Conducerea Aeroportului Craiova a declarat pentru GdS că operatorul aerian Wizz Air își va relua zborurile de pe 25 octombrie. Data a fost anunțată și pe site-ul companiei aeriene, astfel încât cei care doresc să-și rezerve bilete vor putea face acest lucru numai începând cu 25 octombrie. Aceasta este strâns legată de lucrările care vor fi derulate pentru reabilitarea infrastructurii de mișcare a Aeroportului.
„Reluarea traficului efectiv al operatorului care are baza pe Aeroportul Craiova va fi pe 25 octombrie. Între 4 și 24 octombrie, aeroportul va fi complet închis. În aceste 21 de zile nu vor opera decât zborurile umanitare. Până atunci, charterele de turism își încetează activitatea. În acea perioadă, se va realiza partea din mijloc și se va înlocui complet jumătate din calea de rulaj. După reluarea operării, probabil vom rămâne cu ceea ce înseamnă extensii de cale de rulaj, extinderea platformei, dar sunt deja chestiuni care se pot face sub trafic“, a explicat directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.
Se mărește numărul de zboruri
Reluarea zborurilor Wizz Air de pe aeroportul din Bănie nu înseamnă doar reluarea curselor obișnuite. Frecvența lor va fi mărită, astfel că vor fi mai multe zboruri pentru Londra, Bergamo și Roma.
„Pe 25 octombrie, zborurile vor fi reluate cu o frecvență puțin mărită față de momentul suspendării. Mai apar două frecvențe pentru Londra (Luton), una pentru Bergamo și două pentru Roma. Acesta a fost și motivul pentru care, de comun acord, am decis suspendarea zborurilor. Înțeleg foarte bine, pentru că m-am aflat într-o astfel de situație, disconfortul pasagerilor care își achiziționaseră bilete, însă credeți-mă că suspendarea a fost făcută pentru securitatea pasagerilor și a zborurilor. Singura lege care guvernează aviația este «safety first» (siguranța înainte de toate – n.r.), ca atare creșterea traficului la frecvențele despre care v-am spus ar fi făcut imposibilă schimbarea unei dale care s-ar fi spart la o aterizare“, a mai precizat Dumitru.
Proiectarea, gata în câteva săptămâni
Firmele care au câștigat licitația pentru reabilitarea infrastructurii de mișcare a Aeroportului Craiova s-au apucat deja de treabă. Acestea lucrează acum la proiectare, iar în câteva săptămâni vor începe și execuția lucrării.
„Ieri (luni – n.r.), a fost o întâlnire aici cu absolut toate părțile implicate. Mă refer la executantul AZVI, mă refer la proiectantul 3 TI Progetti, mă refer la colaboratorii lor din România, la dirigintele de șantier. Probabil că joi ne vom reîntâlni, iar de luni deja vor începe să vină echipamentele pentru organizarea de șantier. Proiectarea deja a început, am avut și discuții legate de balizaj. În ceea ce privește acoperirea pistei, proiectul este în lucru, iar soluția oferită pentru a putea să facă o ofertă competitivă se referă la materiale extrem de moderne, cu foarte multe acreditări, și este o soluție care a fost folosită inclusiv pe Aeroportul Bergamo. Teoretic, proiectarea ar trebui să dureze două luni. Practic, cel mai probabil va dura între două și trei săptămâni“, estimează directorul aeroportului.
Negocieri pentru opt destinații noi
Conducerea instituției se gândește nu doar la două destinații noi care au fost vehiculate în ultima vreme, Paris și Bruxelles, ci la mult mai multe.
„Sunt mai multe discuții pentru opt noi destinații, față de șase, câte avem acum, însă asta nu înseamnă că vor ieși toate pe care ni le propunem. Însă, într-adevăr, din studiile de piață și cererile existente, și ale noastre, și ale companiilor, care vor fi solicitate pentru astfel de zboruri, Paris și Bruxelles sunt în top 3“, a declarat Mircea Dumitru.
În paralel cu investiția legată de reabilitarea pistei, aeroportul mai este prins în Master Planul General de Transport al României cu mai multe proiecte, prin care și cu un nou terminal de pasageri. „Probabil vom discuta despre un terminal modern, cu venire la burduf, cu cel puțin trei porți de îmbarcare/debarcare. Mai suntem prinși cu o nouă platformă aferentă acestui terminal, cu alte bretele de acces la pistă, inclusiv degajare rapidă, și suntem prinși cu tot ceea ce înseamnă iluminat, supraveghere video și drum perimetral pe toată împrejmuirea aeroportului și cu tot ceea ce reprezintă echipamente pentru asigurarea securității zborului și a pasagerilor, inclusiv asigurarea securității aeroportului“, a încheiat Dumitru.
Pentru realizarea noului terminal de 20.000 mp, Consiliul Județean (CJ) Dolj a dat o hotărâre prin care va prelua un teren de la Aeroclubul Român. În această perioadă se așteaptă și emiterea unei hotărâri de guvern prin care să se facă trecerea acestui teren din domeniul public al statului, al Aeroclubului Român și, implicit, al Ministerului Transporturilor, în cel al CJ Dolj.