4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe mai e de făcut prin Centrul Istoric?

Ce mai e de făcut prin Centrul Istoric?

Au trecut peste două săptămâni de la inaugurarea Centrului Istoric al Craiovei, dar unele  zone și construcții nu arată așa cum ar trebui. Multe dintre suprafețele în care primăria dorea să amenajeze piațete sunt, majoritar, proprietăți private, iar municipalitatea va interveni numai acolo unde îi este permis. Aproximativ zece clădiri au rămas cu fațadele nerenovate, dintre care două aparțin primăriei. Altă problemă conexă Centrului Istoric este iluminatul public defectuos de pe străzile Arieș, Traian Demetrescu și Nicolaescu-Plopșor, pentru care trebuie găsită o soluție.

Centrul Istoric s-a bucurat de mii de vizitatori în ultimele săptămâni și, în orice perioadă a zilei, zona renăscută din propria cenușă este plină de oameni. Mai există, însă, zone care nu fac cinste acestei suprafețe reabilitate, aflate în situații destul de încurcate, mai ales în ceea ce privește proprietarii. Una dintre aceste zone este spațiul de pe strada Olteț, din spatele blocurilor de pe Theodor Aman. Deși se vorbea că aici ar urma să fie făcută o piațetă, după mai mult timp s-a constatat că proprietatea este, în mare, privată. Municipalitatea va interveni aici atât cât i se permite în mod legal.
„O bună parte din această proprietate este domeniu privat. Mai sunt câteva fâșii care sunt domeniu public și încercăm să le valorificăm, pentru a face o minipiațetă, o alee de vreo 20 mp, cu trei-patru băncuțe, unde proprietarii din zonă își pot petrece timpul. Noi sperăm ca proprietarii să valorifice cumva sau măcar să îngrijească aceste spații. Noi l-am adus, împreună cu dumnealor, la o stare acceptabilă, să nu mai arate ca o groapă de gunoi, așa cum era acum circa două luni. În săptămânile viitoare, ne-am propus ca zona să fie finalizată“, a explicat administratorul public al Craiovei, Radu Preda.

„La sfârșitul lunii iunie, zona Centrului Istoric nu mai are nevoie de ajutorul nostru”

Alt perimetru despre care s-a tot spus că va fi refăcut este cel din spatele blocurilor Femina și Casa Albă. Reprezentanții municipalității au explicat că și aici este o situație destul de delicată: aleile sunt domeniu public, însă peste jumătate din parcare este proprietate privată, pe care autoritatea locală nu poate interveni.
„Am fost încurcați puțin de situația litigioasă în care se găsește. Trei sferturi din parcare este proprietate privată. Am discutat cu firma care se ocupă de acordul-cadru pentru drumuri la noi (Delta ACM – n.r.), pentru că ei trebuie să lucreze aici. Ne dorim să facem alei din pavaj, nu din asfalt, pentru că aici este imposibil să mai intre vreun utilaj. Ei se aprovizionează și sperăm ca până la sfârșitul lunii, ca să avem un termen clar și concret, să terminăm și această zonă. Vor veni să scoată bordurile și dalele de pe alei și vom încerca să amenajăm și bucata din parcare care este domeniu public. Partea cealaltă rămâne așa cum este și acum, până în momentul în care proprietarii vor hotărî să facă altceva cu ea. Noi încercăm ca și în spatele Casei Albe să amenajăm o zonă cu băncuțe. Putem să spunem că, la sfârșitul lunii iunie, zona Centrului Istoric nu mai are nevoie de ajutorul nostru, decât să fie menținută așa cum este normal“, a precizat Radu Preda.

Zece case mai au nevoie de intervenții. Două sunt ale municipalității

Pe lângă zonele cu probleme, există și case care nu au fost integrate în peisajul de secol XIX dorit. Au mai rămas, în acest perimetru, câteva imobile care mai au nevoie de reparații și renovări la fațade. O parte dintre ele sunt ale municipalității. „Cred că mai sunt cam zece clădiri care mai au nevoie fie de reparații, fie de consolidări. Vorbim și despre sume de bani foarte mari și nu întotdeauna proprietarii au acești bani. Din punct de vedere al domeniului public, cred că avem două clădiri care sunt cu probleme. Una este casa de pe strada Olteț – casa cu copac, așa cum o știe lumea, abandonată după cutremurul din 1977 – și o clădire monument-istoric în zona Romain Rolland, care a fost expertizată și i s-a stabilit o valoare de investiție foarte mare pentru ceea ce înseamnă bugetul actual al Craiovei. Vorbim despre circa 1,8 milioane de lei, iar pentru ea se caută resurse de reabilitare prin fonduri europene. Pentru celelalte case, continuăm dialogul cu proprietarii, pentru a le da o destinație oarecare și a le valorifica. Pot să spun că la Craiova avem cel mai mare procent de clădiri reabilitate dintre toate centrele istorice din țară. Cred că am sărit de 90%. Majoritatea proprietarilor au înțeles și și-au făcut pe propria cheltuială investiții în clădirile pe care le dețin și au reușit să le și valorifice comercial“, a menționat administratorul public.
Vestea bună este că numărul caselor neglijate se va reduce în perioada următoare. Pe strada Olteț, un proprietar și-a scos deja acordul de urbanism de la Primăria Craiova și ia avizele necesare pentru a o consolida. Pe de altă parte, altcineva vrea să înceapă de la zero construcția unei case în stilul secolului al XIX-lea. Aceasta urmează să fie ridicată pe strada Romain Rolland, unde, până nu demult, era o mizerie destul de mare. „Este o clădire care este în stadiul de avizare. Oamenii au un proiect pe care l-au și afișat pe gard, iar pentru noi este un motiv de bucurie. Într-o zonă în care acum o lună erau zece camioane de gunoi, acum este un șantier pentru o construcție care se încadrează în tonul Centrului Istoric“, a spus Preda.

Lipsa iluminatului de pe Arieș, o „intersecție“ neplăcută a două proiecte

O situație neplăcută legată atât de Centrul Istoric, cât și de oraș, în general, este lipsa de curent electric în anumite zone foarte tranzitate. Un exemplu bun ar fi cel de pe strada Arieș, la pasajul subteran, unde nu există iluminat public pe timp de noapte de câteva luni bune. Problema se datorează „intersecției“ dintre cele două proiecte pe fonduri europene, realizarea pasajului subteran și reamenajarea Centrul Istoric.
„Proiectele noi s-au bătut cap în cap cu cele vechi. Constructorii au venit, și-au făcut treaba conform proiectului, au anulat branșamentele vechi, dar acelea alimentau niște zone. Acum trebuie să găsim soluții prin care să realimentăm zonele respective, cu atât mai mult cu cât nu ne mai dorim branșamente aeriene. Astăzi (luni – n.r.) avem o ședință în privința iluminatului de pe strada Arieș, care este defect de ceva vreme. Împreună cu constructorii și cu colegii de la Fonduri Europene căutăm o soluție ca săptămâna aceasta, craiovenii din aceste zone să aibă iluminat public. Problema care era pe Arieș s-a extins și pe Traian Demetrescu, dar și în zona C. Nicolaescu-Plopșor“, a încheiat Radu Preda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS