legumele pe care le cultivă în solarii, dar și cu brânza de capră pe care o prepară în propriile gospodării.
Am ajuns în comuna Vișina din județul Olt într-o dimineață de luni. Era forfotă mare în centrul comunei, pentru că în fiecare zi de început de săptămână aici are loc un târg. La mare căutare în ziua trecerii noastre pe aceste meleaguri oltenești erau răsadurile de legume. Pe marginea drumului, în lădițe sau pur și simplu așezate pe cutii de carton, firele de răsad așteptau să fie cumpărate. Comercianții veniți din comunele învecinate afișau în zi de târg prețuri pentru toate buzunarele. Răsadul de ardei capia putea fi achiziționat la prețul de 20 de bani, la fel și cel de varză. Cel de ardei iute se vindea cu 10 bani. Răsadurile de roșii, țelină și ardei gras puteau fi găsite la 20 de bani. Ceva mai scumpe erau răsadurile de vinete – 30 de bani. Deși marfa se vânduse bine, comercianții nu erau atât de încântați. „Nu prea merită munca la prețurile acestea mici la care le dăm. Dar, vedeți, altă sursă de venit nu avem! Cu asta ne ocupăm din tată în fiu. Facem solarii, dar nu avem piață de desfacere, deși produsele noastre sunt eco, fără îngrășăminte, ca-n Germania, Spania, Franța. E muncă multă, cheltuială mare. În decembrie începem să punem răsadurile și încălzim solariile. Ne ducem apoi acolo unde sunt târguri. Mai luăm azi 100 de lei, mâine 50. Dar tot ce luăm pe mere dăm pe pere“, explică David Ghică, un comerciant venit la târg din comuna Giuvărăști.
Peste drum, găsim la târg alt comerciant, care pe lângă răsadurile la mare căutare încearcă să-și atragă clienții cu produse precum fasole şi cartofi, toate din producția proprie de anul trecut, dar și cu câteva sticle de ulei presat la rece, pe care îl laudă pentru calitatea sa. „E ulei natural. E mai gras decât cel pe care îl cumpărăm în mod obișnuit din magazine, dar mult mai bun calitativ. O linguriță de ulei dimineața e bună pentru digestie. Îl vând cu cinci lei kilogramul. La noi aici, la Vișina, pun mai mulți floarea-soarelui și nu merită să vii la târg cu un astfel de produs, așa că deseori mă duc cu el la Avrig, Tălmaciu, Călimănești. Merg cu mașina pentru că e consumul mic“, spune Dorin Mărghidan.
În solariile din Vișina
Răsadurile cumpărate din târgul săptămânal sau achiziționate de la legumicultorii mai experimentați din comuna Izbiceni își găsesc locul în solariile care încep să se dezvolte și în Vișina. Ne-am oprit și noi la intrarea unui solariu. Picăturile de ploaie ne-au îndemnat să pășim degrabă înăuntru. În primele rânduri, căpșunele roșii, frumoase, așteptau să fie culese. Vecine le erau câteva fire de ardei gras, de roșii și de varză. „Le-am pus ca să le consumăm noi, să nu mai cumpărăm“, spune Petruța Tutunaru. În restul solariului, cât vedeam cu ochii erau numai vinete. „Fiul meu nu are serviciu și se ocupă de solariu. Îl mai ajutăm și noi, deși suntem bătrâni și bolnavi. Uneori mai tocmește lume că nu poate să facă față. Nu ne este frică de muncă, doar că nu mai putem. Odată cu pensia au venit și bolile. E muncă multă și uneori vremea ne joacă feste. Deunăzi a venit un vânt și ne-a rupt toată folia. A trebuit să o înlocuim. Asta e! Acum am intrat să prășesc iarba, pentru că, vedeți dumneavoastră, dacă porumbul și plantele nu merg, ierbii îi priește de minune. Sperăm să facem vinete bune și frumoase. Anul trecut am rugat lumea să vină să ia vinete pe degeaba, că au rămas. Mai pleacă băiatul cu ele pe la București, Vâlcea, dar muncești pe o parte și dai pe altă parte“, spune Costică Tutunaru.
Legumele produse în Vișina își fac timid intrarea pe piața românească. Pentru unii localnici din comună, aceasta este sigura cale pe care au găsit-o ca să-și poată întreține familiile și să ducă un trai decent.
Și dacă într-o gospodărie legumele cresc cu sudoarea frunţii în solarii, în gospodăria învecinată creșterea caprelor este principala îndeletnicire. 30 de capete numără averea acestei familii. Din laptele lor fac brânza pe care o comercializează în piețele din apropierea comunei. „E plecat soțul cu ele. Trebuie să umbli, să le duci să pască. Muncim destul, dar vedeți, vindem brânza atât de ieftin, cu 8-9 lei kilogramul. Nici nu știu dacă merită truda noastră“, își varsă năduful unul dintre crescătorii de animale din Vișina.
În vizită la ferma de îngrășare a porcilor
La ieșirea din comuna Vișina, situația pare să fie mai bună la ferma de creștere a suinelor. România a fost până în 1989 un exportator de carne de porc. Prin distrugerea complexurilor mari în ultimii 20 și ceva de ani, ne-am transformat în importator. Fondurile europene au venit ca un sprijin pentru refacerea capacităţilor de producţie, de această dată ancorate în sistemele concurenţiale, unde tehnologia şi organizarea fac diferenţa între pierdere şi profit.
Un exemplu este ferma pentru îngrăşarea porcilor. Proiectul derulat pe parcursul a trei ani a fost finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Investiţia realizată cu sprijinul Uniunii Europene şi al Guvernului României, în valoare de aproximativ un milion de euro, a fost finalizată în vara anului 2012. Ferma din Vişina a fost populată cu 1.900 de capete de porci din Olanda. „În 2000-2001 s-a început construcția și s-a finalizat la începutul anului 2002, când a fost și prima populare. Ferma are două hale, cu 20 de boxe, în care se găsesc aproximativ 1.900 de porci, silozuri, moară. Purceii sunt aduși din Olanda. Avem și noi unele probleme cu mortalitatea. Purceii se îmbolnăvesc pe drum. Fac patru zile până la Vișina. Mai vin uneori cu probleme și de acolo. Avem în hale două boxe, unde sunt tratați de medicul veterinar“, explică Bogdan Dumitrescu, șeful fermei de îngrășare a suinelor.
Într-o perioadă de 90 de zile, datorită materialului genetic, purceii din Olanda ajung de la 30 de kilograme la o greutate de 100 de kilograme. Sunt crescuți cu cereale de bază, grâu, porumb, orz, șrot de soia, de floarea-soarelui, câteodată mazăre și un supliment alimentar, care conțime multe vitamine. „Cresc într-un timp atât de scurt pentru că aceasta este gena lor. Sunt renumiți pentru carne. De exemplu, la un porc de 150 de kilograme sunt doar două – trei kilograme de grăsime“, primim lămuriri.
După ce le facem purceilor o scurtă vizită, pentru că accesul în hale este permis doar personalului autorizat, din motive de siguranță a sănătății suinelor, intrăm în camera de comandă a morii și a halelor. Acolo se selectează temperatura, ridicarea sau coborârea prelatelor din hală, care le asigură un mediu propice de creștere, tot astfel cum de la alte butoane din panoul de comandă moara este programată să își ia automat cerealele din buncăre, în funcție de rețeta introdusă în calculator. Totul este automatizat. Mâncarea se prepară în moară și se duce automat în hale.
În speranța că piața românească de carne își va reveni, proprietarii fermei privesc cu încredere în viitor, sperând că nu au făcut o alegere greșită atunci când au pus bazele acestei afaceri.
Nostalgia vremurilor trecute
Bătrânii din Vișina, care au văzut și au trăit destule, nu mai pot privi cu optimism în viitor. Nostalgia vremurilor trecute e mai puternică. „La noi la țară au rămas bătrânii, că tineretul s-a dus la oraș. Pătimim acasă singuri. Oile le-a vândut lumea, nu mai taie nimeni coceni, nimic. Lumea a sărăcit. Ăia la București s-au pricopsit, nu noi. Nu mai are lumea animale așa cum avea odinioară. Eu sunt născut în ‘27, ce să sper că mai pot face? Am dat și pământul pe la asociație, iar ei îmi dau ce vor. Am rămas să plătim impozite și câte și mai câte. Plătim pe toate părțile, de unde să ajungă banii?“, spune Ion Stănoi.
La poarta altei gospodării, aplecată de greutatea anilor, am întâlnit-o pe Floarea Ghe. Oprea, după cum se prezintă, specificându-ne că această prescurtare din nume este foarte importantă, căci „în comună sunt mai multe Floarea Oprea, dar Floarea Ghe. Oprea, una singură“. A ieșit să taie iarba de la poartă pentru porcii și iezii din gospodărie. „Decât să stau în pat bolnavă, mai bine tai iarba să o dau la porc. Mai am și niște iezi, un măgar. De pe urma lor trăim. Mai am și trei capre, pe care le-am dat la cioban. O dată pe lună iau și eu lapte și îl închegăm și trăim din el, că nu avem bani să cumpărăm. Pensia e mică, omul mi-a murit… E greu în viață! Lumea a îmbătrânit și nu mai poate. Comuna Vișina era comună văzută altădată. Atunci, fetele se măritau după cum aveau zestre, iar zestrea consta în pogoane de pământ. Avea câte una și zece pogoane, cinci hectare de pământ. Oarbe, șchioape, se măritau, că le mărita pământul, iar care erau mai sărace nu căutau, luau unul mai sărac“, povestește Floarea Ghe. Oprea. Odată ce termină de umplut cu iarbă găleata, ne urează cele bune și se scuză: „Mai am multe treburi de făcut“.
Îi răspundem politicos și luăm și noi drumul spre casă. Lăsăm în urmă comuna Vișina cu poveștile ei de viață, cu oamenii și locurile pe care le-am descoperit acolo.
