Târgul Municipal Craiova, amplasat lângă Complexul Comercial Bănie, arată ca o groapă de gunoi care crește pe zi ce trece. Aici întâlnești vânzători ce mănâncă pe jos, în praf, dorm peste hainele scoase la vânzare, iar când plouă stau acasă pentru că în târg n-au acoperiș deasupra capului.
Încă de la intrarea în Târgul Municipal Craiova, drumul e plin cu gropi și trebuie să ai grijă pe unde calci ca să nu-ți rupi picioarele, iar praful te învăluiește și te îneacă. Dacă vrei să intri cu mașina, mai trebuie să plătești și o taxă de trei lei.
Comercianții de legume stau cu marfa în saci sau cutii, toate așezate pe jos. Cu cât intri mai adânc în târg, vezi că tarabele cu legume, dar și terasele unde se fac mici sunt așezate la câțiva metri de mormanele cu gunoaie și toaletele mobile.
În buricul târgului, vânzătorii mănâncă pe jos, în timp ce așteaptă să apară vreun cumpărător. Toți sunt nemulțumiți de condițile oferite. „Stăm în mizeria și-n microbii aceștia, ne îmbolnăvim. Așa, fotografiați-mă, să mă vadă lumea că mănânc cu praful pe mine. Să ne asfalteze, să nu mai inhalăm atâta praf! Mâine, poimâine nu mai are nimeni ce să ne facă, ne ia SMURD-ul. Să facă toalete și la capătul acesta, că până ajung la cele care sunt acum fac pe mine. Au promis de mult că ne asfaltează și nu au mai venit“, spune unul dintre vânzătorii care se adăpostesc la umbră.
Cimitirul hainelor
Puțin mai departe, în două clădiri neterminate, comercianții și-au așezat pe paleți maldărele de haine. În lipsa clienților, le-au acoperit cu folii de plastic, iar ei mănâncă semințe, se hlizesc la puținii trecători sau trag un pui de somn. Se plâng că, deși plătesc taxe în târg, nu beneficiază de nici un fel de condiții, iar dacă se strică vremea, strâng marfa și pleacă acasă. „Când plouă, stăm acasă. Ne ia taxe, dar nu amenajează“, se plânge o femeie.
Susțin că stau cu frica în suflet, deoarece sunt amenințați de conducere că nu-și vor mai putea continua activitatea dacă încep să vorbească. Primăria abia dacă trece prin târg să vadă cum merge treaba. „Acum câteva zile a trecut Olguța pe aici, dar nici măcar nu a îndrăznit să coboare din mașină“, intervine un domn, care refuză să fie fotografiat.
La o tarabă, lângă un bărbat ce doarme pe marfă, obosit de atâta așteptare, stă o bătrânică pe chipul căreia se citește dezamăgirea. Nu a reușit să vândă nimic toată ziua și așa o duce de când este în târg, dar taxele trebuie să le plătească: „Taxa este 1 leu pe metru pătrat, iar eu am o masă aici, în spate. Dacă nu vindem marfa, cu cine să faci bani? Dacă nu fac, trebuie să mă împrumut ca să plătesc. Chiar dacă azi nu plătim, mâine ne prezentăm cu banii“. Întrebată de ce nu pleacă într-un alt loc, răspunde revoltată: „Unde să te duci? Aici, de când ne-am mutat, credeți-mă, nici bani de mâncare nu am. Nu ai un ban să plătești o taxă la stat. De mâncare, dacă faci zece lei iei o plasă cu cartofi. Primăria asta e de nimic. Decât vine să vadă dacă avem datorii la stat, dacă am plătit toți banii. De unde să dai 30-50 de milioane o dată dacă nu ai, dacă trăiești dintr-un social? De când a venit Olguța, a speriat pe toată lumea. Dar are curaj să intre în târgul acesta de teama comercianților? Ea când iese din primărie are câte patru-cinci polițiști!“.
Comerciant: Ardem toți ca șobolanii
Dăm în târg și de un domn fericit să vadă presa, pentru că în sfârșit îi asculta cineva păsul: „Era mult mai bine în cealaltă parte, unde am fost noi la început, și am vrea să ne mutăm acolo. Am dori să fim ascultați. Noi am vrea să mergem la primărie, la doamna Olguța, pentru că înțeleg că dânsa a făcut un contract cu domnul Gaiu, care are spațiul acesta. Totul lasă de dorit. Am avut clienți care s-au plâns c-au căzut cu picioarele printre pietroaie. Acesta nu este târg, măcar să fie decent, să fie măcar la minimele standarde europene, cum se întâmplă și-n altă parte – Timișoara, Turnu Severin, București -, cu spații amenajate, canalizare, apă. Dacă vine mâine-poimâine un cutremur de 5-6 grade și ne prinde aici, cimitir scrie pe noi. Când plouă, nu putem să ne desfășurăm activitatea pentru că nu avem condițiile necesare. Dacă ia foc, ardem toți ca șobolanii. Nu e târg pentru lume. Primăria plătește chirie la particular!“.
Domnul ne conduce în capătul celălalt al târgului pentru a ne arăta câți comercianți și-au luat marfa și au plecat acasă: „Și-au luat chioșcurile fiindcă nu sunt condiții. Au plecat trei sferturi din oameni“.
Undeva, în spatele târgului, la doar doi metri de tarabe, locul este plin de gunoaie, iar mirosul greu îți taie respirația. Comercianții trăiesc cu speranța că într-o zi vor avea un loc decent, cu condiții mai bune, care să le aducă înapoi cumpărătorii de altă dată.
Teona Șimon, studentă în anul I la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism
