În zonele instituțiilor publice, legea prevede existența unor locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Însă multe dintre acestea sunt, de obicei, ocupate de persoane care nu au nici un handicap. Conform unui răspuns la o solicitare formulată de GdS, Poliția Locală Craiova a aplicat, în acest an, până în prezent, 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.200 de lei și trei avertismente șoferilor care au făcut obiectul încălcării prevederilor Legii nr. 448 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. „De asemenea, s-a recurs și la ridicarea a 11 vehicule care staționau neregulamentar în raza de acțiune a indicatorului rutier ‘semn internațional pentru persoanele cu handicap’“, se mai arată în răspunsul comunicat.
Legea amintită face referire, în general, la persoanele cu handicap, fără a specifica despre ce dizabilitate este vorba. Conform reprezentanților Comisiei de Sistematizare din cadrul Primăriei Craiova, cea mai mare parte a cererilor de autorizare pentru parcarea în aceste locuri este formulată de către persoane cu handicap fizic locomotor. „Noi impunem instituțiilor publice și hipermarketurilor, pe lângă locurile de parcare obișnuite, să înființeze și locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități“, au precizat reprezentanții Comisiei de Sistematizare.
Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dolj, în județ erau înregistrate, pe 30 aprilie 2015, peste 15.000 de persoane cu handicap, copii și adulți, dintre care 3.883 de persoane cu handicap fizic.
Ionuț Stanciu, student în anul I, la Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism
Sancțiuni pentru șoferii care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei