3.7 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFirme descalificate de la fonduri UE, fără explicații

Firme descalificate de la fonduri UE, fără explicații

Lucian Popa a vrut să obțină fonduri europene, dar a constatat că statul român a schimbat regulile în timpul jocului, modificând codurile CAEN eligibile după ce se încheiase sesiunea de depunere a planurilor de afaceri
Lucian Popa a vrut să obțină fonduri europene, dar a constatat că statul român a schimbat regulile în timpul jocului, modificând codurile CAEN eligibile după ce se încheiase sesiunea de depunere a planurilor de afaceri

 

Autoritatea de Management POS-DRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a schimbat regulile imediat după încheierea sesiunii de depunere a planurilor de afaceri pentru schema de ajutor de minimis. Autoritatea a prelungit brusc, în timpul nopții, termenul de depunere, apoi a dat o erată prin care scoate din calcul anumite coduri CAEN care fuseseră perfect eligibile până la expirarea termenului inițial, iar acum nu mai sunt. Multe proiecte au fost descalificate înainte de a fi deschise, doar prin scoatere codurilor CAEN din joc. Deoarece au fost schimbate regulile în timpul jocului, multe proiecte depuse din regiune vor fi eliminate, conform noilor precizări venite de la București. Autoritatea de Management nu răspunde nici măcar ADR-ului, nici întreprinzătorilor.

Lucian Popa intențio­nează să își deschidă în Craiova un restaurant cu produse BIO, cu finanțare prin fonduri europene. El a studiat ghidul solicitantului, s-a pregătit și a depus un plan de afaceri pe 11 mai 2015 pentru schema de ajutor de minimis, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU), în cadrul proiectului „Promovarea culturii antreprenoriale în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia și București-Ilfov“ și conform metodologiei publicate pe 15 aprilie de către ADR Sud-Vest Oltenia. Lucian a depus planul său pe domeniul „Procesarea alimentelor și băuturilor“ și codurile CAEN aferente. Până la acea dată fuseseră depuse 64 de planuri de afaceri în regiune.

Potențialii beneficiari, descalificați peste noapte fără explicații

În noaptea de 11 mai, Lucian spune că a primit un e-mail de la ADR prin care era anunțat de Autoritatea de Management că s-a schimbat data-limită de depunere a proiectelor, fiind mutată pe 15 mai 2015. Problema este că, după două zile, AM POS-DRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a emis un document prin care exclude anumite coduri CAEN, care fuseseră eligibile până pe 11 mai. „Tot în data de 11.05.2015 a fost emisă de către Autoritatea de Management POSDRU Instrucțiunea nr. 108/11.05.2015, care declara domeniul «Procesarea alimentelor și băuturilor» (și Codurile CAEN aferente) ca fiind eligibil. În data de 13.05.2015, după depunerea a 64 de planuri de afaceri și după ce perioada inițială de depunere se încheiase, a fost publicată erata la Instrucțiunea nr. 108/11.05.2015 privind implementarea proiectelor finanțate în cadrul DMI 3.1. «Promovarea culturii antreprenoriale», prin care este eliminat domeniul «Procesarea alimentelor și băuturilor» (și codurile CAEN aferente) din lista domeniilor eligibile“, ne spune tânărul craiovean al cărui proiect care fusese eligibil până atunci a devenit neeligibil în mijlocul sesiunii de depunere, prelungită de AM POS-DRU.
El a declarat că nu i se pare normal ca în timpul unei proceduri să se schimbe regulile și consideră că este o discriminare față de persoanele care erau eligibile și au devenit brusc neeligibile. „Această acțiune a Autorității de Management POSDRU poate conduce la declararea ca neeligibile a Planurilor de Afaceri depuse până la data de 11.05.2015 care se încadrau în domeniul «Procesarea alimentelor și băuturilor». Acțiunea Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane are ca efect discriminarea tuturor participanților în cadrul proiectului sus menționat care au respectat atât Metodologia de Derulare a Concursului de Planuri de Afaceri, cât și data-limită de 11.05.2015“, a spus Lucian Popa. Acesta a depus două sesizări la București în legătură cu aceste nereguli constatate, dar nu a primit încă vreun răspuns.
Tânărul craiovean al cărui plan de afaceri este exclus ca fiind neeligibil contestă ceea ce a spus Autoritatea de Management: „Eliminarea do­­­­­­­­­­­­­­­­me­­­­­niului «Procesarea alimentelor și băuturilor» (și co­­­­­­­­­­­­­­durile CAEN aferente) a avut la bază prevederile articolului 5, alin. 2, literele a)-c), din Schema de ajutor de minimis «Sprijin pentru antreprenori», deși la articolul 5 alin. 1, din schemă este prevăzut în mod expres faptul că aceasta se aplică activităților aferente domeniului «Procesarea Alimentelor și a băuturilor»“. Tânărul a precizat că de la București nimeni nu i-a dat vreo explicație până acum.
12 persoane din regiunea sud-vest au depus planuri de afaceri pe domeniul „Procesarea alimentelor și băuturilor“.

ADR va scoate proiectele pe coduri CAEN neeligibile

La nivel local, ADR Sud-Vest Oltenia nu poate decât să respecte instrucțiunile primite de la Autoritatea de Management. Proiectele pe acele coduri CAEN care au devenit neeligibile peste noapte vor fi scoase din schema de minimis. „În urma publicării acestei instrucțiuni și a eratei aferente, ADR S-V Oltenia a transmis către AM POS-DRU adresa nr. 447/13.05.2015, prin care a fost semnalat faptul că, în cadrul proiectului gestionat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, s-au depus deja 12 planuri de afaceri pentru codurile CAEN ce ulterior au fost eliminate prin erata aferentă Instrucțiunii nr. 108/11.05.2015 emisă de către AM POS-DRU, solicitându-se totodată un punct de vedere privind soluționarea acestui aspect“, precizează reprezentanții ADR S-V Oltenia, printr-un răspuns transmis ca urmare a întrebărilor GdS.

Ce pot face aplicanții scoși din cursă fără vina lor

Autoritatea de Management nu a transmis un răspuns nici către ADR, pentru a se vedea cum poate fi rezolvată situația aplicanților descalificați peste noapte, fără să aibă vreo vină.
În aceste condiții, aplicanții descalificați puteau să depună până vineri alte proiecte, dar pe alte coduri CAEN, care acum sunt eligibile. „În lipsa unui răspuns din partea AM POS-DRU la adresa mai sus-menționată și având în vedere situația creată din motive neimputabile ADR S-V Oltenia, la nivelul instituției s-au întreprins demersurile necesare pentru a asigura un tratament egal tuturor aplicanților. Astfel, ADR S-V Oltenia a luat decizia de a oferi posibilitatea persoanelor care au depus deja proiecte pe codurile CAEN eliminate de către AM POS-DRU prin erata publicată în 13.05.2015, să redepună un plan de afaceri pe un alt cod CAEN eligibil, perioada de depunere fiind prelungită până la data de 22.05.2015“, precizează reprezentanta ADR S-V Oltenia, Marinela Căpățână.
Însă, tânărul aplicant care s-a adresat GdS susține că este aproape imposibil să gândească cineva altă afacere pe codurile CAEN eligibile în interval de o săptămână.
Reprezentanții ADR susțin că nu au mai întâlnit până în acest moment o situație de acest gen, în care au fost scoși din cursă întreprinzători chiar în timpul sesiunii de depunere de proiecte.
GdS a adresat întrebări și la Autoritatea de Managemnet POS-DRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Până la închiderea ediției, nu am primit un răspuns de la instituția respectivă.

POS-DRU a fost blocat din cauza neregulilor

Comisia Europeană a întrerupt în 2012, pentru o bună perioadă de timp, plățile pe POS-DRU, din cauza suspiciunilor de fraude cu astfel de fonduri europene. Luni întregi s-au făcut verificări încrucișate, pentru nereguli în accesarea fondurilor europene pe acest program. Abia în 2013 au fost deblocate fondurile pe POSDRU.

A apărut și o cofinanțare de 2%, tot peste noapte

Scoaterea unor coduri CAEN din lista celor eligibile după ce se încheiase sesiunea de depunere de proiecte (termenul inițial) nu a fost singura anomalie din cadrul acestei scheme de minimis pentru întreprinzători. După prelungirea termenului de depunere a mai apărut încă o situație care nu fusese prevăzută înainte. Dacă inițial nu era nevoie de nici un fel de cofinanțare din partea beneficiarilor, tot în timpul derulării sesiunii de depunere a planurilor de afaceri, regulile s-au mai schimbat o dată pentru toți participanții: s-a introdus o cofinanțare de 2%, de care solicitanții nu fuseseră înștiințați dinainte prin nici un document.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS