A început să vândă ziare pe când era un copilandru, ca să aibă bani de buzunar. De 16 ani, aceasta este munca lui de zi cu zi, iar cu banii câștigați își crește singur copilul.
Daniel Bogdan își face loc printre mașinile oprite la semafor, ținând la piept teancul de ziare, dar nu prea strâns, ca să se vadă de departe prima pagină. Vinde zilnic zeci de ziare și nu o face de ieri, de azi, ci de 16 ani. S-ar putea spune că este o tradiție de familie, pentru că primii care au vândut în intersecție ziare au fost părinții lui. Totuși, pe Daniel nu părinții l-au determinat să practice această meserie, altcineva l-a adus în stradă, un prieten. A fost tinerețea, a fost dorința de-a câștiga un ban cinstit și i s-a părut ușor să împartă în fiecare zi ziare celor dornici de informații. Deși, la început, a muncit sporadic, a continuat să vândă ziare timp de 16 ani. Este munca lui de zi cu zi, cu bune și rele. „Acum am 29 de ani și am început să vând ziare când aveam 13. Mi-a zis un prieten să venim, ca să facem și noi bani. Și am rămas. Stau zilnic în intersecție și împart ziare. Asta e viața mea. Oamenii cumpără Gazeta de Sud. Vânzările merg și în funcție de subiectele de pe prima pagină, parcă accidentele vând cel mai bine. Răsfoiesc în fiecare dimineață ziarul şi nu ratez niciodată horoscopul și bancul“, spune Daniel, amintindu-și cum a început el să vândă ziare în intersecțiile din oraș.
Își crește singur copilul
Mărunt de statură, tânărul Daniel Bogdan este de ani buni o prezență permanentă în intersecția de la Institut, pe Calea București. Trece de la o mașină la alta cu ziarele în brațe și se bucură de fiecare dată când se lasă un geam și poate vinde un ziar. Pentru el, fiecare Gazetă de Sud vândută înseamnă un bănuț în plus. Și fiecare bănuț înseamnă că la sfârșitul zilei îi poate cumpăra mai multe dulciuri copilului lui de șapte ani, care de multe ori îl așteaptă pe o bancă de pe marginea marelui bulevard. Ca orice om, Daniel Bogdan are povestea lui de viață. Soarta nu a fost blândă cu el. A avut o familie care s-a destrămat. „Am avut o soție, dar ne-am despărțit. Am doi copii, un băiat care a rămas la mine și o fată pe care a luat-o soția. Stau cu el cu chirie, la bloc. Acum mă așteaptă, l-am lăsat cu tata, că și el vinde ziare. Când termin programul, îl iau și merg cu el în parc. Îi cumpăr dulciuri, mâncare. Pe fată nu am văzut-o de la Paști, dar pe băiat eu îl îngrijesc. Are șapte ani și merge la școală“, își spune Daniel povestea, cu care pare împăcat.
Sunt persoane care trec zilnic prin intersecția de la Institut și cumpără ziare de la el, oamenii sunt buni și uneori îi lasă bacșiși. Alții îi amestecă printre monede bani străini, dar el nu se supără. Merge mai departe și vinde ziare, oricât ar fi gerul de mare, oricât ar fi soarele de arzător, este munca lui de zi cu zi.
