Consilierul primarului Craiovei pe problemele romilor și președinte al Partidei Romilor Dolj, Romeo Tiberiade (foto), i-a condamnat pe romii care își căsătoresc copiii la vârste fragede și i-a îndemnat să-i ducă, în schimb, la școală. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Audiență Generală“ de la Alege TV. Tiberiade a precizat că puterea exemplului este singura metodă prin care îi poate convinge pe romi să se integreze în societate și a făcut apel la instituțiile statului să se implice în acest proces de educare.
Proaspăt ales președinte al Partidei Romilor, Romeo Tiberiade a făcut o radiografie a situației romilor din Craiova și din Dolj, despre care spune că trebuie să dea importanță școlii, astfel încât copiii lor să poată avea un trai mai bun. Aceasta este și cheia unei conviețuiri liniștite între români și etnia romă, chiar dacă, spune el, și românii au bubele lor.
„În primul rând, suntem cetățeni români și apoi suntem de etnie romă. Din păcate, sunt foarte mulți tineri, ca și la români, care își mai fac legea singuri, sunt needucați, neșcoliți și mai generează și probleme de zi cu zi. Eu am mai discutat despre acele scandaluri care s-au produs acum câțiva ani. Ele s-au produs un pic și din cauza lipsei educației părinților acestor tineri care au generat aceste acte de violență. Din fericire pentru noi, în ultima perioadă nu s-au mai întâmplat pentru că liderii noștri, cum este Partida Romilor, au început să facă tot felul de programe de informare despre tot ce înseamnă educația, incluziunea și integrarea romilor. Din fericire, sunt foarte mulți care au înțeles că trebuie să existe și alte drumuri mai bune decât cele pe care le-au urmat acei tineri“, a spus Tiberiade. El a declarat că unii români au atitudini nepotrivite față de romi.
„În Craiova scandalurile nu au fost generate de romi. Problema este că s-ar putea să se întâmple din nou ceea ce s-a întâmplat acum câțiva ani pentru că sunt foarte mulți români care au cluburi ale lor sau zone private în care interzic accesul unui cetățean român de etnie romă. Cred că nu este normal să te trezești că ești dat afară. Chiar mie mi s-a întâmplat acest lucru și lucrez de atâția ani în instituțiile publice, cum este Consiliul Județean Dolj și, actualmente, Primăria Craiova. Nu au ținut cont de acest lucru și i-au băgat în aceeași oală pe toți cetățenii de etnie romă. Acești patroni de discoteci sau cluburi ne-au creat multe necazuri pentru că nu acceptă intrarea țiganilor. Da, le spun țigani, pentru că îmi place să cred că sunt țigani și nu romi. Nu știu care este diferența, numai că cineva a încercat să ne pună într-o lumină mai frumoasă. Nu, țiganul e țigan, șatra este șatră, sunt lucrurile noastre frumoase, de care nu trebuie să ne dezicem. Un țigan veritabil este cel care își respectă tradițiile, obiceiurile și legile noastre nescrise și credeți-mă, sunt foarte multe legi benefice pentru comunitate. De exemplu, nu suntem de acord cu violența. Atunci când ea se manifestă într-o zonă a unei comunități, judecătorii, bătrânii noștri, nu acceptă astfel de situații. Pe de altă parte, etnia romă este singura din România care se clasifică în neamuri sau, cum îmi place mie să spun, bresle: ursari, cositorari, lăieți, aurari și așa mai departe. Sunt peste 38 de neamuri. Fiecare neam se deosebește după port, tradiții și meșteșug. De exemplu, căldărarii se deosebesc prin port și acei bănuți din păr, țiganii de vatră, cum sunt eu, sunt cei care și-au făcut o vatră și au încercat să se integreze. Lăutarii sunt oamenii care au reușit să ne încânte pe noi toți, ei nu au bariere și granițe, au har de la Dumnezeu. Aurarii confecționează podoabe din aur, sunt meseriași, foarte bine instruiți și, din fericire pentru ei, au nevoie de foarte puține ustensile pentru aceasta. În Craiova mai sunt circa 80% din aceste neamuri. După cercetările pe care le-am făcut de-a lungul timpului, în Dolj sunt cele mai multe neamuri din țară“, a spus Tiberiade la Alege TV.
Împotriva căsătoriilor timpurii
Președintele Partidei Romilor Dolj i-a condamnat pe părinții care își căsătoresc copiii la vârste fragede și a cerut autorităților să le aplice sancțiuni dure pentru a elimina acest fenomen.
„În privința căsătoriilor timpurii se face mereu o confuzie. Noi nu suntem de acord. În mod special vreau să vă spun că la mine în familie, fetele mele au peste 18 ani, nu sunt măritate. Una dintre fete chiar lucrează la o carte care se va intitula «Copilărie furată». Am și întrebat-o de ce acest titlu. Pentru că toate verișoarele ei au fost măritate și o mare parte din fetele noastre sunt la vârsta asta deja cu copii în brațe și niciodată nu au avut posibilitatea să se joace cu o păpușă. Aș vrea să se înțeleagă foarte bine un lucru: căsătoriile timpurii, cu care noi nu suntem de acord, se întâmplă foarte des în neamul de căldărari. Nu știu de ce statul român nu se implică dacă există legi care nu-ți dau voie să-ți căsătorești copilul la 11-12 ani. Este o crimă să-ți dai copilul la 11 ani și la 12 ani să-l vezi cu alt copil în brațe. La celelalte neamuri se întâmplă foarte rar și numai atunci când o fetiță de 12-13 ani este foarte dezvoltată și a fugit cu alt tânăr. Statul nu se autosesizează și atunci este țara lui Papură Vodă. Aș fi foarte fericit dacă s-ar aplica niște sancțiuni drastice părinților acestor copii“, a mai spus Tiberiade.
Romii, îndemnați să pună burta pe carte
Întrebat cum pot fi convinși romii să se civilizeze, acesta a precizat că singura soluție este școala. „Eu mă prezint în fața comunității prin exemplele puternice ale celor care au reușit să facă ceva în viața asta. De exemplu, am 50 de studenți care au absolvit o facultate și cu ei mergem în comunități unde arătăm că se poate face și altceva. Dacă arăți exemplul unui tânăr care este avocat și lucrează undeva și îi șade, îi stă frumos, atunci unii se trezesc și întreabă: Cum facem și noi? Atunci îi informăm, le arătăm ce înseamnă un program de integrare, o viață mai liniștită. Prin puterea exemplului, așa cum este, de exemplu, fetița mea, prima care a luat examenul Cambridge. Puterea exemplului funcționează, dar ar trebui să aibă și continuitate. Dacă îi lăsăm din mână, uită. Sunt mândru când văd un țigan că-și duce copilul la școală. Mai demult am fost mediator școlar și am învățat părinții că trebuie să-și urmărească copilul, nu numai ce a scris astăzi, ci și ce face el de la școală către casă și înapoi. Foarte mulți au înțeles, dar sunt și foarte mulți care nu o fac și nici nu vor. Împreună cu românii, ONG-urile și autoritățile statului ar trebui să meargă în comunitățile de romi și să facă proiecte și programe, dar să meargă în interiorul comunității și să le spună că sunt locuri de muncă“, a explicat el.
Tiberiade a spus că, din punctul lui de vedere, există anumite temeri nejustificate ale românilor legate de pericolul din unele cartiere ale Craiovei, cum ar fi Fața Luncii.
„Fața Luncii este cea mai mare comunitate de romi din Europa. Sunt peste 5.000 de oameni, peste 1.300 de familii, dar foarte mulți sunt plecați în afara țării. Fața Luncii este un cartier în care nu trebuie să ai teamă să mergi, dar a rămas acest nume că, dacă treci pe acolo, se întâmplă ceva. Într-adevăr, sunt foarte mulți tineri care își fac de cap, conduc autoturisme, merg la cluburi, unii dintre ei sunt foarte violenți, unii sunt foarte buni, dar suntem băgați toți în aceeași oală. Fața Luncii este singurul cartier din Dolj în care nu există nici un țigan care să nu aibă școală. Că nu au terminat un liceu sau o facultate asta este altceva. Totul pleacă de la educație, inclusiv violența. Și autoritățile statului sunt vinovate de chestiunea aceasta pentru că nu insistă, adică există legi pe care nu le pun în aplicare. Și nu mă refer numai la Craiova“, a declarat Tiberiade.
Cazul Romanești de la „Vocea Cartierului“
La ultima întâlnire „Fii Vocea Cartierului Tău“, organizată de Gazeta de Sud în cartierul Romanești, majoritatea locuitorilor prezenți la eveniment s-au plâns de furturile pe care le comit mai mulți copii ai unor familii de romi din zonă, cărora poliția nu are ce le face. Romeo Tiberiade recunoaște că situația este delicată.
„Am intrat în comunitate și am stat de vorbă cu liderii de acolo. Sunt două familii de țigani din neamul cositorarilor, sunt analfabeți. Ne confruntăm cu niște chestiuni foarte dificile, pentru că, indiferent cum ai fi, nu poți sta de vorbă cu oamenii neșcoliți. Una le spui, alta fac. Copiii acelor familii au devastat, au spart geamuri, am identificat familiile, am luat legătura cu poliția pentru că numai ei și instanțele judecătorești pot să intervină. Cetățenii români care au astfel de cazuri și probleme ar trebui să mai ia legătura și cu noi pentru că de multe ori, și îmi pare rău că trebuie să spun asta, nici poliția nu poate să facă nimic, ci doar noi. Ne-am înțeles cu poliția să mergem singuri, pentru că la poarta unui cetățean de etnie romă este foarte grav să te vadă pe tine ca țigan că vii cu poliția. Li se pare că suntem altceva decât ceea ce suntem și i se pare mai normal să vorbești pe limba lui. Când un român vine la poarta lui, așa cum s-a întâmplat la recensământ, are tendința de a minți, de a induce în eroare, are impresia că cineva vine să-l tragă de limbă, să afle câte mașini are, să-i taie ajutorul socialul”, a explicat Tiberiade.