Craiovenii din cartierul Romanești s-au întâlnit, joi seară, la Centrul Multifuncțional, cu primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și cu reprezentanții regiilor și serviciilor subordonate. De departe, cea mai mare problemă a cartierului este infracționalitatea, urmată de plângerile oamenilor la adresa lucrărilor de canalizare și a stării străzilor. Locuitorii din Romanești au aflat că în curând vor avea două supermarketuri în cartier, iar primarul Craiovei a făcut și un anunț în cadrul evenimentului: parcarea subterană nu va avea o taxă de acces.
Infracționalitatea este cea mai mare problemă a cartierului Romanești. La această concluzie au ajuns atât primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, cât și craiovenii prezenți joi, 28 mai, la întâlnirea „Fii vocea cartierului tău!“, organizată de Gazeta de Sud în parteneriat cu primăria. Evenimentul a fost găzduit de Centrul Multifuncțional Craiova, unde zeci de persoane au venit să-și spună problemele, peste jumătate dintre ele fiind legate de furturi și alte infracțiuni față de care autoritățile nu prea au ce să facă.
„Eu nu pot să fac ură de rasă, dar ne-au spart toate geamurile“
Craiovenii din Romanești s-au plâns de furturi, distrugeri și s-au arătat dezamăgiți de reacția Poliției, în general, chiar dacă Poliția Locală Craiova nu are atribuții pentru astfel de infracțiuni.
„Am o casă care e spate în spate cu casa vecinului și acesta s-a pus să mi-o distrugă. Când m-am uitat, am văzut vreo 40 de cărămizi dispărute. Ce ne facem cu acești oameni? Fac șapte-zece copii și li se dau niște ajutoare destul de bune“, s-a plâns Gicu Bălan, acesta amintind și de furturile de capace de canalizare, dar și de „raliurile“ de mașini care se fac pe bulevardul Nicolae Romanescu. „Eu nu pot să fac ură de rasă, dar ne-au spart toate geamurile la casa care nu e achitată. Copilul meu plătește rate. Am făcut plângere la poliție, dar au spus că sunt copii mici. Păi să-i tragă la răspundere pe părinți. Ne fac numai rău“, a spus doamna Brozban. „Am fost și eu atacat în timp ce mergeam pe stradă, mi s-a desfăcut geanta la spate să-mi fure portofelul din mers“, a sesizat și Viorel Boangiu. Iar plângerile au curs pe parcursul întregii întâlniri.
Poliția Municipală pare să fie legată de mâini și de picioare în aceste cazuri. „În ceea ce privește partea de răspundere penală, minorii sub 14 ani nu pot fi sancționați, trași la răspundere penală. În ceea ce priveşte privește recuperarea prejudiciului sau răspunderea pentru părinți, aceasta se face în situația în care instanța se hotărăște să se recupereze prejudiciul. În situația în care persoanele respective nu își plătesc impozitele și nici amenzile, vă dați seama că prejudiciul nu știm de unde va fi recuperat“, a declarat comisarul-șef al Secției 2 Poliție, Constantin Tudor, prezent și el la întâlnire. Acesta le-a recomandat cetățenilor să se protejeze, în special doamnelor, și să nu mai poarte lanțuri de aur la gât, răspuns care a stârnit nemulțumirea celor prezenți.
Primăria va cere din nou ajutorul prefectului
Despre furturile de capace și despre raliurile de pe străzi, Constantin Tudor a spus că nu există astfel de sesizări pe anul 2015. „Am avut un număr considerabil de furturi de capace. Am reușit să descoperim o parte dintre autori. Dar, cel puțin la nivelul anului 2015, nu avem, nici măcar o sesizare, nici de la Compania de Apă Oltenia (CAO), care este proprietara acestor capace, nici de la cetățeni. În ceea ce privește raliurile, nu am avut sesizări directe pentru acestea. Este adevărat, la un drum atât de mare, să mai fie un tânăr care să circule cu viteze mai mari. Noi avem aceste lucruri într-o permanentă supraveghere, am stat și rămânem totdeauna la dispoziția cetățenilor“, a spus Constantin Tudor.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că va proceda ca în cazul dezmembrărilor de mașini și arderilor de cabluri de pe strada Râului, unde a cerut ajutorul prefectului Sorin Răducan. „O chestiune de genul acesta am întâlnit-o în cartierul 1 Mai, unde oamenii s-au plâns că se dezmembrează mașini pe strada Râului și așa mai departe. Poliția Națională trebuie să asigure siguranța cetățeanului. Din păcate, nu îi vedem pe străzi. Le spun să iasă pe străzi ca să îi vadă oamenii că există, să îi descurajeze pe infractori. Pe Râului am descurcat-o adresându-mă prefectului, pentru că el are în subordine instituțiile deconcentrate. Înțeleg că infracționalitatea este o problemă foarte mare a cartierului, motiv pentru care săptămâna viitoare mă voi adresa prefectului și îi voi cere ca același lucru pe care l-a făcut pe Râului să îl facă și în cartierul dumneavoastră. Din trei în trei zile, acolo, se fac razii, până îi descurajează. Este singurul mod în care vă pot ajuta ca primar. În ceea ce privește minorii, este nevoie de o modificare legislativă, nu avem legislație. Dacă poliția ne ajută și ne descurcă cu legea respectivă, noi putem să o dăm mai departe la parlamentari“, a spus primarul Craiovei.
Canalizarea, altă problemă
A doua problemă, sesizată de aproximativ toți participanții la întâlnire, a fost cea a canalizării. Oamenii au reproșat fie starea străzilor pe care locuiesc, unde au fost efectuate lucrări la canalizare, fie că sistemul nu funcționează sau a fost omis din schema de lucrări. „Eu locuiesc pe strada Potelu. Pe această stradă s-a băgat canalizare, însă după canalizare, situația este mult mai gravă decât înainte. Când plouă torențial, apa ne intră în curți. Jumătate din stradă până la numărul 30, au fost puse pietroaiele la loc. De la numărul 30 până la sfârșitul străzii s-au adus mașini de pietriș și strada s-a înălțat. Apa ne intră în curți“, a spus Iulia Pascu.
„Locuiesc pe strada Nicolae Romanescu și sunt foarte calmă pentru că nu se întâmplă nimic în ceea ce privește canalizarea. Locuința mea și încă trei au fost omise de la canalizare. Este chiar zona de vizavi de pompele de exhaustare. Am văzut planul care este pe teren, nu suntem prinși, nu știm de ce. Ni se pare că nu e corect“, consideră Maria Cărășel. „Pe Aleea 2 Odesa nu există apă. Nu există gaze. S-a introdus canalizare. Concluzia după canalizare este că e o situație mai rea decât înainte. Avem gropi, inundații, jumătate din strada asta băltește din gard în gard. Nivelul străzii este peste borduri, apa intră în curți în special pe partea stângă“, s-a plâns și Florin Velișcu.
Oamenii au fost lămuriți de către reprezentanții CAO aflați la întâlnire. Proprietățile care nu au fost cuprinse, din anumite omisiuni, în planul de canalizare, vor fi incluse printr-o dispoziție de șantier. Totodată, persoanelor prezente li s-a transmis că termenul de finalizare a lucrărilor de canalizare este finele lunii septembrie.
„Mitliv are ca termen de încheiere pe 25 septembrie pentru lucrările la canalizare. Apoi urmează perioada de recepție care durează cam o lună. V-am rugat să băgați cu prioritate canalizarea și apa străzile principale, pentru ca noi să putem asfalta!“, a transmis primarul Vasilescu reprezentanților CAO. Totodată, primarul a reamintit că aceia care au străzi în proprietate trebuie să le doneze primăriei pentru a putea fi băgate și pe acestea utilitățile.
„Dacă un singur proprietar de pe strada dumneavoastră are în proprietate o porțiune de stradă și nu o donează către Primăria Craiova, noi nu avem ce să facem. Până la sfârșitul anului, nici o gospodărie nu rămâne neracordată la apă, cu excepția acestor cazuri. În ceea ce privește canalizarea, tot ce nu a intrat în acest an va intra în anul următor, pe Master Planul 2 de canalizare“, a precizat Lia Olguța Vasilescu.
Două supermarketuri se vor deschide în cartier
Plângerile oamenilor au fost legate și de lipsa de magazine mari din zona cartierului lor.
„Nu avem și noi supermarketuri în zonă. Toate sunt așezate pe Calea București. Noi parcă suntem rupți de lume. Trebuie să mă deplasez cu cărucior, cu bagaje. Mai trimiteți-i și în zona noastră“, a cerut Iulia Pascu. Deși primăria nu are atribuții în a realiza supermarketuri în anumite zone ale orașului, viceprimarul Mihail Genoiu, prezent la întâlnire, a anunțat că, în curând, craiovenii din Romanești vor avea două noi magazine mari. „Sunt două supermarketuri la ora asta care vor fi făcute în zonă. Deja s-au eliberat autorizații de construcție. Unul dintre ele este în zona Poligrafiei, în capătul bulevardului Romanescu, iar celălalt este în zona TCIF, vizavi de restaurantul Dunărea“, a anunțat Mihail Genoiu. Este vorba despre un supermarket Lidl și unul Kaufland.
Parcarea subterană, fără plată
Alt anunț important a fost făcut în cadrul întâlnirii de joi, și anume acela că parcarea subterană din Craiova, la care societatea Mitliv lucrează de peste un an în vecinătatea Teatrului Național „Marin Sorescu“, nu va avea o taxă de parcare, după ce situația a fost analizată mai în detaliu. Întrebat de Mihai Velișcu ce se întâmplă cu mașinile parcate pe două benzi dintre cele patru ale bulevardului Nicolae Romanescu, primarul Craiovei a explicat că oamenii parchează astfel pentru că nu au opțiuni.
„Același lucru se întâmplă și în centrul orașului și de aceea nu le-am dat amenzi. Înainte să le dau amenzi oamenilor, trebuie să le fac condiții. Legat de asta, noi am luat o decizie apropo de parcarea subterană din oraș. Am stabilit să facem o parcare cu plată în fața primăriei, iar din banii obținuți să administrăm parcarea subterană, astfel încât să nu mai existe o taxă pentru cei ce vor parca în ea“, a explicat Lia Olguța Vasilescu. Aceasta a mai spus că rondul de verdeață care desparte cele două sensuri de mers de pe bulevardul Nicolae Romanescu va fi desființat, fiindcă primăria are în plan să reabiliteze acest bulevard. În acest sens, se va mări și numărul de benzi de circulație, însă acest lucru într-un viitor mai îndepărtat.
ANL-urile, vândute după cadastrare și intabulare
Oamenii s-au plâns și în legătură cu locurile de joacă din cartier. Ei sunt nemulțumiți de faptul că unele sunt în incinta grădinițelor, care își închid porțile după anumite ore. „Ați spus că ați investit în locuri de joacă. Eu știu doar de unul, în curte la grădiniță. Dar de la 12.00 se închid porțile de la grădiniță. Noi unde ducem copiii să se joace?“, a întrebat Iulia Pascu. Primarul Craiovei i-a spus că există trei locuri de joacă, la Potelu, la Grădinița nr. 18 și la Grădinița Făcăi, însă a sfătuit-o pe aceasta să vorbească la grădiniță pentru a i se permite accesul. „Asta nu puteți negocia decât dumneavoastră cu cei de la grădiniță“, a spus primarul.
De interes pentru cetățeni a fost și problema locuințelor ANL. Unul dintre craiovenii prezenți la eveniment, Cătălin Popescu, a dorit să știe dacă aceste locuințe vor putea fi cumpărate. „Locuiesc la ANL-urile de pe Potelu. Voiam să știu ce se întâmplă cu noi. Vom avea posibilitatea să cumpărăm aceste locuințe? Chiria s-a mărit foarte mult în ultima perioadă“, a spus Cătălin Popescu. Răspunsul a venit din partea reprezentanților municipalității. „Chiria a fost majorată la 320 de lei pe lună, conform HG nr. 962/2001, care spune că persoanele peste 35 de ani plătesc o chirie majorată. Vom vinde locuințele după lucrările de cadastrare și intabulare. După ce va trece prin consiliul local hotărârea de vânzare, veți fi notificați“, a precizat reprezentantul primăriei în problema cu ANL-urile.
Alte probleme sesizate de cetățeni au fost cele legate de câinii maidanezi, dar și de anumiți copaci care trebuie toaletați. Primarul i-a sfătuit pe craioveni să sune în continuare la numărul de telefon 0251.984, Telefonul Cetățeanului, pentru a sesiza aceste probleme. În legătură cu salubritatea și cu gunoaiele, care, ca în orice cartier mărginaș, sunt mai multe decât în alte zone ale orașului, primarul a specificat, ca la toate celelalte întâlniri „Fii vocea cartierului tău!“, că, din 2016, va fi plătită o taxă pe gunoi pentru fiecare dintre cetățenii orașului. Concret, aceasta va fi plătită ca un impozit, la început de an.
Străzile cu lucrări la utilități din Romanești, în cifre
În cartierul Romanești, pe 48 de străzi a fost finalizată canalizarea menajeră, nefiind încheiată încă pe patru străzi din Romanești și Veterani. Societatea care se va ocupa de lucrările de alimentare cu apă potabilă, SC Hidroconstrucția, va intra pe încă 18 străzi, pe trei fiind deja executate aceste lucrări. În ceea ce privește Master Planul 2 de canalizare, care va fi realizat în 2016, în cartierul Romanești au mai rămas șapte străzi pe care trebuie executate lucrări.
Mulțumiri
Gazeta de Sud mulțumește Centrului Multifuncțional Craiova pentru sprijinul acordat în organizarea întâlnirii „Fii vocea cartierului tău!“.