Dacă ești din Craiova, sigur o cunoști. Este femeia care stă la semafoarele de la Viitorul, pe Calea București, și vinde Gazeta de Sud. Își târăște un picior pentru că are un handicap, dar spune că face o treabă cinstită, nu stă cu mâna întinsă.
Merge, târând un picior, printre mașinile staționate la semafor. Poartă vesta reflectorizantă inscripționată Gazeta de Sud și o șapcă albă pe cap. Este Luminița, vânzătoarea de ziare. Puțini sunt craiovenii care au staționat la semafoarele de la Viitorul de pe Calea București și nu au cumpărat ziarul de la Luminița Cocîlnău. Nici nu își mai amintește de când vinde Gazeta de Sud în intersecțiile din Craiova. Prima dată a început să vândă în intersecția de la Patria, în centrul orașului. A trecut și prin intersecția de la Billa și acum vinde aici, pe Calea București. Nu îi este rușine, că doar nu cerșește, muncește și îi este ciudă pe cei care stau cu mâna întinsă la geamul mașinilor.
„Am 41 de ani și nu mi-e rușine că vând ziare. Trebuie să fac un ban, un ban cinstit. Muncesc toată ziua, că trebuie să mă întrețin și pe mine, și pe copil. Am o pensie de handicap, dar nu îmi este de ajuns. Merg de dimineața până la prânz printre mașini și dau ziare. Nu este chiar așa de greu, dar nici ușor nu îmi este, că am probleme cu piciorul ăsta. Am băiatul mare și trebuie să-l întrețin. Face 17 ani și este în clasa a X-a. El mă înțelege și nu-i este rușine cu mine“, a spus Luminița, ținând ziarele chitite pe brațul drept.
Orice claxon poate însemna un ziar vândut
Aude claxonul unei mașini și brusc întoarce capul. Știe că e rost să mai vândă un ziar. Întinde ziarul și prinde repede cu mâna banii întinși de șofer, prin geamul întredeschis. Se întoarce. „Se vinde bine ziarul. Am văzut că oamenii sunt foarte interesați de anunțuri. Anunțuri pentru locuri de muncă, dar și celelalte. Tot printr-un anunț din ziar am ajuns și eu la Gazeta de Sud. Am văzut în ziar și am zis să încerc, și așa sunt și în ziua de azi aici, și este bine, că pot să am un ban“, se oprește Luminița, după care își continuă povestea.
„Am vândut prima dată în intersecție la Patria și după aia la semafoare la Billa. Acolo a fost bine pentru că o aveam pe doamna de la chioșcul de ziare care ne mai dădea și nouă un suc, o cafea. Eu de meserie sunt croitoreasă. Am terminat profesionala la croitorie, dar nu am putut să muncesc din cauza bolii, că directorul mi-a zis să mă pensionez că nu fac față. Până să fac băiatul, am lucrat pe la scările de bloc, după aceea am rămas să cresc copilul și nu m-au mai primit. Vremurile sunt grele“, a mai spus Luminița Cocîlnău, vânzătoarea de ziare.
Alt claxon îi atrage atenția. Dă din cap cu supărare: „Ia uite, iar vine femeia aia nebună, care cerșește. Îmi ia clienții, că, în loc să cumpere lumea ziarul, îi dă ei așa, degeaba. Mă deranjează. Este sănătoasă și cerșește, iar eu bolnavă stau și vând ziare. E cinstit ce fac“, se plânge Luminița.
O luminiță pentru băiatul său
După o zi de muncă, Luminița se duce să-și vadă băiatul. Împarte cu el banii câștigați sau îi cumpără cele necesare. L-a lăsat în grija unchiului și a mătușii pentru că au mai multă putere să-l întrețină. Pentru ea este mai greu, dar este liniștită că-l știe în siguranță. Are norma ei zilnică de vândut ziare, 25-30, după care își vizitează copilul, trece prin piață și ajunge seara în cămăruța ei de cămin.
Am lăsat-o pe Luminița în intersecție. Stă liniștită și așteaptă un semn de la oricare dintre șoferii opriți la semafor și care vor să cumpere un ziar. Ține Gazeta de Sud la vedere pe braț și se mută când pe o bandă, când pe alta.
