-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova va avea încă trei cetățeni de onoare

Craiova va avea încă trei cetățeni de onoare

Consilierii locali ai Craiovei vor vota, în ședința lunară ordinară de joi, acordarea titlurilor de cetățeni de onoare ai municipiului Craiova actriței Natașa Raab, scriitoarei Ileana Vulpescu și profesorului Alexandru Mironov
Consilierii locali ai Craiovei vor vota, în ședința lunară ordinară de joi, acordarea titlurilor de cetățeni de onoare ai municipiului Craiova actriței Natașa Raab, scriitoarei Ileana Vulpescu și profesorului Alexandru Mironov

Trei personalități urmează să fie numite cetățeni de onoare ai municipiului Craiova, grație contribuției pe care aceștia au avut-o la promovarea valorilor culturale ale Băniei. Consilierii locali ai Craiovei vor vota, în ședința lunară ordinară de joi, acordarea acestor titluri actriței Natașa Raab, scriitoarei Ileana Vulpescu și profesorului Alexandru Mironov.
Deși nu s-a născut la Craiova, Natașa Raab a ajuns să joace pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu“ și este olteancă de mai bine de 25 de ani. Actrița a jucat în numeroase piese montate pe scena Naționalului craiovean, și nu numai, în filme importante, fiind distinsă și cu premiul UNITER în anul 1990. Scriitoarea Ileana Vulpescu, născută în comuna doljeană Bratovoiești, s-a mutat în Craiova la vârsta de șapte ani, a urmat cursurile Școlii „Regina Elisabeta“ și ale Liceului „Elena Cuza“ din Bănie. Ea este cunoscută în mod deosebit prin romanul „Arta conversației“, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989. Profesorul Alexandru Mironov, născut în județul Soroca (azi raionul Florești, Republica Moldova), a învățat în Craiova la Liceul „Nicolae Bălcescu“, actualul Colegiu Național „Carol I“. Tot în Bănie a început și facultatea, apoi s-a transferat la București. Mironov a fost vicecampion al României la scrimă, președinte al Federației Române de Scrimă, având și o activitate bogată de popularizare a științei în cadrul Radiodifuziunii și a Televiziunii Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS